ghiontire definitie

2 intrări

19 definiții pentru ghiontire

GHIONTÍ, ghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (-și) da ghionți; a (se) îmbrânci. – Din ghiont.
GHIONTÍRE, ghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) ghionti și rezultatul ei. – V. ghionti.
GHIONTÍ, ghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (-și) da ghionți; a (se) îmbrânci. – Din ghiont.
GHIONTÍRE, ghiontiri, s. f. Acțiunea de a (se) ghionti și rezultatul ei. – V. ghionti.
GHIONTÍ, ghiontesc, vb. IV. Tranz. A da (cuiva) un ghiont (spre a-l îmbrînci sau a-i atrage atenția); a înghionti. Slujitorul de pe capră ghionti de astă dată cu cotul pe stăpînul său. SADOVEANU, F. J. 150. Petre nu-l mai putu răbda, deci ghiontindu-l cît ce putu cu cotul: Păcătos nătîng! NEGRUZZI, S. I 84. ◊ Fig. Și rîsul și cîntecul de pe dîmb o împung în inimă și-o ghiontesc. CAMILAR, T. 153. ◊ Refl. reciproc. Ghiontitu-ne-am unul pe altul, chicotind înădușit. CREANGĂ, A. 128. – Variantă: ghiontui, ghiontuiesc (ISPIRESCU, U. 58), vb. IV.
GHIONTÍRE, ghiontiri, s. f. Acțiunea de a ghionti și rezultatul ei. Anii de crîncenă sărăcie și lipsurile și foamea și frigul și ghiontirile, îndîrjirile, învățătura buchilor. C. PETRESCU, A. R. 188.
GHIONTUÍ vb. IV v. ghionti.
ghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontésc, imperf. 3 sg. ghionteá; conj. prez. 3 să ghionteáscă
ghiontíre s. f., g.-d. art. ghiontírii; pl. ghiontíri
ghiontí vb. (sil. ghion-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontésc, imperf. 3 sg. ghionteá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghionteáscă
ghiontíre s. f. (sil. ghion-), g.-d. art. ghiontírii; pl. ghiontíri
GHIONTÍ vb. v. îmbrânci.
GHIONTÍRE s. v. îmbrâncire.
A GHIONTÍ ~ésc tranz. A lovi ușor cu cotul sau cu pumnul (pentru a semnaliza ceva); a îmboldi. /Din ghiont
A SE GHIONTÍ mă ~ésc intranz. A face concomitent schimb de ghionturi (cu cineva). /Din ghiont
ghiontuì v. a da ghionturi.
ghĭontésc v. tr. (d. ghĭont). Lovesc violent cu pumnu. Fac semn pe furiș cu pumnu. – Și ghĭontuiesc. Și ghĭoldesc = înghĭoldesc.
GHIONTI vb. a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) imbrînci, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi. (Nu vă mai ~!)
GHIONTIRE s. îmboldire, îmbrînceală, îmbrîncire, îmbrîncitură, împingere, înghionteală, înghiontire, (reg.) înghioldeală, înghioldire.

ghiontire dex

Intrare: ghionti
ghiontui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a tranzitiv reflexiv reciproc
ghionti conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv reflexiv reciproc
Intrare: ghiontire
ghiontire substantiv feminin
  • silabisire: ghion-