Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

17 defini╚Ťii pentru ghiftuire

GHIFTU├Ź, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz ╚Öi refl. (Fam.) A da s─â m─ân├ónce sau a m├ónca extrem de mult, excesiv; a (se) ├«ndopa, a (se) ├«mbuiba. ÔÇô Et. nec.
GHIFTU├ŹRE, ghiftuiri, s. f. (Fam.) Ac╚Ťiunea de a (se) ghiftui ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. ghiftui.
GHIFTU├Ź, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. ╚Öi refl. (Fam. ╚Öi peior.) A da s─â m─ân├ónce sau a m├ónca extrem de mult, excesiv; a (se) ├«ndopa, a (se) ├«mbuiba. ÔÇô Et. nec.
GHIFTU├ŹRE, ghiftuiri, s. f. (Fam. ╚Öi peior.) Ac╚Ťiunea de a (se) ghiftui ╚Öi rezultatul ei. ÔÇô V. ghiftui.
GHIFTU├Ź, ghiftuiesc, vb. IV. Tranz. A ├«ndopa cu m├«ncare, a ├«mbuiba. Dup─â ce-i ghiftui cu m├«ncare bun─â... le puse a╚Öternuturi nou─â s─â se hodineasc─â. ╚śEZ. IX 66. ÔŚŐ Refl. Fig. Pulsul ei nu d─â mai mult de 30 de b─ât─âi pe minut ÔÇô L-ai pip─âit?...- Pip─âit cu toat─â ╚Ötiin╚Ťa medical─â cu care m-am ghiftuit ├«n curs de 40 de ani. ALECSANDRI, T. 1200.
ghiftu├ş (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. ghiftui├ęsc, imperf. 3 sg. ghiftui├í; conj. prez. 3 s─â ghiftui├ísc─â
ghiftu├şre (fam.) s. f., g.-d. art. ghiftu├şrii; pl. ghiftu├şri
ghiftu├ş vb., ind. prez. l sg. ╚Öi 3 pl. ghiftui├ęsc, imperf. 3 sg. ghiftui├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. ghiftui├ísc─â
ghiftu├şre s. f., g.-d. art. ghiftu├şrii; pl. ghiftu├şri
GHIFTU├Ź vb. v. ├«mbuiba.
GHIFTU├ŹRE s. v. ├«mbuibare.
ghiftu├ş (-u├ęsc, ghiftu├şt), vb. ÔÇô A ├«ndopa, a ├«mbuiba, a umple. ÔÇô Var. (├«nv.) biftui. Crea╚Ťie expresiv─â, cf. bufte, chifti (Scriban, Arhiva, XXIX, 240). Nu este probabil─â apropierea de germ. Gift ÔÇ×otrav─âÔÇŁ, propus─â de Dr─âganu, Dacor., I, 316. ÔÇô Der. ghiftuial─â, s. f. (ac╚Ťiunea de a se ghiftui).
A GHIFTU├Ź ~i├ęsc tranz. fam. depr. A hr─âni peste m─âsur─â; a ├«ndopa; a supraalimenta; a supranutri. /Orig. nec.
ghiftu├Č v. Mold. a ├«ndopa: ghiftuit de toate, desgustul m─â ÔÇÖneac─â AL.; fig. boierime ghiftuit─â de privilegiuri AL. [Origin─â necunoscut─â].
ghiftu─ş├ęsc ╚Öi (Cant.) biftu─ş├ęsc v. tr. (rud─â cu buft, ca bondoc cu ghindoc. D. rom. vine rut. givtati, a. ├«.). ├Ändop, satur p├«n─â ├«n g├«t. V. refl. M─ân├«nc p├«n─â nu ma─ş pot: mÔÇÖam ghiftuit de (sa┼ş cu) mere! Fig. MÔÇÖam ghiftuit de ban─ş.
GHIFTUI vb. a (se) îmbuiba, a (se) îndopa, (prin Transilv. și Maram.) a (se) crivi, (Olt.) a (se) încătărăma. (S-a ~ cu mîncare.)
GHIFTUIRE s. ├«mbuibare, ├«ndopare, (pop.) sa╚Ť. (De at├«ta ~ s-a ╚Öi ├«mboln─âvit.)

Ghiftuire dex online | sinonim

Ghiftuire definitie

Intrare: ghiftui
ghiftui conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb reflexiv tranzitiv
Intrare: ghiftuire
ghiftuire substantiv feminin