gheto definitie

16 definiții pentru gheto

GHETÓ s. n. v. ghetou.
GHETÓU, ghetouri, s. n. 1. Cartier al unui oraș în care erau constrânși să trăiască evreii din unele țări. 2. Loc unde o minoritate trăiește separat de restul societății. [Var.: ghetó s. n.] – Din it., fr. ghetto, germ. Getto.
GHETÓ s. n. v. ghetou.
GHETÓU, ghetouri, s. n. Cartier al unui oraș în care erau constrânși să trăiască evreii din unele țări. [Var.: ghetó s. n.] – Din it., fr. ghetto, germ. Getto.
GHETÓU, ghetouri, s. n. Cartier al unui oraș în care erau constrînși să trăiască evreii în evul mediu și, în timpul celui de al doilea război mondial, în țările vremelnic ocupate de fasciștii germani.
ghetóu s. n., art. ghetóul; pl. ghetóuri
ghetóu s. n., art. ghetóul; pl. ghetóuri
GHETÓ s.n. v. ghetou.
GHETÓU s.n. Cartier unde erau siliți să locuiască evreii. [Var. gheto s.n. / < it., fr. ghetto, cf. Ghetto – insulă lângă Veneția, unde în sec. XVI au fost izgoniți evreii].
GHETÓU s. n. cartier al unui oraș în care erau forțați să trăiască evreii din unele țări. ◊ cartier al unui oraș unde era (este) obligat să trăiască un grup al populației de o anumită rasă, naționalitate sau religie, ca urmare a discriminării. (< it., fr. ghetto)
GHETÓU ~ri n. (în trecut) Cartier al unui oraș unde erau siliți (din motive rasiale, religioase etc.) să trăiască anumite grupuri din populația unei țări. /<it. ghetto, germ. Getto
ghetóu s. n. 1993 Loc în care trăiește o comunitate, separată de restul populației v. spanglish (din fr., it. ghetto; dicționarele curente nu consemnează acest sens extins)
GHETÓU (< it., fr.) s. n. (În sec. 15-19, în unele țări europene) Cartier al unui oraș în care locuiește o populație de o anumită rasă, naționalitate sau religie, ca urmare a unei politici de discriminare. În timpul celui de-al doilea război mondial, naziștii au creat g. în diverse orașe din E Europei, pe care le-au transformat în lagăre de exterminare. Este cunoscută rezistența unor g., mai ales a celui din Varșovia, împotriva armatei naziste.
du-te pe ghetou! expr. (deț.) du-te dracului!
ghetou, ghetouri s. n. (pub.) zonă marginală, săracă și mizeră a unui oraș.
GHETÓU, ghetouri, s. n. 1. Cartier care era locuit de comunitățile evreiești sau rezervat evreilor; p. ext. cartier al unui oraș în care e constrânsă să locuiască o populație de o anumită rasă, naționalitate sau religie, ca urmare a unei politici de discriminare. ◊ Loc în care o minoritate trăiește separată de restul comunității. 2. Fig. Condiție marginală. – Din it., fr. ghetto, germ. Getto, cf. Ghetto, insulă lângă Veneția, unde în sec. XVI au fost izgoniți evreii.[1]

gheto dex

Intrare: ghetou
gheto substantiv neutru
ghetou substantiv neutru