gingină definitie

17 definiții pentru gingină

GÍNGENĂ s. f. v. gingie.
GINGÍE, gingii, s. f. Țesut1 (3) care învelește rădăcinile și o parte din corpul dinților și al măselelor. [Var.: (înv. și reg.) gíngenă, gíngină s. f.] – Lat. gingiva.
GÍNGINĂ s. f. v. gingie.
GÍNGENĂ s. f. v. gingie.
GINGÍE, gingii, s. f. Țesut1 (3) care învelește rădăcinile și o parte din corpul dinților și al măselelor. [Var.: (înv. și reg.) gíngenă, gíngină s. f.] – Lat. gingiva.
GÍNGINĂ s. f. v. gingie.
GÍNGENĂ s. f. v. gingie.
GINGÍE, gingii, s. f. (Mal ales la pl.) Țesut de culoare roșiatică care învelește rădăcinile dinților și măselelor. Morfolea din gingii, laptele îi curgea din colțurile gurii. DUMITRIU, N. 126. Și-și descoperi rîzînd strunga lată din gingia de sus. SADOVEANU, P. S. 86. Scoate din traistă o bucățică de covrig, o-nmoaie în năstrapă și-ncepe s-o morfolească-n gingii. CARAGIALE, P. 63. ◊ Fig. A ajuns cu luntrea pînă-n gingiile gheții. SANDU-ALDEA, U. P. 120. – Accentuat și: (regional) gingie. - Variante: gíngenă, gingeni (ALECSANDRI, P. III 347, ȘEZ. IV 125), gíngină, gingini (COȘBUC, P. II 200, NEGRUZZI, S. II 304), s. f.
GÍNGINĂ s. f. v. gingie.
gingíe s. f., art. gingía, g.-d. art. gingíei; pl. gingíi, art. gingíile
gingíe s. f., art. gingía, g.-d. art. gingíei; pl. gingíi, art. gingíile
gingíe (gingíi), s. f. – Țesut care învelește rădăcinile și o parte din corpul dinților și a măselelor. – Mr. dzindzie, istr. (žinžire). Lat. gingῑva (Diez, I, 206; Pușcariu 721; Candrea-Dens., 745; REW 3675; DAR), cf. it., prov., port. gingiva (calabr. gringria), fr. gencive, sp. encía. În Trans. de Nord se folosește var. gingină, care explică și istr. Cf. ALR, I, 31. Din rom. provine ngr. τσιντσία (Murnu, Lehnwörter, 45). – Der. îngingia, vb. (a se face bobul de porumb; a prospera, a se îmbogăți).
GINGÍE ~i f. Țesut muscular care învelește rădăcinile și o parte din corpul dinților. [G.-D. gingiei] /<lat. gingiva
gingie f. carne ce înconjură dinții la rădăcina lor. [Lat. GINGIVA].
gingíe f. (lat. gingíya, it. pv. pg. gengiya, fr. genciye, sp. encia). Vest. Mold. sud. Carnea care înconjoară dințiĭ la rădăcina lor. – În nord gingină, pl. ĭ.
a o da la gingie / la gingirică expr. (obs.) a obliga partenerul să facă sex oral
gingie, gingii s. f. (intl.) gură.

gingină dex

Intrare: gingie
gingină substantiv feminin
gingenă substantiv feminin
gingie substantiv feminin