GENTÍLIC, -Ă, gentilici, -ce, adj. Care aparține gintei, privitor la gintă. – Din lat. gentilicius.

GENTÍLIC, -Ă, gentilici, -ce, adj. Care aparține gintei, privitor la gintă. – Din lat. gentilicius.

GENTÍLIC, -Ă, gentilici, -e, adj. De gintă, care aparține gintei. Apariția scrierii inițiale trebuie să fie raportată la începutul dezvoltării orînduirii gentilice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 366, 5/1. Evoluția de la limbile gentilice la limbile triburilor, apoi de la acestea la limbile popoarelor și la cele naționale indică treptele istorice ale dezvoltării limbilor, strîns legate de istoria popoarelor care le vorbesc. MACREA, F. 21.

gentílic adj. m., pl. gentílici; f. gentílică, pl. gentílice

gentílic adj. m., pl. gentílici; f. sg. gentílică, pl. gentílice

GENTÍLIC, -Ă adj. De gintă, aparținând unei ginte. [Cf. lat. gentilicius].

GENTÍLIC, -Ă adj. care aparține gintei, referitor la gintă. (< lat. gentilicius)

gentilícă (gentilíci), s. f. – Jachetă. – Var. jantilică. Origine necunoscută. Asemănarea cu gentil pare a se datora unei apropieri ulterioare. Sec. XX.

GENTÍLIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de gintă; propriu ginții. /<lat. gentilionis