ghilotină definitie

2 intrări

21 definiții pentru ghilotină

GHILOTINÁ, ghilotinez, vb. I. Tranz. A executa pe cineva prin decapitare cu ghilotina. – Din fr. guillotiner.
GHILOTÍNĂ, ghilotine, s. f. 1. Instrument de execuție a celor condamnați la moarte prin decapitare. ♦ Pedeapsă cu moartea prin ghilotinare. 2. Instrument prevăzut cu o lamă ascuțită, care servește la tăierea foilor de tablă, de carton, de hârtie etc. – Din fr. guillotine.
GHILOTINÁ, ghilotinez, vb. I. Tranz. A executa pe cineva prin decapitare cu ghilotina. – Din fr. guillotiner.
GHILOTÍNĂ, ghilotine, s. f. 1. Instrument de execuție a celor condamnați la moarte prin decapitare. ♦ Pedeapsă cu moartea prin ghilotinare. 2. Instrument prevăzut cu o lamă ascuțită, care servește la tăierea foilor de tablă, de carton, de hârtie etc. – Din fr. guillotine.
GHILOTINÁ, ghilotinez, vb. I. Tranz. A executa cu ghilotina. Crezi că e în interesul Republicii ca el să fie ghilotinat? CAMIL PETRESCU, T. II 572.
GHILOTÍNĂ, ghilotine, s. f. Instrument de execuție prin decapitare, folosit prima oară în Franța. Mașina era de mînă, limitîndu-se la un cuțit ca de ghilotină. PAS, Z. I 274. Asta-i grav... Înseamnă că mergem cu toții la ghilotină. CAMIL PETRESCU, T. II 471. ◊ Fig. Colonelul scotoci buzunările tunicei, căutînd briceagul cu mica ghilotină de oțel pentru tăiat vîrful țigărei. C. PETRESCU, Î. I 3.
ghilotiná (a ~) vb., ind. prez. 3 ghilotineáză
ghilotínă s. f., g.-d. art. ghilotínei; pl. ghilotíne
ghilotiná vb., ind. prez. 1 sg. ghilotinéz, 3 sg. și pl. ghilotineáză
ghilotínă s. f., g.-d. art. ghilotínei; pl. ghilotíne
GHILOTINÁ vb. I. tr. A executa cu ghilotina. [< fr. guillotiner].
GHILOTÍNĂ s.f. 1. Instrument de decapitare, constând dintr-un cuțit care alunecă pe două ghidaje peste gâtul celui condamnat. 2. (Poligr.) Mașină de tăiat hârtia. [< fr. guillotine, cf. Guillotin – medic francez].
GHILOTINÁ vb. tr. a executa cu ghilotina. (< fr. guillotiner)
GHILOTÍNĂ s. f. 1. instrument de decapitare dintr-un cuțit care alunecă pe două ghidaje peste gâtul celui condamnat. 2. (poligr.) mașină de tăiat hârtia. ◊ foarfece pentru tăiat foi de tablă. (< fr. guillotine)
A GHILOTINÁ ~éz tranz. (condamnați la moarte) A executa decapitând cu ghilotina. /<fr. guillotiner
GHILOTÍNĂ ~e f. ist. 1) Instrument de execuție prin decapitare a celor condamnați la moarte. 2) tehn. Mașină prevăzută cu un dispozitiv pentru tăiat diferite materiale (hârtie, plăci metalice etc.). /<fr. guillotine
ghilotinà v. a tăia capul cu ghilotina.
ghilotină f. instrument pentru decapitare, compus dintr’un satâr triunghiular de oțel, ce alunecă între două scobituri (= fr. guillotine).
*ghilotínă f., pl. e (fr. guillotine, pron. ghiĭotin, d. numele mediculuĭ Guillotin). Un aparat de decapitat condamnațiĭ, compus dintr’un satîr care alunecă vertical (în chepeng) între doĭ stîlpĭ. – La 1789, medicu Guillotin propuse acest aparat cu scop să suprime chinurile condamnaților, imitîndu-ĭ pe Italienĭ, care o întrebuințaŭ de mult. Alt medic, Louis, o perfecționă, și de aceĭa s’a și numit la început în Francia louisette. Totușĭ, numele de guillotine a persistat. ĭa a funcționat întîĭa oară la 23 April 1789 și se întrebuințează și astăzĭ.
*ghilotinéz v. tr. (fr. guillotiner). Decapitez cu ghilotina.
GHILOTÍNĂ (< fr.) s. f. 1. Instrument de execuție a condamnaților la moarte prin decapitare, cunoscut în Evul Mediu și introdus în Franța (25 apr. 1792) la propunerea dr. J.I. Guillotin. Folosirea ei a fost abolită la 9 oct. 1981. 2. Foarfece-ghilotină.

ghilotină dex

Intrare: ghilotină
ghilotină substantiv feminin
Intrare: ghilotina
ghilotina conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv