ghimpe definitie

21 definiții pentru ghimpe

GHÍMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari și ascuțite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părți ale unor plante; spin1. ◊ Expr. A avea (sau a simți) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare sau o nemulțumire (nedestăinuită nimănui). A sta (sau a ședea ca) pe ghimpi = a nu mai avea răbdare, a fi extrem de nerăbdător. 2. Fiecare dintre țepii care acoperă corpul unor animale (în special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-pădureț = arbust totdeauna verde, cu ramurile lățite și terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi și cu fructe în formă de boabe roșii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a două dansuri populare românești; melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. gjëmp.
GHÍMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari și ascuțite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părți ale unor plante; spin1. ◊ Expr. A avea (sau a simți) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare sau o nemulțumire (nedestăinuită nimănui). A sta (sau a ședea ca) pe ghimpi = a nu mai avea răbdare, a fi extrem de nerăbdător. 2. Fiecare dintre țepii care acoperă corpul unor animale (în special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-pădureț = arbust totdeauna verde, cu ramurile lățite și terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi și cu fructe în formă de boabe roșii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a două dansuri populare românești; melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. gjëmp.
GHIMP s. m. v. ghimpe.
GHÍMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Țepușă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante (ca mărăcinele, răsura etc.); spin. O crenguță de mălin, Ori un ghimpe să te-ntîrzie puțin. TOPÎRCEANU, B. 44. Mă întinz peste ceilalți pomișori... cînd să mă întorc, dau într-un ghimpe. ISPIRESCU, L. 244. ◊ Fig. O vagă neliniște o cuprinse. Simțea că încearcă s-o înțepe un ghimpe de mustrare. BART, E. 162. ◊ Expr. A avea (sau a simți) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare, o durere ascunsă. Tu ai un ghimpe în cugetul tău... Destăinuiește-te mie. CARAGIALE, O. I 260. Simțea pare că un ghimpe în inimă, cînd ea era față. EMINESCU, N. 119. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) ghimpi = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare, a sta ca pe spini. Cumătrul șade ca pe ghimpi. SADOVEANU, O. I 79. Băieții stau pe ghimpi, dar de milă și silă îngăduiră și își făcură ochii în patru și-i pironiră spre cele 12 fetișoare vrednice. POPESCU, B. III 6. A-i sta (cuiva) ca un ghimpe în ochi = a-i fi nesuferit, a-i produce antipatie. 2. (La pl.) Țepile ariciului. II. 1. Plantă erbacee cu flori purpurii și spinoase (Centaurea calcitrapa); scai-ghimpos, scaiete. 2. (Și în forma ghimpe-pădureț) Arbust din familia liliaceelor, totdeauna verde, cu ramurile terminate printr-un spin, cu flori mici, verzui și cu fructe în formă de boabe roșii (Ruscus aculeatus). – Variantă: ghimp (RUSSO, O. 31) s. m.
ghímpe (țeapă, scaiete) s. m., pl. ghimpi
ghímpe-păduréț (arbust) s. m., pl. ghimpi-păduréți
ghímpe (bot. ) s. m., pl. ghimpi
ghímpe-păduréț s. m., pl. ghimpi-păduréți
GHÍMPE s. 1. v. ciulin. 2. v. scaiete. 3. (BOT.; Ruscus aculeatus) (reg.) merișor. 4. v. spin. 5. v. țeapă.
GHÍMPE s. v. holeră, scai.
