GHIORȚĂÍ, pers. 3 ghiórțăie, vb. IV. Intranz. (Pop. și fam.; despre intestine) A chiorăi. – Ghiorț + suf. -ăi.

GHIORȚĂÍ, pers. 3 ghiórțăie, vb. IV. Intranz. (Pop. și fam.; despre intestine) A chiorăi. – Ghiorț + suf. -ăi.

GHIORȚĂÍ, ghiórțăi, vb. IV. Intranz. A chiorăi. (Fig.) Ghiorțăie pe matca văii Gîrla sughițînd a foame. BENIUC, V. 53.

ghiorțăí (a ~) (ghior-) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 ghiórțăie, imperf. 3 sg. ghiorțăiá; conj. prez. 3 să ghiórțăie

ghiorțăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. ghiórțăie, imperf. 3 sg. ghiorțăiá

GHIORȚĂÍ vb. v. chiorăi.

A GHIORȚĂÍ pers. 3 ghiórțăie 1. tranz. pop. fam. (lichide) A înghiți cu lăcomie, producând un sunet caracteristic; a bea cu înghițituri mari, făcând „ghiorț-ghiorț”. 2. intranz. pop. fam. (despre intestine) A produce un zgomot caracteristic, provocat de mișcarea gazelor în interior; a face „ghiorț-ghiorț”; a chiorăi. /ghiorț + suf. ~ăi

ghiorțăì v. a răgăi.

ghĭórțăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (d. ghĭorț; sîrb. krčati, a ghĭorăi, vorbind de mațe). Fac „ghĭorț” înghițind. V. înghĭorțăĭ.

ghiorțăi vb. v. CHIORĂI.