gheară definitie

24 definiții pentru gheară

GHEÁRĂ, gheare, s. f. 1. Formațiune cornoasă ascuțită, curbată, crescută la vârful degetelor unor reptile, păsări și mamifere, servind mai ales la apărare și la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung în (sau la, de) gheare = a avea obiceiul să fure. A-și scoate (sau a-și arăta) ghearele = a-și arăta fondul ascuns și rău al firii. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) în ghearele (sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) în posesia, în puterea sau sub autoritatea absolută a cuiva, la discreția cuiva; a fi prins (și ținut închis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stăpânire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi (sau a se zbate) în ghearele morții = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesă asemănătoare cu o gheară (1), care servește la apucat, împiedicat etc. – Et. nec.
GHEÁRĂ, gheare, s. f. 1. Formație cornoasă ascuțită, curbată, crescută la vârful degetelor unor reptile, păsări și mamifere, servind mai ales la apărare și la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung în (sau la, de) gheare = a avea obiceiul să fure. A-și scoate( sau a-și arăta) ghearele = a-și arăta fondul ascuns și rău al firii. A fi ( sau a cădea, a încăpea etc.) în ghearele ( sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) în posesiunea, în puterea sau sub autoritatea absolută a cuiva, la discreția cuiva; a fi prins (și ținut închis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stăpânire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi ( sau a se zbate) în ghearele morții = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesă (1) asemănătoare cu o gheară (1), care servește la apucat, împiedicat etc. – Et. nec.
GHEÁRĂ, gheare, s. f. 1. Unghia ascuțită și încîrligată a păsărilor și a unor animale, servind la apucat prada. Cu ghearele încleștate sălbatic în gratiile coliviei, cu pliscul deschis gata să sfîșie, șoimul se zbătea turbat. BART, S. M. 68. Îi ieși leul înainte cu gura căscată... cu niște colți ca cei de fildeș și cu niște gheare ca secerile. ISPIRESCU, L. 17. O pajură mare Se-nalță mereu. Gheara-i se lungește. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A fi lung în (sau la, de) gheare = a avea obiceiul să fure. A-și scoate (sau a-și arăta) ghearele = a-și da pe față adevăratele intenții sau sentimente. În Mălini era atîta treabă, mai ales acum, cînd dușmanii își scoseseră ghearele și colții. CAMILAR, TEM. 82. A cădea (sau a încăpea) în ghearele (sau gheara) cuiva = a cădea în stăpînirea cuiva, a cădea în mîna cuiva. Ca să poată fi mai sigur că or să-i cadă în gheară, se ridică pe deal la sf. Gheorghe. DUNĂREANU, CH. 235. Așă-i că mi-ai încăput în gheare, cîne de zmeu ce ești! CREANGĂ, O. A. 279. A pune gheara (pe cineva) = a pune stăpînire (pe cineva); a înhăța (pe cineva). Umblă niște dușmani să puie gheara pe mine. CARAGIALE, O. III 40. A scoate sau a scăpa (pe cineva) din gheara (sau (ghearele) (cuiva) = a scoate, a scăpa din stăpînirea, din robia sau asuprirea (cuiva). Ah, sfinte Panteleimoane! scapă-mă din ghearele lor, că ți-oi da trii paraclisuri. ALECSANDRI, T. I 87. (Cu pronunțare regională) Eu sînt Spancioc... care a scăpat din ghearăle tale. NEGRUZZI, S. I 164. A fi (sau a se zbate) în ghearele morții = a se găsi într-un mare pericol, a fi grav bolnav, a fi în agonie. 2. (Tehn.) Piesă asemănătoare cu o gheară de animal. Gheară de apucat. Gheară de împiedicare. Gheară de siguranță.
gheáră s. f., g.-d. art. gheárei; pl. gheáre
gheáră s. f., g.-d. art. gheárei; pl. gheáre
GHEÁRĂ s. (ANAT.) (pop.) unghie. (~ de pasăre răpitoare.)
