Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

17 defini╚Ťii pentru ghicitoare

GHICIT├ôR, -O├üRE, ghicitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. ╚Öi f. Persoan─â care se ├«ndeletnice╚Öte cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei ├«n versuri, ├«n care se prezint─â sub form─â metaforic─â un obiect, o fiin╚Ť─â sau un fenomen, cer├óndu-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitur─â. ÔÇô Ghici + suf. -tor.
GHICIT├ôR, -O├üRE, ghicitori, -oare, subst. 1. S. m. ╚Öi f. Persoan─â care se ├«ndeletnice╚Öte cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei ├«n versuri, ├«n care se prezint─â sub form─â metaforic─â un obiect, o fiin╚Ť─â sau un fenomen, cer├óndu-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitur─â. ÔÇô Ghici + suf. -tor.
GHICITO├üRE, ghicitori, s. f. Formul─â (de obicei ├«n versuri) prin care se enun╚Ť─â, metaforic, unele tr─âs─âturi specifice ale unei fiin╚Ťe, ale unui lucru etc. care urmeaz─â s─â fie aflat, ghicit; cimilitur─â. Nu se exprima niciodat─â clar, ci parc─â tot spunea ghicitori. GHEREA, ST. CR. II 54. Se str├«nser─â to╚Ťi... spuind la glume ╚Öi la ghicitori. ISPIRESCU, L. 67. Nu m─â-nc├«nt─â azi cum m─â mi╚Öcar─â Pove╚Öti ╚Öi doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninar─â. EMINESCU, O. I 201.
GHICIT├ôR, -O├üRE, ghicitori, -oare, s. m. ╚Öi f. Persoan─â care exploateaz─â credulitatea oamenilor, pretinz├«nd c─â ╚Ötie s─â prezic─â viitorul. Ceea ce-mi spui, puica mamii, eram s─â ╚Ťi-o spui eu mai ├«nainte; c─âci nu de surda s├«nt ghicitoare. ISPIRESCU, L. 54.
ghicitoáre1 (persoană) s. f., g.-d. art. ghicitoárei; pl. ghicitoáre
ghicitoáre2 (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri
ghicitoáre (persoană) s. f., g.-d. art. ghicitoárei; pl. ghicitoáre
ghicitoáre (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri
GHICITOÁRE s. v. cimilitură.
GHICIT├ôR s. prezic─âtor, (├«nv.) provide╚Ť.
GHICITO├üRE ~├│ri f. Crea╚Ťie popular─â, mai ales ├«n versuri, ├«n care se descrie ├«n termeni metaforici o fiin╚Ť─â, un obiect sau un fenomen ce trebuie identificat; cimilitur─â. /a ghici + suf. ~toare
GHICITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care ghicește; om care practică ghicitul. /a ghici + suf. ~tor
ghicitoare f. enigmă: ghici ghicitoarea mea! (formula începătoare a cimiliturilor).
ghicito├íre (vest) ╚Öi g├«- (est) f., pl. or─ş (d. ghicesc). Vest. Cimilitur─â, enigm─â, joc de cuvinte pin care se exprim─â supt alt─â form─â ceva pe care trebu─şe s─â-l ghice╚Öt─ş, precum curelu╚Ö─â uns─â pe supt p─âm├«nt dus─â, adic─â ÔÇ×╚ÖarpeleÔÇŁ. V. m─â─şestrie.
ghicit├│r, -o├íre adj. ╚Öi s. Vest. Care ghice╚Öte (de obice─ş, ╚Üigancele-s ghicitoare). ÔÇô ├Än est g├«-.
GHICITOARE s. (rar) enigm─â, (pop.) cimilitur─â, (Ban.) ciumelcitur─â.
GHICITOR s. prezic─âtor, (├«nv.) provide╚Ť.

Ghicitoare dex online | sinonim

Ghicitoare definitie

Intrare: ghicitoare (cimilitur─â)
ghicitoare 1 pl. -i substantiv feminin
Intrare: ghicitoare (persoan─â)
ghicitoare 2 pl. -e substantiv feminin admite vocativul