ghin definitie

14 definiții pentru ghin

GHIN, ghinuri, s. n. 1. Daltă cu tăiș semicircular, folosită de dogari și rotari. 2. Cuțit cu lama curbată în formă de unghie, cu care se cioplește lemnul (în timpul sculptării lui). 3. Cazma îndoită pe amândouă laturile. – Et. nec.
GHIN, ghinuri, s. n. 1. Daltă cu tăiș semicircular, folosită de dogari și rotari. 2. Cuțit cu lama curbată în formă de unghie, cu care se cioplește lemnul (în timpul sculptării lui). 3. Cazma îndoită pe amândouă laturile. – Et. nec.
GHIN, ghinuri, s. n. 1. Unealtă de dulgherie și de rotărie, în formă de daltă cu tăiș semicircular. 2. Cuțit cu tăiș în formă de unghie, cu care se fac săpături în lemn. 3. Cazma îndoită în amîndouă părțile laterale.
ghin s. n., pl. ghínuri
ghin s. n., pl. ghínuri
GHIN s. (TEHN.) 1. (reg.) scoabă. (~ al rotarului, dulgherului.) 2. semen. (~ pentru tăierea copcilor în gheață.)
ghin (ghínuri), s. n.1. Sapă, cazma. – 2. Daltă. Origine incertă, dar probabil expresivă. Pare pînă la un punct formație paralelă lui cioc; este identică lui gin, s. n. (burghiu, sfredel). – Der. ghinărar, s. n. (daltă); ghinț, s. n. (calapod, formă), numit astfel probabil datorită vîrfului său, cf. cioc; ghinui, vb. (Trans., a ciopli cu tesla); ghionoi, s. n. (tîrnăcop); ghionoaie, s. f. (ciocănitoare, Picus maior, Picus minor), cf. celălalt nume, ciocănitoare, de la ciocan (identitatea cu ghionoi „tîrnăcop”, deși evidentă și semnalată încă de către Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 282, nu a fost admisă; după Tiktin, aflat în legătură cu gaură; Cihac, I, 119, se gîndește la sl. žlŭtŭ „blond”, sb., cr. žunja „blond”; Philippide, II, 714 propune o legătură cu alb. gjon „cucuvea”; cf. DAR și Pușcariu, Lr., 265; DAR se gîndește la posibilitatea unei rădăcini expresive, dar se referă mai curînd la intenția de a reproduce strigătul păsării; iar după Scriban, trebuie plecat de la vioi „ager”; nici una din aceste sugestii nu este convingătoare); ghiont, s. n. (brînci, lovitură cu cotul); (în)ghionti, vb. (a împinge; a da ghionturi, a da pumni); ghiontuială, s. f. (ghiont); ghiold, s. n. (ghiont), pare a rezulta dintr-o încrucișare a lui ghiont cu bold (DAR); (în)ghioldi, vb. (a împinge); ghioldiș, adv. (pieziș).
GHIN ~uri n. 1) Daltă cu lama semicirculară, folosită în rotărie. 2) Cuțit cu lama curbată cu care se scobește lemnul. 3) Hârleț cu părțile laterale îndoite. /Orig. nec.
ghin n. cazma îndoită de ambele părți laterale (la dulgheri, dogari și rotari). [Origină necunoscută].
ghin și gin n., pl. urĭ (cp. cu ghionoĭ). Raz (de scos bolovaniĭ din pavaj). Răzuș, daltă cu tăĭușu curb de scobit orĭ de netezit. Un fel de lopățică (la Dun. de jos și ghen) cu care pescariĭ scurmă pămîntu căutînd rîme (cea cu care scot vetricĭ de supt apă e o lopățică cu laturile curbe pusă în vîrfu uneĭ prăjinĭ).
1) gin, V. ghin.
GHIN s. (TEHN.) 1. (reg.) scoabă. (~ al rotarului, dulgherului.) 2. semen. (~ pentru tăierea copcilor în gheață.)
ghin, ghinuri, s.n. – 1. Daltă cu tăișul rotund, cu care se realizează ornamentele pe obiectele din lemn (Nistor, 1977). 2. Ornament folosit în decorarea porților maramureșene (Bilțiu, 2010). – Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă (DER).
ghin, ghinuri, s.n. – Daltă cu tăișul rotund, cu care se realizează ornamentele pe obiectele din lemn (Nistor 1977; Felecan 1983). – Et. nec. (MDA).

ghin dex

Intrare: ghin
ghin substantiv neutru