ghindă definitie

2 intrări

13 definiții pentru ghindă

GHÍNDĂ, ghinde, s. f. 1. Fructul stejarului (sau al altor copaci înrudiți). 2. (La jocul de cărți) Treflă. – Lat. glans, -ndis.
GHÍNDĂ, ghinde, s. f. 1. Fructul stejarului (sau al altor copaci înrudiți). 2. (La jocul de cărți) Treflă. – Lat. glans, -ndis.
GHÍNDĂ, ghinde, s. f. 1. Fructul stejarului. Deodată vîntul scutură o ghindă. CAZIMIR, L. U. 29. Trecut și viitor e în sufletul meu ca pădurea într-un sîmbure de ghindă. EMINESCU, N. 32. Sus la munte m-am suit, Jir și ghindă mi-am păscut. TEODORESCU, P. P. 135. 2. (La jocul de cărți) Treflă. Crai de ghindă. ▭ Așteptam pe riga de caro, și-mi iesă cel de ghindă. ALECSANDRI, T. I 343. ◊ Expr. (Ironic) Fecior de ghindă (fătat sau făcut în tindă) = om necioplit, țopîrlan. Oare nu cumva v-ați face și voi niște feciori de ghindă fătați în tindă, că sînteți obraze supțiri? CREANGĂ, P. 255.
ghíndă s. f., g.-d. art. ghíndei; pl. ghínde
ghíndă s. f., g.-d. art. ghíndei; pl. ghínde
GHÍNDĂ s. v. treflă.
ghíndă (ghínde), s. f.1. Fructul stejarului. – 2. Treflă, la jocul de cărți. – Mr., megl. gl’indă, istr. gl’inde. Lat. *glanda, de la glans, cu schimbare de decl. (Pușcariu 714; Candrea-Dens., 740; REW 3778; DAR), cf. alb. ljënde (Philippide, II, 643). Este de asemenea posibil să se plece direct de la glandem, cf. var. înv. și dial. ghinde. Der. ghindar, s. m. (stejar; cioară-de-cîmp; Garrulus glandarius), pe care Pușcariu 716, Candrea-Dens., 741 și REW 3774 îl derivă direct din lat. glandārius; ghindos, adj. (plin de ghindă); ghindoc, adj. (persoană bondoacă), cf. bondoc. – Cf. ghindură.
GHÍNDĂ ~e f. 1) Fruct al stejarului. 2) pop. (la cărțile de joc) Semn distinctiv având forma unei frunze de trifoi de culoare neagră; treflă. 3) Carte de joc marcată cu acest semn. [G.-D. ghindei] /<lat. glans, ~ndis
ghindă f. 1. rodul stejarului, servă la nutrețul porcilor; 2. una din cele patru colori în cărțile de joc: fecior de ghindă. [Lat. GLANDEM].
ghíndă f., pl. de, ca colinde, tinde (vrom. ghinde, d. lat. glans, glandis; it. ghianda, vfr. glande, nfr. gland, sp. land[r]e, pg. lande. V. jolnă, grunț). Fructu stejaruluĭ. Treflă, spatie (la cărțile de joc): craĭu de ghindă. Iron. Fecĭor de ghindă (fătat în tindă, adică „purcel”), cĭofligar, sărac cu pretențiunĭ de boĭer. – Pl. ghinde se deduce și din gen. ghindiĭ (Bibl. 1688). Un ex. și la corobeață.
GHINDĂ s. spatie, treflă, (reg.) cruce. (~ la jocul de cărți.)
GHINDĂ subst. 1. Ghinda f. (Ștef; C Ștef; Glos; 16 A II 104, 117 etc.); – b. (16 A III 146). 2. Ghindă (Sd XI 272). 3. Ghindău St. (Sur III); cf. s. Ghindăoani (locul luptei lui Sigismund cu Ștefan I Vvd., 1395) și Vindăoani (Dm), dar v. și Hindău. 4. Ghind/e b. (C Ștef); -ea, mold. (Isp IV1); -ea, ard. 1726 (Paș); -ești s. 5. Ghindul, fam. (17 B II 228; Tut 35). 6. Ghindaș (17 B II 357). 7. Profesiune: Ghinder, mold. (Sd XXI ^ Isp III).
băiat de ghindă expr. tip simpatic / cumsecade.

ghindă dex

Intrare: ghindă
ghindă substantiv feminin
Intrare: Ghindă
Ghindă