ghes definitie

11 definiții pentru ghes

GHES, ghesuri, s. n. (În expr.) A da (cuiva) ghes = a) a da (cuiva) o lovitură ușoară (cu cotul); b) a îndemna, a stimula, a îmboldi, a zori (să întreprindă ceva). – Et. nec.
GHES, ghesuri, s. n. (În expr.) A da (cuiva) ghes = a) a da (cuiva) o lovitură ușoară (cu cotul); b) a îndemna, a stimula, a îmboldi, a zori (să întreprindă ceva). – Et. nec.
GHES, ghesuri, s. n. (Munt.; în legătură cu verbul «a da») Lovitură ușoară (mai ales cu cotul); ghiont. V. cot. Toți rămaseră mărmuriți de frumusețea lui și se uitau lung, dîndu-și ghesuri. DELAVRANCEA, S. 261. ◊ Expr. A da ghes (cuiva) = a îndemna, a îmboldi, a zori. Se simțea străin, fără să înțeleagă pricina și inima îi da ghes să pornească înapoi. POPA, V. 20. Calul o îmbărbăta și-i da ghes să meargă înainte. ISPIRESCU, L. 18.
ghes s. n., pl. ghésuri
ghes s. n., pl. ghésuri
GHES, ghésuri, s. n. 1. Ghiont, îmbrâncitură. 2. Imbold, impuls, stimulent. (orig. necunoscută; nu pare să fie identic cu ghes s. n. = (arg.) zi, din țig. ges (Juilland); totuși, orig. țig. pare posibilă; Drăganu îl pune în legătură cu magh. gyűszű = degetar, cu care însă nu pare să se înrudească)
ghes (ghésuri), s. n.1. Brînci. – 2. Stimul, impuls. Origine necunoscută. Nu pare a fi cuvînt identic cu ghes, s. n. (Arg., zi), din țig. ges (Juilland 165); totuși, origine țig. este posibilă. Drăganu, Dacor., V, 363, îl pune în legătură cu mag. gyűszű „degetar”, cu care nu pare a avea nici o înrudire. – Der. înghesui, vb. (a împinge, a năvăli; a stoarce; a strînge; a grăbi; a îngrămădi) pe care Drăganu, Dacor., V, 908, îl derivă din mag. gyeszül „a împinge”; înghesuială, s. f. (lume multă, aglomerare; apăsare, sufocare).
GHES ~uri n.: A da ~ (cuiva) a) a lovi ușor pe cineva (pentru a semnaliza ceva); a înghionti; a îmboldi; b) a determina prin îndemnuri (să efectueze o acțiune); a îndemna; a îmboldi. /Orig. nec.
ghies n. ghiont de împins, îmboldire; a da ghies, a împinge, a îmbia: calul o îmbărbăta și-i da ghies să meargă înainte ISP. [Origină necunoscută].
ghes și ghĭes n., pl. urĭ (cp. cu înghesuĭesc). Fam. A da ghĭes cuĭva, a-l îmboldi, a-l îndemna, a-l împinge. – În Munt. vest și ghĭest (CL. 1911, 367), în Cov. și ghĭoz.
a da ghes expr. a îndemna, a îmboldi.

ghes dex

Intrare: ghes
ghes substantiv neutru