gemănare definitie

2 intrări

12 definiții pentru gemănare

GEMĂNÁRE, gemănări, s. f. Furculiță (2). – De la geamăn.
GEMĂNÁRE s. f. (La car) Furculiță (2). – De la geamăn.
GEMĂNÁR, gemănari, s. m. (Rar) Frate geamăn. Fluturase batista spre călătorul ce-i rămăsese necunoscut și totuși drag ca un gemănar. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 45.
GEMĂNÁRE, gemănări, s. f. Furculiță (2).
GEMĂNÁR, gemănari, s. m. (Rar) Frate geamăn. – Din geamăn + suf. -ar.
GEMĂNÁRE, gemănări, s. f. Furculiță (2). – Din geamăn + suf. -are.
gemănáre s. f., g.-d. art. gemănắrii; pl. gemănắri
gemănáre s. f., g.-d. art. gemănării; pl. gemănări
GEMĂNÁRE s. v. furculiță.
gemănare f. pl.[1] cele două furculițe ale carului: gemănările poartă încă numele de lișițe și de ciorobărițe. [Tras din geamăn].
gemănáre și gĭumînáre f., pl. ărĭ (d. geamăn). Vest. Locu de îmbucare, de ramificare (la un lemn, la un rîŭ). Lemn ca furca. Copită despicată (Biblia 1688). La puțurile cu cumpănă, prăjina de care e legată cĭutura (V. cocîrlă). Țurțur de gheață. Est. Fie-care din cele doŭă lemne care unesc inima caruluĭ cu osia din apoĭ (în vest lișiță).
GEMĂNARE s. (TEHN.) furculiță, (reg.) ciorobăriță, lișiță. (~ la car.)

gemănare dex

Intrare: gemănare
gemănare substantiv feminin
Intrare: gemănar
gemănar substantiv masculin admite vocativul