ghiftuit definitie

2 intrări

17 definiții pentru ghiftuit

GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz și refl. (Fam.) A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec.
GHIFTUÍT, -Ă, ghiftuiți, -te, adj. (Fam.) Care a mâncat extrem de mult, excesiv; îndopat2, îmbuibat. – V. ghiftui.
GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam. și peior.) A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec.
GHIFTUÍT, -Ă, ghiftuiți, -te, adj. (Fam. și peior.) Care a mâncat extrem de mult, excesiv; îndopat2, îmbuibat. – V. ghiftui.
GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. A îndopa cu mîncare, a îmbuiba. După ce-i ghiftui cu mîncare bună... le puse așternuturi nouă să se hodinească. ȘEZ. IX 66. ◊ Refl. Fig. Pulsul ei nu dă mai mult de 30 de bătăi pe minut – L-ai pipăit?...- Pipăit cu toată știința medicală cu care m-am ghiftuit în curs de 40 de ani. ALECSANDRI, T. 1200.
GHIFTUÍT, -Ă, ghiftuiți, -te, adj. Îndopat, îmbuibat. (Substantivat) De ce nu erau cotrobăite podurile, beciurile, cămările înstăriților, ghiftuiților, și de ce nu se tăia din unghii speculanților? PAS, Z. IV 48. ♦ Fig. Plin de tot, cu vîrf. Va fi o toamnă grasă și doldora de rod! Hambare ghiftuite de grîne or să geamă. DEȘLIU, G. 49. Poteca suie printre ogoare ghiftuite de ploi. C. PETRESCU, S. 245. Drumurile par revărsări de maluri, între ogoarele ghiftuite de apă. CAZABAN, V. 11.
ghiftuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiftuiésc, imperf. 3 sg. ghiftuiá; conj. prez. 3 să ghiftuiáscă
ghiftuí vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. ghiftuiésc, imperf. 3 sg. ghiftuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghiftuiáscă
GHIFTUÍ vb. v. îmbuiba.
GHIFTUÍT adj. v. îmbuibat.
Ghiftuit ≠ hămesit, lihnit
ghiftuí (-uésc, ghiftuít), vb. – A îndopa, a îmbuiba, a umple. – Var. (înv.) biftui. Creație expresivă, cf. bufte, chifti (Scriban, Arhiva, XXIX, 240). Nu este probabilă apropierea de germ. Gift „otravă”, propusă de Drăganu, Dacor., I, 316. – Der. ghiftuială, s. f. (acțiunea de a se ghiftui).
A GHIFTUÍ ~iésc tranz. fam. depr. A hrăni peste măsură; a îndopa; a supraalimenta; a supranutri. /Orig. nec.
ghiftuì v. Mold. a îndopa: ghiftuit de toate, desgustul mă ’neacă AL.; fig. boierime ghiftuită de privilegiuri AL. [Origină necunoscută].
ghiftuĭésc și (Cant.) biftuĭésc v. tr. (rudă cu buft, ca bondoc cu ghindoc. D. rom. vine rut. givtati, a. î.). Îndop, satur pînă în gît. V. refl. Mănînc pînă nu maĭ pot: m’am ghiftuit de (saŭ cu) mere! Fig. M’am ghiftuit de banĭ.
GHIFTUI vb. a (se) îmbuiba, a (se) îndopa, (prin Transilv. și Maram.) a (se) crivi, (Olt.) a (se) încătărăma. (S-a ~ cu mîncare.)
GHIFTUIT adj. îmbuibat, îndopat. (Om ~ de mîncare.)

ghiftuit dex

Intrare: ghiftui
ghiftui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv tranzitiv
Intrare: ghiftuit
ghiftuit adjectiv