ghiftuire definitie

2 intrări

17 definiții pentru ghiftuire

GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz și refl. (Fam.) A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec.
GHIFTUÍRE, ghiftuiri, s. f. (Fam.) Acțiunea de a (se) ghiftui și rezultatul ei. – V. ghiftui.
GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Fam. și peior.) A da să mănânce sau a mânca extrem de mult, excesiv; a (se) îndopa, a (se) îmbuiba. – Et. nec.
GHIFTUÍRE, ghiftuiri, s. f. (Fam. și peior.) Acțiunea de a (se) ghiftui și rezultatul ei. – V. ghiftui.
GHIFTUÍ, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. A îndopa cu mîncare, a îmbuiba. După ce-i ghiftui cu mîncare bună... le puse așternuturi nouă să se hodinească. ȘEZ. IX 66. ◊ Refl. Fig. Pulsul ei nu dă mai mult de 30 de bătăi pe minut – L-ai pipăit?...- Pipăit cu toată știința medicală cu care m-am ghiftuit în curs de 40 de ani. ALECSANDRI, T. 1200.
ghiftuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiftuiésc, imperf. 3 sg. ghiftuiá; conj. prez. 3 să ghiftuiáscă
ghiftuíre (fam.) s. f., g.-d. art. ghiftuírii; pl. ghiftuíri
ghiftuí vb., ind. prez. l sg. și 3 pl. ghiftuiésc, imperf. 3 sg. ghiftuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghiftuiáscă
ghiftuíre s. f., g.-d. art. ghiftuírii; pl. ghiftuíri
GHIFTUÍ vb. v. îmbuiba.
GHIFTUÍRE s. v. îmbuibare.
ghiftuí (-uésc, ghiftuít), vb. – A îndopa, a îmbuiba, a umple. – Var. (înv.) biftui. Creație expresivă, cf. bufte, chifti (Scriban, Arhiva, XXIX, 240). Nu este probabilă apropierea de germ. Gift „otravă”, propusă de Drăganu, Dacor., I, 316. – Der. ghiftuială, s. f. (acțiunea de a se ghiftui).
A GHIFTUÍ ~iésc tranz. fam. depr. A hrăni peste măsură; a îndopa; a supraalimenta; a supranutri. /Orig. nec.
ghiftuì v. Mold. a îndopa: ghiftuit de toate, desgustul mă ’neacă AL.; fig. boierime ghiftuită de privilegiuri AL. [Origină necunoscută].
ghiftuĭésc și (Cant.) biftuĭésc v. tr. (rudă cu buft, ca bondoc cu ghindoc. D. rom. vine rut. givtati, a. î.). Îndop, satur pînă în gît. V. refl. Mănînc pînă nu maĭ pot: m’am ghiftuit de (saŭ cu) mere! Fig. M’am ghiftuit de banĭ.
GHIFTUI vb. a (se) îmbuiba, a (se) îndopa, (prin Transilv. și Maram.) a (se) crivi, (Olt.) a (se) încătărăma. (S-a ~ cu mîncare.)
GHIFTUIRE s. îmbuibare, îndopare, (pop.) saț. (De atîta ~ s-a și îmbolnăvit.)

ghiftuire dex

Intrare: ghiftui
ghiftui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv tranzitiv
Intrare: ghiftuire
ghiftuire substantiv feminin