ghințură definitie

13 definiții pentru ghințură

GHÍNȚURĂ, ghințure, s. f. (Bot.; pop.) Gențiană. – Cf. gențiană.
GHÍNȚURĂ, ghințure, s. f. (Bot.; pop.) Gențiană. – Cf. gențiană.
GHÍNȚURĂ, ghințure, s. f. Gențiană.
ghínțură s. f., g.-d. art. ghínțurei; pl. ghínțure
ghínțură s. f., g.-d. art. ghínțurei; pl. ghínțure
GHÍNȚURĂ s. v. gențiană.
GHÍNȚURĂ s. v. fierea-pământului, potroacă, țintaură.
ghínțură (ghínțuri), s. f. – Gențiană (Gentiana cruciata, punctata, excisa). – Var. (d)ințură. Din germ. Gentiana. – Din rum. provine rut. g’enzura (Miklosich, Wander., 15); ca și sb. lincura (Candrea, Elemente, 406).
ghințură f. Bot. fierea-pământului: amar ca ghințura. [Rut. GHINDZURA].
ghințúră, dințúră și ințúră f., pl. ĭ (rut. gindzura, bg. sîrb. lincura, d. germ. enzian, it. genziana, d. lat. gentiana). Pop. Gențiană. – La Acad. și Cdr. ghínțură, la Pascu (R. C. 1938, 118) -úră.
GHINȚURĂ s. (BOT.; Gentiana) gențiană, (reg.) cupe (pl.), ochincea, șerpînță, fierea-pămîntului.
ghințură s. v. FIEREA-PĂMÎNTULUI. POTROACĂ. ȚINTAURĂ.
ghințúră, s.f. – (bot.) Plantă cu tulpina până la un metru înălțime și frunze mari, late, de culoare verde-albăstruie, cu flori galbene. Se găsește pe coastele însorite, uneori în zona alpină sau subalpină, din Munții Rodnei. Utilizarea frecventă a rizomului în medicina populară, dar și la prepararea vinurilor amare, a determinat scăderea numerică a plantei. Monument al naturii; plantă ocrotită de lege (Nădișan, 2000: 51; Monumente, 1976: 64). – Formă pop. din gențiană (< lat. gentiana) (DEX); din germ. Gentiana (DER). Cuv. rom. > ucr. gindzura (Miklosich, cf. DER).

ghințură dex

Intrare: ghințură
ghințură 2 pl. -i substantiv feminin
ghințură pl. -e substantiv feminin