gheurá (-r, -at), vb. – A curăța de boabe. – Var. gheora. Origine incertă. După Candrea-Dens., 638; cf. REW 3770; DAR și Rosetti, I, 167, din lat. glabrāre „a netezi”, dar semantismul nu este clar. Trebuie să fie cuvînt identic cu a desgheura (var. desghiora, dejgheura), vb. (a scoate miezul de nucă), ce se consideră ca rezultat al lat. *disgluberāre (Candrea; Scriban), sau *disglabrāre (Densusianu, Rom., XXXVI, 325; Candrea-Dens., 739; Rosetti, I, 165). Pare a fi vorba mai curînd de un cuvînt legat de ghiară, cf. ghera „a zgîria”; într-atît cele două cuvinte se confundă uneori: cf. lasă mîța, că te ghioară (Agîrbiceanu).