GIUGIULÍ, giugiulesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) dezmierda, a (se) mângâia. [Var.: gugiulí vb. IV] – Et. nec.

GUGIULÍ vb. IV v. giugiuli.

GIUGIULÍ, giugiulesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Fam.) A (se) dezmierda, a (se) mângâia. [Var.: gugiulí vb. IV] – Et. nec.

GUGIULÍ vb. IV. V. giugiuli.

GIUGIULÍ, giugiulesc, vb. IV. Tranz. A dezmierda, a mîngîia, a alinta. Dorul lui e mare domn; Seara cînd îi vine somn Trebuie să i-l adorm, Dimineața să-l trezesc, Peste zi să-l giugiulesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. ♦ Refl. A se drăgosti. ◊ Fig. (Despre păsări) Un stol de porumbițe albe ca zăpada se giugiuleau și se jucau. RUSSO, O. 163. – Variantă: gugiulí (EMINESCU, O. I 43) vb. IV.

GUGIULÍ vb. IV v. giugiuli.

giugiulí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. giugiulésc, imperf. 3 sg. giugiuleá; conj. prez. 3 să giugiuleáscă

giugiulí vb., ind. prez. 3 pl. giugiulésc, imperf. 3 sg. giugiuleá; conj. prez. 3 sg. și pl. giugiuleáscă

GIUGIULÍ vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.

A GIUGIULÍ ~ésc tranz. fam. (persoane) A atinge ușor și repetat cu mâna în semn de afecțiune, spunând concomitent vorbe de dragoste; a mângâia; a drăgosti. /Orig. nec.

A SE GIUGIULÍ mă ~ésc intranz. fam. A face (concomitent) schimb de giugiuleli (cu cineva); a se mângâia; a se drăgosti; a se ciuguli. /Orig. nec.

giugiulì v. a răsfățà: se giugiuliră ca niște porumbei ISP. [Termen aparținând primitiv graiului copiilor (v. gigea)].

gĭugĭulésc v. tr. (ung. gyögéltetni, a gĭugĭuli, d. gyönge, gingaș. V. gingaș). Răsfăț, alint, dezmerd, mîngîĭ cu mîna. – Și gĭungĭunesc, ghĭonghĭonesc și ghĭunghĭunesc.

giugiuli vb. v. ALINTA. DEZMIERDA. MÎNGÎIA.

giugiuli, giugiulesc I. v. t. a mângâia, a dezmierda II. v. r. a se mângâia, a se dezmierda (reciproc)