ghímpe (ghímpi), s. m.1. Spin, țeapă. – 2. Os de pește. – 3. Vîrf ascuțit, cui. – 4. Nume de plante spinoase (Cyrcium lanceolatum; Xanthium spinosum; Centaurea calcitrapa; Ruscus aculeatus). – Var. (înv.) ghimp. Lat. *pŭngŭlum, de unde provine și it. pungolo (Arch. glott., XIII, 398; Prati 802), și cu schimbare de suf., pungello (REW 6851). De la *punglu s-a ajuns prin metateză la *glumpu › *ghiumpu (ca în *quaglum › chiag), redus prin disimilație la ghimp(u). Se presupune în general că termenul rom. derivă din alb. gjëmp, gljimp (Cihac, II, 717; Meyer 140; Philippide, II, 713; Jokl 26-28; Rosetti, II, 117); însă chiar var. consonantismului alb. dovedește că trebuie plecat de la un etimon romanic în gl-, al cărui rezultat ar trebui să fie diferit în alb., cf. *glemus › alb. ljëms, glandis › alb. ljende. Este evident că alb. provine din rom. Der. ghimpos, adj. (spinos; picant, înțepător); ghimpoasă, s. f. (plantă, Cryspis aculeata); ghimpuros, adj. (spinos); (în)ghimpa, vb. (a înțepa; a incita, a stimula; a mușca, a înțepa; a răni); înghimpător, adj. (care înțeapă); înghimpătură, s. f. (înțepătură); ghimpariță, s. f. (Cryspis aculeata).
ghímpe (ghímpi), s. m. – Călugăraș (Pyrrhula europaea). Alb. gimpel (DAR).
GHÍMPE ~i m. 1) Formație cu vârf ascuțit și înțepător, care crește pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele și pe fructele unor plante; spin. * A sta (sau a ședea) ca pe ~i a nu mai avea răbdare (să aștepte). 2) fig. Gând care necăjește; rană sufletească. * A avea (sau a simți) un ~ la (sau în) inimă a avea o durere ascunsă. 3) Ac sau fir de păr aspru și ascuțit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinoși etc.); țeapă. 4) Plantă erbacee având frunzele sau capitulele prevăzute cu o astfel de formație ascuțită. * ~ pădureț arbust cu ramuri ascuțite, având frunze persistente, flori mici și fructe în formă de boabe roșii. /Cuv. autoht.
ghimpe m. 1. arbust cu ramuri înțepătoare (Centaurea calcitrapa); 2. înțepătoarele unor plante: trandafiri cu ghimpi; 3. tot ce înțeapă: ghimpii ariciului; 4. fig. anevoință, greutate. [Albanez CHIĂMP].
ghímpe m. (mgerm. gupf, gupfe, ngerm. *güpfel, gipfel, vîrf ascuțit. Trebuĭe să fi existat o formă *gümpfe, ca germ. de jos timpen, ol. tip = zipfel, gipfel. Din *gümpfe s’a făcut rom. ghimpe, și de aci alb. gĭámp). Spin, țep (la plante orĭ animale): trandafiru, salcîmu, scaĭu, aricĭu, ghiborțu are ghimpĭ. Nume de plante ghimpoase, ca: centauréa calcitrapa (din familia compuselor), ruscus aculeatus (liliacee) ș. a. Fig. A sta ca pe ghimpĭ, a fi nerăbdător, foarte enervat. A avea un ghimpe la inimă, a avea o pricină de supărare.
ghimpe s. v. HOLERĂ. SCAI.
GHIMPE s. 1. (BOT.; Onopordon acanthium) ciulin, scai, scaiete, (reg.) pălămidă, sita-zînelor. 2. (BOT.; Centaurea calcitrapa) seaiete, scai-ghimpos, (reg.) vădană, pasul-dropiei, scai-mărunt, scaiul-dracului, scai-voinicesc. 3. (BOT.; Ruscus aculeatus) (reg.) merișor. 4. (BOT.) mărăcine, spin, țeapă, țepușă, (reg.) șteap. (Măceșul e plin de ~; s-a înțepat într-un ~ al măceșului.) 5. (ANAT.) țeapă. (~ la arici.)
GHIMPE subst. 1. Ghimpu T., pitar (Isp VI1). 2. Ghimpa fam. 3. Ghimpău (ib.). 4. Ghimparii neam (Vr). 5. Ghimpați, Ghimpețeni ss.
RUSCUS L., GHIMPE, fam. Liliaceae. Gen originar din regiunile mediteraneene ale Europei, Anglia, 3 specii de arbuști cu talie mică, pearmanent verzi, cu rizom oblic, tulpină semilemnoasă, stufoasă, ramuri turtite, plane, as emănătoare frunzelor (pînă la 3 cm lungime) denumite cladodii, iar frunzele adevărate cu dimensiuni foarte reduse. Cladodii sesile, alterne sau neordonate, ovate sau ovat-lanceolate, cu vîrf bont sau ascuțit, coriacee, c u nervuri evidente. Flori mici, verzui, unisexuat-dioice (perigonul orbicular cu 6 divLziuni, 3 stamine), dispuse pe nervura mediană a cladodiilor, însoțite la partea inferioară, de o bractee uninervată. Fructul, o bacă roșie cu 1-2 semințe; persistă și peste iarnă.
a pune (pe cineva) pe ghimpi expr. a face pe cineva să freamăte de nerăbdare.
a-i sta ca un ghimpe în ochi (cuiva) expr. a stingheri (pe cineva); a constitui o permanentă amenințare (pentru cineva).

ghimpe dex

Intrare: ghimpe
ghimpe substantiv masculin
ghimp substantiv masculin
Intrare: Ghimpe
Ghimpe
Intrare: ghimpe-pădureț
ghimpe-pădureț substantiv masculin