GIUMBUȘLÚC, giumbușlucuri, s. n. Faptă, atitudine, vorbă care înveselește, distrează; caraghioslâc, ghidușie, giumbuș; (peior.) glumă de prost gust. – Din tc. cümbüșlük.

GIUMBUȘLÚC, giumbușlucuri, s. n. Faptă, atitudine, vorbă care înveselește, distrează; caraghioslâc, ghidușie, giumbuș; (peior.) glumă de prost gust. – Din tc. cümbüșlük.

GIUMBUȘLÚC, giumbușlucuri, s. n. Caraghioslîc, ghidușie. Actorii se distrează și distrează și publicul cu mici giumbușlucuri. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 180, 6/3. Nesăratele lui giumbușlucuri... îi scoseseră faima de băiat deștept. M. I. CARAGIALE, C. 15. Amfitrita, stînd culcată pe marginea mării, pe nisipul cald, visa, privind fața apei care se ridica și cădea săltată de tumbele și giumbușlucurile delfinilor, și, ca o femeie ce era, se ridică pe un cot ca să-i vadă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 192.

giumbușlúc (gium-) s. n., pl. giumbușlúcuri

giumbușlúc s. n. (sil. gium-), pl. giumbușlúcuri

GIUMBUȘLÚC s. v. bufonerie.

GIUMBUȘLUC s. bufonerie, caraghioslîc, clovnerie, comicărie, (rar) bufonadă, paiațarlîc, paiațărie, (înv.) cabazlîc, giumbuș, mascaralîc, măscăriciune, măscărie, (înv., în Mold.) ghidușie.