GHINTUÍ, ghintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prevedea cu ghinturi (1) țeava unei arme de foc, a executa ghinturi la o țeavă a unei arme de foc. 2. A fereca cu ghinturi (2) un buzdugan, o ghioagă etc. – Ghint + suf. -ui.

GHINTUÍT1, ghintuituri, s. n. Faptul de a ghintui. – V. ghintui.

GHINTUÍT2, -Ă, ghintuiți, -te, adj. Care are ghinturi, prevăzut cu ghinturi. – V. ghintui.

GHINTUÍ, ghintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prevedea cu ghinturi (1) țeava unei arme de foc, a executa ghinturi la o țeavă a unei arme de foc. 2. A fereca (1) cu ghinturi (2) un buzdugan, o ghioagă etc. – Ghint + suf. -ui.

GHINTUÍT1, ghintuituri, s. n. Faptul de a ghintui. – V. ghintui.

GHINTUÍT2, -Ă, ghintuiți, -te, adj. Care are ghinturi, prevăzut cu ghinturi. – V. ghintui.

GHINTUÍ, ghintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A tăia ghinturi în partea interioară a unei țevi de armă de foc. 2. A fereca (un buzdugan, o ghioagă etc.) cu ghinturi (2). [Ghioagele] erau supțiri în mănuchi, groase și ghintuite cu cuie la capătul opus. HASDEU, la TDRG.

GHINTUÍT, -Ă, ghintuiți, -te, adj. 1. (Despre țeava unor arme de foc) Cu ghinturi (1). Sosiră-n sfîrșit în București ginerii greci. Unul... purtînd... la brîu două lungi pistoale ghintuite. ODOBESCU, S. I 132. Pușcă lungă, ghintuită, Din războaie dobîndită. BOLLIAC, O. 183. Moartea de știre să-i știe, Că mi-e flinta ghintuită Și-mi e mîna oțetită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 506. 2. (Despre o ghioagă, o măciucă etc.) Ferecat, bătut cu ghinturi (2), țintuit. După ce și-au cules lemnele (= măciucile) ghintuite, feciorii au descălecat și au pălit pe dușmanul lor pînă ce l-au văzut întins și neclintit, rînjindu-le. SADOVEANU, N. P. 166.

ghintuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghintuiésc, imperf. 3 sg. ghintuiá; conj. prez. 3 să ghintuiáscă

ghintuít s. n., pl. ghintuíturi

ghintuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghintuiésc, imperf. 3 sg. ghintuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghintuiáscă

ghintuít s. n., pl. ghintuíturi

A GHINTUÍ ~iésc tranz. 1) (țevi ale armelor de foc) A înzestra cu ghinturi. 2) (arme albe) A fereca cu ghinturi. /ghint + suf. ~ui

ghintuit a. 1. cu țeava scobită pe dinăuntru spre a bate departe: durdă ghintuită POP.; 2. bătut cu cuie, țintuit: ghioagă ghintuită. [V. ghint].

ghintuĭésc v. tr. (d. ghint; pol. gwintować). Înzestrez cu ghinturĭ: pușcă ghintuită.