gheonoĭ definitie

2 intrări

25 definiții pentru gheonoĭ

GHEONOÁIE s. f. v. ghionoaie.
GHEUNOÁIE s. f. v. ghionoaie.
GHIONOÁIE, ghionoaie, s. f. (Ornit.; pop.). Ciocănitoare. [Pr.: ghi-o-. – Pl. și: ghionoi. – Var.: gheonoáie, gheunoáie s. f.] – Cf. alb. gjon „cucuvea”.
GHEONOÁIE s. f. v. ghionoaie.
GHEUNOÁIE s. f. v. ghionoaie.
GHIONOÁIE, ghionoi, s. f. (Ornit.; pop.) Ciocănitoare. [Pr.: ghi-o- – Pl. și: ghionoaie. – Var.: gheonoáie, gheunoáie s. f.] – Cf. alb. gjon „cucuvea”.
GHEONOÁIE s. f. v. ghionoaie.
GHEUNOÁIE s. f. v. ghionoaie.
GHIONOÁIE, ghionoi și ghionoaie, s. f. (Ornit.) Ciocănitoare. Ghionoaie cu pliscuri de oțel tocau în arbori și pădurea largă răsuna a sec. HOGAȘ, M. N. 73. Îi venea din depărtare la auz chiotul ghionoaiei, ce-și ascuțea noaptea ciocul de coaja copacilor. ODOBESCU, S, III 182. – Pronunțat: ghi-o-. – Variante: gheonoáie (ISPIRESCU, L. 5), gheunoáie (AGÎRBICEANU, S. P. 18, GOGA, P. 56, COȘBUC, P. I 301) s. f.
!ghionoáie (ciocănitoare) (ghi-o-) s. f., art. ghionoáia, g.-d. art. ghionoáiei; pl. ghionoáie
ghionoáie s. f. (sil. ghi-o-), art. ghionoáia, g.-d. art. ghionóii/ghionoáiei; pl. ghionói/ghionoáie
GHIONOÁIE s. v. ciocănitoare.
GHIONOÁIE ~ói f. pop. Pasăre sedentară de talie medie, cu penaj viu colorat, având cioc puternic, cu ajutorul căruia sparge coaja copacilor prin ciocănit pentru a căuta insecte; ciocănitoare. [G.-D. ghionoii și ghionoaiei; Sil. ghi-o-] /<alb. gjon
ghionoáie, ghionói, s.f. (pop.) 1. ciocănitoare. 2. (fig.) muiere rea.
gheonoaie (ghionoaie) f. 1. pasăre călătoare care ciocănește în coaja arborilor spre a prinde viermi: mă ciocănește ca covaciul și ca gheonoaia copaciul PANN; 2. fig. muiere rea: gheonoaia de mumă-sa vitregă POP. [Dintr’un primitiv ghion, păstrat în macedo-română cu sensul de gheonoaie și de pasăre nocturnă, răspunzând albanezului GHION, buhă].
gheonoiu (ghionoiu) m. 1. bărbățelul gheonoaiei; 2. Tr. un fel de târnăcop (aluziune la ciocănitul pasării): gheonoiul se întrebuințează ca și târnăcopul.
ghionoaie f. V. gheonoaie.
gheonoáĭe, V. ghionoaĭe.
gheonóĭ, V, ghionoĭ.
gheunoáĭe, V. ghionoaĭe.
ghionoáĭe și vionoáĭe f., pl. oĭ (d. vioĭ, vioaĭe, vrom. *vioñĭ, *vioañe pin aluz. la vioicĭunea păsărilor cu acest nume: cĭocănitoarea, codobatura și cap-întórturu. Tot de aci și mrom. ghion, graur [Dal.] alb. ghĭon, cucuvea [Mexer], și de aci ngr. ghĭónis, codobatură [Legr.]. V. ghionoĭ). Cĭocănitoare, o pasăre. Ghionoi (Bz.). – Și gheon- și gheun-.
ghionóĭ n., pl. oaĭe (d. ghionoaĭe, ca și fr. pic, ghionoaĭe și tîrnăcop. V. ghin. Munt. Trans. Tîrnăcop (c’un singur cĭoc). – Și gheonoĭ și gheunoĭ.
GHIONOAIE s. (ORNIT.) ciocănitoare, (reg.) bocănitoare, scobitoare, tocănitoare, verdaică, verdoaică, virdare. (~ denumește mai multe specii de păsări arboricole.)
ghionoáie, ghionoi, s.f. – (ornit.) Ciocănitoare (Picus viridis). În Maramureș este o specie sedentară, care părăsește însă iarna pădurea, apărând în livezi, unde găsește mușuroaie de furnici, ouăle acestora fiind hrana lor preferată (Ardelean, Beres, 2000). – Cf. alb. gjon „cucuvea” (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. gon, gjon „cucuvea”; din baza *glon-, rad. *g(h)el- „a striga, a țipa, a zbiera” < i.-e. *ghel- (Russu, 1970: 167).
ghionoáie, ghionoi, s.f. – (ornit.; pop.) Ciocănitoare (Picus viridis). În Maramureș este o specie sedentară, care părăsește însă iarna pădurea, apărând în livezi, unde găsește mușuroaie de furnici, ouăle acestora fiind hrana lor preferată (Ardelean, Beres 2000). – Cuvânt autohton, cf. alb. gjon „cucuvea” (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).

gheonoĭ dex

Intrare: ghionoaie
gheonoaie 1 pl. -e substantiv feminin
gheunoaie 1 pl. -e substantiv feminin
ghionoaie 2 pl. -i substantiv feminin
  • silabisire: ghi-o-
gheunoaie 2 pl. -i substantiv feminin
gheonoaie 2 pl. -i substantiv feminin
ghionoaie 1 pl. -e substantiv feminin
  • silabisire: ghi-o-
Intrare: gheonoi
gheonoi