gestaltism definitie

9 definiții pentru gestaltism

GESTALTÍSM s. n. Concepție în psihologia din sec. XX, care accentuează principiul integralității fenomenelor psihice; configuraționism. [Pr.: ghe-ștal-] – Din fr. gestaltisme.
GESTALTÍSM s. n. Teorie filozofică a formei potrivit căreia un tot fiind constituit din structuri perfect integrate are caracteristici proprii care nu rezultă din elementele lui constitutive, iar întregul nu poate fi considerat simpla însumare a acestor elemente; configuraționism. [Pr.: ghe-ștal-] – Din fr. gestaltisme
gestaltísm (germ.) [gestal pron. gheștal] (ge-stal-) s. n.
gestaltísm s. n. [pron. germ. ghe-ștal-]
GESTALTÍSM s. (PSIH.) configuraționism, structuralism psihologic.
GESTALTÍSM s.n. Concepție psihologică și filozofică potrivit căreia fenomenele reprezintă structuri, configurații integrale, realități primordiale, ireductibile la o simplă însumare a elementelor componente; configuraționism, structuralism psihologic. [Pron. gheș-tal-, scris și gheștaltism. / < fr. gestaltisme, cf. germ. Gestalt – structură, formă].
GESTALTÍSM [GHE-ȘTAL-] s. n. concepție psihologică potrivit căreia fenomenele psihice reprezintă structuri, configurații integrale, realități primordiale ireductibile la o simplă însumare a elementelor componente; configuraționism, structuralism (3). (< fr. gestaltisme)
GESTALTISM s. (PSIH.) structuralism psihologic.
GESTALTÍSM (< fr.; {i} germ. Gestalt „structură”) [gheștaltism] s. n. Concepție în psihologia sec. 20 elaborată de M. Wertheimer, W. Köhler, K. Koffka, K. Lewin, care accentuează principiul integralității și structuralității fenomenelor psihice, faptul că ele au un caracter global, neputând fi reduse la o simplă însumare a elementelor componente. G. a apărut ca o reacție față de behaviorism. A influențat și alte domenii ale științei (lingvistica structurală, fiziologia, fizica ș.a.). Sin. structuralism psihologic.

gestaltism dex

Intrare: gestaltism
gestaltism substantiv neutru
  • pronunție: germ. gheștal-