GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparține acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. 1. (În sintagma) Perioadă (sau epocă, eră) glaciară = perioadă din era cuaternară (sau p. gener., dintr-o altă eră) în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pământ și în care alternau intervalele reci cu cele calde. ♦ Care aparține acestei perioade, privitor la această perioadă. 2. Provenit din topirea ghețarilor; rezultat în urma acțiunii ghețarilor. Lac glaciar. Eroziune glaciară. [Pr.: -ci-ar] – Din fr. glaciaire.

GLACIÁR, -Ă, glaciari, -e, adj. (Geol.; numai în expr.) Perioadă glaciară = perioadă a erei cuaternare, sau a altei ere mai vechi, în care ghețarii ocupau regiuni foarte întinse pe pămînt. – Pronunțat: -ci-ar.

glaciár (referitor la ghețari) (-ci-ar) adj. m., pl. glaciári; f. glaciáră, pl. glaciáre

glaciár adj. m. (sil. -ci-ar), pl. glaciári; f. sg. glaciáră, pl. glaciáre

GLACIÁR s., adj. (GEOL.) 1. s. pleistocen, (ieșit din uz) diluviu. 2. adj. pleistocen, (ieșit din uz) diluvian. (Epoca ~.)

GLACIÁR, -Ă adj. Referitor la procesul sau timpul de apariție a glaciației. // s.n. Pleistocen. // (În forma glacio-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) gheață”, „glaciație”, „ghețar”. [Pron. -ci-ar. / cf. fr. glaciaire < lat. glacies – gheață].

GLACIÁR, -Ă I adj. 1. referitor la procesul sau timpul de apariție a glaciației. 2. provenit din topirea ghețarilor. II. s. n. pleistocen. (< fr. glaciaire)

GLACIÁR1 ~ă (~i, ~e) Care ține de glaciație; propriu glaciației. * Perioadă ~ă perioadă geologică caracterizată prin suprafețe vaste acoperite de ghețari. [Sil. -ci-ar] /<fr. glaciaire

GLACIÁR2 n. Prima epocă a cuaternarului caracterizată, mai ales, prin prezența ghețarilor, apariția omului, florei și faunei; pleistocen; diluviu. /fr. glaciaire

GLACIAR s., adj. (GEOL.) 1. s. pleistocen, (ieșit din uz) diluviu. 2. adj. pleistocen, (ieșit din uz) diluvian. (Epoca ~.)

circ glaciar, (engl.= glacial lake) formă morfosculpturală negativă, semicirculară, rezultată în urma acțiunii mecanice a unui ghețar. Se găsește la obârșia văilor din ținuturile alpine (în Carpați la peste 2 000 m altitudine). Sin. căldare, zănoagă.

glaciar, sistem depozițional ∼, (engl.= glacial), (sedim.), domeniu de sedimentare controlat de temperaturi scăzute (în jurul lui zero grade) și precipitații abundente sub formă de zăpadă; s.d.g. acoperă zonele de interacțiune a ghețarilor cu substratul lor. Principalele subsisteme g. sunt: g.-lacustru, g.-fluvial și g.-marin, iar produsele specifice s.g. sunt: → tillitele, → varvele și acumulările morenice care îmbracă forme de → drumlin, → esker, → kame etc.