gladiolă definitie

20 definiții pentru gladiolă

GLADIÓLĂ, gladiole, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina înaltă, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari de diferite culori (Gladiolus hybridus). [Pr.: -di-o-] – Din germ. Gladiole. Cf. lat. gladiolus.
GLADIÓLĂ, gladiole, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina înaltă, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari de diferite culori (Gladiolus hybridus). [Pr.: -di-o-] – Din germ. Gladiole. Cf. lat. gladiolus.
GLADIÓLĂ, gladiole, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina înaltă, cu frunzele lungi și drepte în formă de sabie și cu florile mari, de diferite culori (Gladiolus gandavensis). – Pronunțat: -di-o-.
gladiólă (-di-o-) s. f., g.-d. art. gladiólei; pl. gladióle
gladiólă s. f. (sil. -di-o-), g.-d. art. gladiólei; pl. gladióle
GLADIÓLĂ s. (BOT.; Gladiolus gandavensis) (pop.) săbiuță, (reg.) săbioară, (prin Transilv.) crin-roșu.
GLADIÓLĂ s.f. Plantă erbacee ornamentală înaltă, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari, variat colorate. [Pron. -di-o-. / < germ. Gladiole, cf. lat. gladiolus – spadă scurtă].
GLADIÓLĂ s. f. plantă erbacee ornamentală, înaltă, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari, variat colorate. (< germ. Gladiole)
GLADIÓLĂ ~e f. Plantă erbacee decorativă înaltă, cu frunze lanceolate, cultivată pentru florile sale mari și viu colorate, dispuse unilateral spre vârful tulpinii; săbiuță. [G.-D. gladiolei; Sil. -di-o-] /<germ. Gladiole, lat. gladiolus
GLADIO s. (BOT.; Gladiolus gandavensis) (pop.) săbiuță, (reg.) săbioară, (prin Transilv.) crin-roșu.
GLADIÓLĂ (< germ., lat.) s. f. Plantă decorativă perenă din familia iridiaceelor, înaltă de 50-150 cm, cu frunze în formă de sabie și cu flori mari de diferite culori (Gladiolus gandavensis); săbiuță (2).
GLADIOLUS L., SĂBIUȚE, GLADIOLE, fam. Iridaceae. Gen originar din Africa de S și tropicală, Europa, Asia, cca 252 specii, erbacee, perene, ce depășesc 1,5 m înălțime. Tuberobulb globulos sau plat, acoperit cu tunici brune, roz etc., cu fibre paralele sau în rețea, spre vîrf, pe toată lungimea, compus din 2 părți distincte: partea exterioară fin-granulată, partea internă, un țesut fibros. La bază, un strat rezistent, în timpul vegetației are proprietatea, de a da naștere la unul, mai rar la 2 tuberobulbi de înlocuire. în afara tuberobulbului înlocuitor, din vechiul tuberobulb se formează tuberobulbilii. Bulbilii sînt înveliți la exterior într-o membrană destul de rezistentă, ca într-o capsulă. în mod obișnuit, pe o plantă se formează 20-30 bulbișori, iar în cazuri rare, 200-300 sau chiar mai mulți. Tulpinile aeriene, în majoritatea cazurilor solitare, mai rar ramificate, sînt învelite la bază în cîteva frunze, ca într-o teacă tubulară. Ele se dezvoltă din mugurii aflați pe tuberobulb la subsuoara solzilor. Frunzele au formă de sabie și prezintă nervuri paralele care ies mult în relief. Inflorescența este un spic cu flori așezate unilateral sau bilateral. Numărul florilor în inflorescență variază între 2 și 12, la speciile sălbatice și peste 20 la cele cultivate. Mărimea florilor este foarte diferită. Speciile sălbatice au un diametru redus, 2-4 cm, comparativ cu cele cultivate, ale căror flori îl au în jur de 20 cm. Deschiderea florilor în inflorescență se face eșalonat, începînd cu cele de la bază. Floarea tipică a speciilor sălbatice se caracterizează prin forma neregulată a petalelor și răsfrîngerea accentuată a pîlniei, care este ușor bilabiată. Cele șase foliole au marginea dreaptă, ondulată sau franjurată, cu un colorit foarte variat (Pl. 36, fig. 212).
Gladiolus byzantinus Mill. Specie care înflorește vara. Flori roz, dispuse în spic, mai mici decît la hibrizi. Plantă de cca 95 cm înălțime.
Gladiolus cardinalis Curt. (syn. G. speciosus Eckl.). Specie care înflorește vara. Flori roșii-aprins cu trei pete albe pe fețele interioare ale laciniilor inferioare ale periantului. Plantă de cca 95 cm înălțime.
Gladiolus colvillei Sweet (G. cardinalis x G. tristis). Specie hibridă. Înflorește vara. Floare albă. Plantă de cca 65 cm înălțime.
Gladiolus floribundus Jack. Specie cu flori albe-roz cu o nuanță purpurie de-a lungul liniei centrale, interne, a petalei. Plantă viguroasă.
Gladiolus imbricatus L. Specie care înflorește la începutul verii. Flori purpurii (perigon neregulat și aproape bilabiat cu 6 diviziuni), în spic terminal, unilateral. Fruct, capsulă obovată cu 3 muchii rotunjite. Frunze enziforme. Plantă erbacee, perenă, bulboasă. Bulbi cu tunicile fibroase, fibrele fine, dense, paralele, numai în partea superioară fin- reticulate. Tulpină dreaptă, uneori puțin sucită.
Gladiolus psittacinus Hook. Specie cu flori galbene, cu numeroase nuanțe și pete de roșu. Specie robustă. modificată
Gladiolus purpureo-auratus Hook. Specie cu flori galbene cu pete brune intens. Mai puțin viguroasă decît precedentele.
Gladiolus saundersii Hook. Specie cu flori roșii-aprins pătate cu alb. Specie robustă. Cea mai mare parte a soiurilor de gladiole cultivate astăzi sînt hibrizi și polihibrizi complecși, înglobați în specia Gladiolus hybridus hort. care posedă caractere noi față de speciile din care au provenit, concretizate prin aioi culori și forme de floare, creșteri mai puternice și rezistență bună (boli și dăunători, vreme mai puțin favorabilă, floare tăiată în vase etc.), precum și printr-o înflorire mai timpurie sau mai tîrzie, atît în cîmp cît și în seră. S-au obținut, de asemenea, gladiole pitice cu înflorire timpurie.

gladiolă dex

Intrare: gladiolă
gladiolă substantiv feminin
  • silabisire: gla-di-o-lă