ghicitoare definitie

17 definiții pentru ghicitoare

GHICITÓR, -OÁRE, ghicitori, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.
GHICITÓR, -OÁRE, ghicitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se îndeletnicește cu prezicerea viitorului. 2. S. f. Specie a literaturii populare, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o ființă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. – Ghici + suf. -tor.
GHICITOÁRE, ghicitori, s. f. Formulă (de obicei în versuri) prin care se enunță, metaforic, unele trăsături specifice ale unei ființe, ale unui lucru etc. care urmează să fie aflat, ghicit; cimilitură. Nu se exprima niciodată clar, ci parcă tot spunea ghicitori. GHEREA, ST. CR. II 54. Se strînseră toți... spuind la glume și la ghicitori. ISPIRESCU, L. 67. Nu mă-ncîntă azi cum mă mișcară Povești și doine, ghicitori, eresuri, Ce fruntea-mi de copil o-nseninară. EMINESCU, O. I 201.
GHICITÓR, -OÁRE, ghicitori, -oare, s. m. și f. Persoană care exploatează credulitatea oamenilor, pretinzînd că știe să prezică viitorul. Ceea ce-mi spui, puica mamii, eram să ți-o spui eu mai înainte; căci nu de surda sînt ghicitoare. ISPIRESCU, L. 54.
ghicitoáre1 (persoană) s. f., g.-d. art. ghicitoárei; pl. ghicitoáre
ghicitoáre2 (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri
ghicitoáre (persoană) s. f., g.-d. art. ghicitoárei; pl. ghicitoáre
ghicitoáre (cimilitură) s. f., g.-d. art. ghicitórii; pl. ghicitóri
GHICITOÁRE s. v. cimilitură.
GHICITÓR s. prezicător, (înv.) provideț.
GHICITOÁRE ~óri f. Creație populară, mai ales în versuri, în care se descrie în termeni metaforici o ființă, un obiect sau un fenomen ce trebuie identificat; cimilitură. /a ghici + suf. ~toare
GHICITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care ghicește; om care practică ghicitul. /a ghici + suf. ~tor
ghicitoare f. enigmă: ghici ghicitoarea mea! (formula începătoare a cimiliturilor).
ghicitoáre (vest) și gî- (est) f., pl. orĭ (d. ghicesc). Vest. Cimilitură, enigmă, joc de cuvinte pin care se exprimă supt altă formă ceva pe care trebuĭe să-l ghiceștĭ, precum curelușă unsă pe supt pămînt dusă, adică „șarpele”. V. măĭestrie.
ghicitór, -oáre adj. și s. Vest. Care ghicește (de obiceĭ, Țigancele-s ghicitoare). – În est gî-.
GHICITOARE s. (rar) enigmă, (pop.) cimilitură, (Ban.) ciumelcitură.
GHICITOR s. prezicător, (înv.) provideț.

ghicitoare dex

Intrare: ghicitoare (cimilitură)
ghicitoare 1 pl. -i substantiv feminin
Intrare: ghicitoare (persoană)
ghicitoare 2 pl. -e substantiv feminin admite vocativul