ghințuri definitie

24 definiții pentru ghințuri

GHINȚ, ghințuri, s. n. Unealtă de cizmărie cu ajutorul căreia se lărgește încălțămintea. – Et. nec.
GHÍNȚURĂ, ghințure, s. f. (Bot.; pop.) Gențiană. – Cf. gențiană.
GHINȚ, ghințuri, s. n. Unealtă de cizmărie cu ajutorul căreia se lărgește încălțămintea. – Et. nec.
GHÍNȚURĂ, ghințure, s. f. (Bot.; pop.) Gențiană. – Cf. gențiană.
GHINȚ, ghințuri, s. n. Unealtă de cizmărie cu ajutorul căreia se lărgește încălțămintea. Ace, sule, clește, pilă, ciocan, ghinț... tot ce trebuie unui ciubotar. CREANGĂ, A. 81.
GHÍNȚURĂ, ghințure, s. f. Gențiană.
ghinț s. n., pl. ghínțuri
ghínțură s. f., g.-d. art. ghínțurei; pl. ghínțure
ghinț s. n., pl. ghínțuri
ghínțură s. f., g.-d. art. ghínțurei; pl. ghínțure
GHÍNȚURĂ s. v. gențiană.
GHÍNȚURĂ s. v. fierea-pământului, potroacă, țintaură.
ghínțură (ghínțuri), s. f. – Gențiană (Gentiana cruciata, punctata, excisa). – Var. (d)ințură. Din germ. Gentiana. – Din rum. provine rut. g’enzura (Miklosich, Wander., 15); ca și sb. lincura (Candrea, Elemente, 406).
GHINȚ ~uri n. Unealtă de cizmărie cu care se lărgește cizma. /Orig. nec.
ghinț, ghínțuri, s.n. (reg.) 1. unealtă de lărgit gheata. 2. nod de sânge închegat de răceală în corp.
ghínțuri s.n. pl. (reg.) piftii, răcituri.
ghinț n. Mold. lemnul de care se servă cismarul spre a lărgi cisma: clește, pilă, ciocan, ghinț CR. [Origină necunoscută].
ghințură f. Bot. fierea-pământului: amar ca ghințura. [Rut. GHINDZURA].
1) ghinț n., pl. urĭ. Pl. Ghindurĭ multe și micĭ care se fac pe la gît, mînĭ și picĭoare cînd eștĭ răcit. – Din pl. ghințurĭ, există și un sing. ghințură, pl. ĭ.
2) ghinț n., pl. urĭ. Nord. O unealtă de lemn cu care cizmaru lărgește ghetele.
ghințúră, dințúră și ințúră f., pl. ĭ (rut. gindzura, bg. sîrb. lincura, d. germ. enzian, it. genziana, d. lat. gentiana). Pop. Gențiană. – La Acad. și Cdr. ghínțură, la Pascu (R. C. 1938, 118) -úră.
GHINȚURĂ s. (BOT.; Gentiana) gențiană, (reg.) cupe (pl.), ochincea, șerpînță, fierea-pămîntului.
ghințură s. v. FIEREA-PĂMÎNTULUI. POTROACĂ. ȚINTAURĂ.
ghințúră, s.f. – (bot.) Plantă cu tulpina până la un metru înălțime și frunze mari, late, de culoare verde-albăstruie, cu flori galbene. Se găsește pe coastele însorite, uneori în zona alpină sau subalpină, din Munții Rodnei. Utilizarea frecventă a rizomului în medicina populară, dar și la prepararea vinurilor amare, a determinat scăderea numerică a plantei. Monument al naturii; plantă ocrotită de lege (Nădișan, 2000: 51; Monumente, 1976: 64). – Formă pop. din gențiană (< lat. gentiana) (DEX); din germ. Gentiana (DER). Cuv. rom. > ucr. gindzura (Miklosich, cf. DER).

ghințuri dex

Intrare: ghințură
ghințură 2 pl. -i substantiv feminin
ghințură pl. -e substantiv feminin
Intrare: ghinț
ghinț substantiv neutru
Intrare: ghințuri
ghințuri