GEOTÉHNIC, -Ă, geotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință aplicată care studiază comportarea terenurilor din punctul de vedere al stabilității și al rezistenței lor. 2. Adj. Referitor la geotehnică. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géotechnique.

GEOTÉHNIC, -Ă, geotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Știință aplicată care studiază comportarea terenurilor din punctul de vedere al stabilității și al rezistenței lor. 2. Adj. Referitor la geotehnică. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géotechnique.

GEOTÉHNICĂ s. f. Știință aplicată care studiază, din punctul de vedere al stabilității și al rezistenței, comportarea terenurilor sub acțiunea diferitelor încărcări la care pot fi supuse. – Pronunțat: ge-o-.

*geotéhnic (ge-o-) adj. m., pl. geotéhnici; f. geotéhnică, pl. geotéhnice

geotéhnică (ge-o-) s. f., g.-d. art. geotéhnicii

geotéhnic adj. m.(sil. ge-o-), pl. geotéhnici; f. sg. geotéhnică, pl. geotéhnice

geotéhnică s. f. (sil. ge-o-), g.-d. art. geotéhnicii

GEOTÉHNICĂ s. v. geologie tehnică și inginerească.

GEOTÉHNIC, -Ă adj. Referitor la geotehnică. [< fr. géotechnique].

GEOTÉHNICĂ s.f. Ramură a geologiei care studiază comportarea terenurilor din punctul de vedere al stabilității și al rezistenței. [Gen. -cii. / cf. fr. géotechnique].

GEOTÉHNIC, -Ă I adj. referitor la geotehnică. II. s. f. știință aplicată care studiază caracteristicile chimice, fizice și mecanice ale terenurilor, precum și comportarea lor sub acțiunea construcțiilor. (< fr. géotechnique)

GEOTÉHNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de geotehnică; propriu geotehnicii. /<fr. géotechnique

GEOTÉHNICĂ f. Ramură a geologiei care se ocupă cu studiul rezistenței și stabilității terenurilor. /<fr. géotechnique

GEOTEHNICĂ s. geologie tehnică și inginerească.

geotéhnic, -ă adj. 1979 Privitor la stabilitatea și la rezistența terenurilor v. vibroforeză (din fr. géotechnique; PR 1967; DN3, DEX-S)