GEOPOLÍTIC, -Ă, geopolitici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Doctrină social-politică, apărută la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care susține că politica unui stat este determinată de situarea sa geografică. 2. Adj. Referitor la geopolitică (1). [Pr.: ge-o-] – Din germ. Geopolitik.

GEOPOLÍTICĂ s. f. Teorie care susține că politica unui stat ar fi determinată de situația sa geografică. [Pr.: ge-o-] – Din germ. Geopolitik.

GEOPOLÍTICĂ s. f. Teorie pseudoștiințifică fascistă care pretinde că relațiile social-economice și evoluția unui stat ar fi determinate exclusiv de factorii geografici; această teorie caută să dea o motivare politicii de acaparare a imperialiștilor și să justifice pretențiile lor la dominația mondială. – Pronunțat: ge-o-.

geopolític (ge-o-) adj. m., pl. geopolítici; f. geopolítică, pl. geopolítice

geopolítică (ge-o-) s. f., g.-d. art. geopolíticii

geopolític adj. (sil. ge-o-) → politic

geopolítică s. f. (sil. ge-o-), g.-d. art. geopolíticii

GEOPOLÍTIC, -Ă adj. Referitor la geopolitică. [Cf. germ. geopolitisch].

GEOPOLÍTICĂ s.f. Doctrină social-politică neștiințifică retrogradă, care în explicarea fenomenelor sociale și politice atribuie un rol primordial factorilor geografici și demografici, interpretați în mod denaturat, în spiritul teoriei expansioniste a spațiului vital și al rasismului. ♦ Studiul bazelor geografice ale problemelor politice și economice. [Pron. ge-o-. / cf. fr. géopolitique, it. geopolitica, germ. Geopolitik].

GEOPOLÍTIC, -Ă I adj. referitor la geopolitică. II. s. f. studiu al raporturilor dintre mediul natural înconjurător și politica statelor. ◊ doctrină care, în explicarea fenomenelor sociale și politice, atribuie un rol primordial factorilor geografici și demografici, interpretați în mod denaturat, în spiritul teoriei expansioniste și rasiste a „spațiului vital”. (< fr. géopolitique, /II/ germ. Geopolitik)

GEOPOLÍTICĂ f. Teorie care promovează ideea că politica unui stat este determinată de situația sa geografică. /<germ. Geopolitik

GEOPOLITÍCĂ (< germ., fr.) s. f. Doctrină social-politică apărută la sfârșitul sec. 19 și începutul sec. 20 (pe baza lucrărilor lui Fr. Ratzel), care preluând unele teze ale determinismului geografic și ale antropogeografiei, completate cu altele, specifice neomalthusianismului, darvinismului social și rasismului, susține că politica statelor este determinată, cu precădere, de situarea lor geografică. Adoptată ca doctrină oficială în Germania celui de-al treilea Reich, g. prin conceptul de „spațiu vital”, necesar statelor cu o populație foarte densă, a servit ca instrument de justificare a expansionismului și rasismului. Termenul a fost creat în 1916 de sociologul suedez Rudolf Kjellén.