ghiară (gheáre), s. f. 1. Formație cornoasă ascuțită crescută la vîrful degetelor unor păsări și mamifere. 2. Cîrlig, cange. – Var. gheară.Lat. *ung(u)laris, al cărui rezultat normal este *înghiare, separat artificial în în ghiare din rațiuni de fonetică sintactică ușor de înțeles. Cf. unghie. Se cuvine să adăugăm că acest cuvînt lipsește din dialecte, fapt pentru care pare posibil să fie vorba de o der. internă a limbii rom., plecîndu-se de la unghioară, dim. de la unghie, pronunțat înghiară (cf. umblu și îmblu). Totuși, Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 687 (cf. Pușcariu 713; REW 3690; DAR) propune un lat. *garra, de origine celtică, de unde sp. garra; pentru a evita dificultatea fonetică pleacă de la un dim. *garrula, cu metateză *glarra; însă această ipoteză a fost abandonată pentru sp. (Corominas, II, 687-92) și nu poate fi valabilă pentru limba rom. Cihac, II, 101, pleca de la sgîria; și Pușcariu, Dacor., III, 380, din germ. Kralle. – Der. înghera, vb. (rar, a apuca, a înhăța); ghera, vb. (a zgîria); gheran, s. n. (braț al cleștelui). – Cf. gheura. – [Art. 3691]
GHEÁRĂ ~e f. 1) (la unele păsări și animale) Parte cornoasă, ascuțită și încovoiată de la vârful degetelor. * A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde pe cineva; a pune stăpânire pe cineva sau pe ceva. A fi (sau a se găsi, a se zbate) în ~ele morții a fi în primejdie de moarte; a se afla în mare pericol. A-și arăta (sau a-și scoate) ~ele a-și dezvălui caracterul rău. 2) tehn. Dispozitiv pentru apucat, format din piese ascuțite și curbate. /Orig. nec.
gheáră (ea dift.) f., pl. gheare (rudă cu sp. garra, gheară, d. gal. garra, gambă, de unde și fr. jarret, gambă, și jarretière, jartieră. V. și REW. 3690). Unghie ascuțită și încovoĭată la păsările și animalele de pradă. A pune gheara (propriŭ și fig.), a pune gabja, a înhăța bine, a prinde așa în cît să nu maĭ scape.
ghĭáră, ghĭáță, ghĭaúr, V. ghea-.
únghie f. (lat. úngula, unghie; it. únghia, ugna, pv. ongla, fr. ongle, cat. ungla, sp. uña, pg. unha). Materia dură cu care se termină vîrfu degetelor (numită la unele animale și păsărĭ și gheară, ĭar la vite copită): a-țĭ tăĭa unghiile. Nicĭ cît negru supt unghie, de loc, nicĭ de cum. A lua în unghiĭ, a lua în gheare, a ataca violent. A fi unghie și carne cu cineva, a fi foarte unit cu el, a ținea foarte mult cu el. Zgîrcit de-șĭ mănîncă de supt unghie, foarte zgîrcit. Unghia găiĭ, 1. o buruĭană popilionacee (astrágalus glycyphyllos); 2) un fel de bubă cu treĭ găurĭ. Unghia păsăriĭ, un fel de viorea (viola declinata).
GHEA s. (ANAT.) (pop.) unghie. (~ de pasăre răpitoare.)
EX UNGUE LEONEM (lat.) după gheară (recunoști) leul – Opera unui mare creator poate fi cunoscută după o singură trăsătură.
a cădea în ghearele cuiva expr. 1. a fi capturat de cineva. 2. a ajunge la discreția cuiva.
a da o gheară expr. (intl.) a juca barbut.
a fi lung de / în / la gheare / mână expr. a avea obiceiul să fure, a fi hoț.
a pune gabja / gheara / laba (pe cineva / ceva) expr. a prinde, a captura (pe cineva / ceva).
a scurta cuiva ghearele expr. a pune pe cineva în imposibilitatea de a face rău.
a se lupta cu ghearele și cu dinții expr. (și fig.) a se lupta cu înverșunare.
a tăia ghearele (cuiva) expr. a face inofensiv (pe cineva), a anihila (pe cineva).
a-i reteza (cuiva) ghearele expr. a face (pe cineva) inofensiv, a pune (pe cineva) la punct.
a-și arăta ghearele expr. 1. a-și dezvălui adevăratul caracter. 2. a avea o atitudine amenințătoare
a-și scoate ghearele expr. 1. a-și arăta partea negativă a caracterului. 2. a se apăra.
gheară, s. f. sg. joc de zaruri; barbut.

gheară dex

Intrare: gheară
gheară substantiv feminin