ghiorăit definitie

2 intrări

34 definiții pentru ghiorăit

chiorăi vi [At: PANN, P. V, II, 115 / V: (reg) ghio~, cor~, gor~, ~râí, ~roí, cher~ / Pzi: chiorăi, și (mai rar) ~esc / E: fo cf chior2, cărâi] 1 A produce zgomotul caracteristic mișcării din intestine. 2 (D. curci) A emite un strigăt caracteristic. corectată
chiorăít sn [At: ȘEZ. II, 228 / V: ghio~ / Pl: ~uri / E: chiorăi] Sunetul produs de mișcarea gazelor în intestine.
CHIORĂÍ, pers. 3 chiórăie, vb. IV. Intranz. (Pop.; despre intestine) A produce un zgomot caracteristic, datorită gazelor din interior. [Var.: ghiorăí vb. IV] – Formație onomatopeică.
CHIORĂÍT, chiorăituri, s. n. (Pop.) Chiorăială. [Var.: ghiorăit s. n.] – V. chiorăi.
GHIORĂÍ vb. IV v. chiorăi.
GHIORĂÍT s. n. v. chiorăit.
CHIORĂÍ, pers. 3 chiórăie, vb. IV. Intranz. (Despre intestine) A produce un zgomot caracteristic, datorită gazelor din interior. [Var.: ghiorăí vb. IV] – Formație onomatopeică.
CHIORĂÍT, chiorăituri, s. n. Chiorăială. [Var.: ghiorăít s. n.] – V. chiorăi.
GHIORĂÍ vb. IV v. chiorăi.
GHIORĂÍT s. n. v. chiorăit.
CHIORĂÍ, pers. 3 chiorăie, vb. IV. Intranz. (Despre intestine) A produce un zgomot caracteristic (datorită mișcării gazelor din interior). Mergînd pe drum, au flămînzit grozav, încît nu mai știa ce să facă. Îi chiorăia mațele cumplit! SBIERA, P. 210. [Midas] se duse într-un suflet la Bacus... cu mațele chiorăind și cu burta lihnită. ISPIRESCU, U. 106. Să postească și să umble nemîncat, Mațele să-i chiorăiască. PANN, P. V. II 115. Variantă: ghiorăí (CONTEMPORANUL, VII 195, CREANGĂ, P. 257) vb. IV.
CHIORĂÍT, chiorăituri, s. n. Chiorăială. – Variantă: ghiorăít (ȘEZ. II 228) s. n.
GHIORĂÍ vb. IV v. chiorăi.
GHIORĂÍT s. n. v. chiorăit.
CHIORĂÍ, pers. 3 chiórăie vb. IV. Intranz. (Despre intestine) A produce un zgomot caracteristic datorită mișcării gazelor din interior. [Var.: ghiorăí vb. IV] – Onomatopee.
CHIORĂÍT, chiorăituri, s. n. Chiorăială. [Var.: ghiorăít s. n.] – V. chiorăi.
chiorăí/ghiorăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 chiórăie/ghiórăie, imperf. 3 sg. chiorăiá/ghiorăiá, conj. prez. 3 să chiórăie/să ghiórăie
chiorăít/ghiorăít s. n., pl. chiorăíturi/ghiorăíturi
ghiorăí v. chiorăí
ghiorăít v. chiorăít
chiorăí/ghiorăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. chiorăíe/ghiorăíe, imperf. 3 sg. chiorăiá/ghiorăiá
chiorăít/ghiorăít s. n., pl. chiorăíturi/ghiorăíturi
ghiorăí (sil. ghio-) v. chiorăi
ghiorăít (sil. ghio-)v. chiorăit
CHIORĂÍ vb. (reg.) a ghiorțăi. (Îi ~ mațele.)
CHIORĂÍT s. chiorăială, chiorăitură. (~ul mațelor.)
A CHIORĂÍ pers. 3 chiórăie intranz. (despre intestine) A produce un zgomot caracteristic mișcării gazelor din interior; a face „chior-chior”. [Var. a ghiorăi] /Onomat.
chiorăì (ghiorăì) v. se zice de sgomotul ce se produce în stomac sau în burtă: îi chiorăie mațele de foame. [Onomatopee].
chiorăì (ghiorăì) v. se zice desgomotul ce se produce în stomac sau în burtă: îi chiorăie mațele de foame. [Onomatopee].
ghiorăì v. V. chiorăì: îmi ghiorăia mațele de foame CR. [Onomatopee].
chĭórăĭ și -ĭésc, ghĭórăĭ și -ĭésc, a v. intr. (imit. d. chĭor-chĭor, ghĭor-ghĭor, huĭetu mațelor goale; ung. korogni. V. cîrîĭ, chirăĭ, cherlăĭ. Se zice despre mațe, care fac chĭor-chĭor cînd ți-e foame. Se zice și despre curcĭ cînd țipă facînd chĭor-chĭor. – În Trans. a corăí.
ghĭórăĭ, V. chĭorăĭ.
CHIORĂI vb. (reg.) a ghiorțăi. (Îi ~ mațele.)
CHIORĂIT s chiorăială, chiorăitură. (~ mațelor.)

ghiorăit dex

Intrare: chiorăi
chiorăi conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb intranzitiv unipersonal
ghiorăi conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb intranzitiv unipersonal
Intrare: chiorăit
chiorăit substantiv neutru
ghiorăit substantiv neutru