geană definitie

2 intrări

18 definiții pentru geană

GEÁNĂ, gene, s. f. 1. Fiecare dintre firișoarele de păr de pe marginea unei pleoape. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) ochii (sau pleoapele) în gene (sau geană-n geană), se spune despre o persoană care este gata să ațipească, să adoarmă. A privi printre gene = a privi cu ochii întredeschiși. 2. (Înv.) Pleoapă (a ochiului). 3. Fig. Dungă, fâșie îngustă de lumină; fâșie de deal, de nor etc. luminată. – Lat. *genna (= gena „obraz, pleoapă”).
GEÁNĂ, gene, s. f. 1. Fiecare dintre firișoarele de păr de pe marginea unei pleoape. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) ochii (sau pleoapele) în gene (sau geană-n geană), se spune despre o persoană care este gata să ațipească, să adoarmă. A privi printre gene = a privi cu ochii întredeschiși. 2. (Înv.) Pleoapă (a ochiului). 3. Fig. Dungă, fâșie îngustă de lumină; fâșie de deal, de nor etc. luminată. – Lat. *genna (= gena „obraz, pleoapă”).
GEÁNĂ, gene, s. f. 1. (Mai ales la pl., la sg. cu aceeași valoare) Totalitatea firișoarelor de păr de pe marginea unei pleoape. Era încă fraged, cu fața netedă și cu genele ca de fată mare, lungi și întoarse sus la capete. DUMITRIU. N. 94. La lumina fulgerelor zări pe geana lui stufoasă și neagră ca noaptea o lacrimă sclipind ca o stea. BUJOR, S. 64. Din cînd în cînd fetița își ridica genele. VLAHUȚĂ, O. A. 138. Sub genele-i umbroase doi ochi lucesc ca mura. ALECSANDRI, O. 211. ◊ (Poetic) Își strînge noaptea genele-i bogate... E ceru-ntunecat ca o pădure. D. BOTEZ, P. O. 29. Noaptea se întinde și, din geana sa, Argintoase lacrimi peste flori vărsa. BOLINTINEANU, O. 35. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) ochii (sau pleoapele) în gene sau a da geană-n geană = a i se închide (cuiva) ochii de somn; a ațipi. Cînd să deie geană-n geană, furat de dulceața somnului, Jder a auzit glasul lui Onofrei. SADOVEANU, F. J. 539. Dinspre ziuă... am mai dat nițel ochii-n gene. SANDU-ALDEA, U. P. 222. Numai pleoapele fetei de împărat nu putură da în gene. ISPIRESCU, L. 377. A privi printre gene = a privi cu ochii pe jumătate închiși. ♦ (La sg.) Fiecare din firișoarele de păr de pe marginea pleoapelor. 2. (Învechit și, azi, mai ales poetic) Pleoapă. Le tremurau ușor genele și peste față li se întinsese paloarea fricii. SAHIA, N. 77. Nu mai dete nici pic de somn în genele ei pînă dimineață. ISPIRESCU, L. 65. Cînd cu gene ostenite sara suflu-n lumînare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare. EMINESCU, O. I 130. 3. Fig. (Urmat de determinări) Dungă de lumină, fîșie luminoasă; muchie luminată a unui deal, a unui nor, a unui cîmp etc., văzut în zare. Cătră răsărit, se lămurea o geană îngustă de foc; încolo, văzduhul era liniștit și umed, iar stelele străluceau vioaie. SADOVEANU, O. I 57. Peste adîncurile oarbe ale nopții, geana lunii înflăcărate trimetea lungi raze de lumină mută și rece. HOGAȘ, M. N. 135. Pe geana cîmpului albiu Se vede-un codru mare. ALECSANDRI, P. III 138.
geánă s. f., g.-d. art. génei; pl. géne
geánă s. f., g.-d. art. génei; pl. géne
GEÁNĂ s. v. pleoapă.
geánă (géne), s. f.1. (Înv.) Pleoapă. – 2. Firișoare de păr de pe marginea pleoapei. – 3. Zare, orizont. – 4. (Interj., Arg.) Atenție, păzea, șase! – Mr. geană, megl. zęnă, istr. jǫne. Lat. gĕna, prin intermediul unei forme *gēnna, insuficient explicată (influența lui cennus, după Candrea-Dens., 726; a lui pinna, după Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 682 și DAR; cf. Pușcariu 702; REW 3727), cf. calabr. yena „mal, margine”, prov. gena „obraz”. Cuvînt general folosit (cf. ALR, I, 20). Pentru semantism, cf. Iordan, BF, VI, 276. Sensul 4 este rezultatul unei confuzii umoristice cu gini „a observa” (după Graur 155, din țig. ğene, pl. de la ğeno „persoană”, care pare mai puțin probabil). – Der. genat, adj. (cu gene lungi).
GEÁNĂ géne f. 1) Fir de păr de pe marginea pleoapei. 2) fig. Fâșie luminoasă; dungă de lumină (pe un deal, pe o culme, pe un nor etc.). * În ~a zilei în zorii zilei; dis-de-dimineață. [G.-D. genei] /<lat. genna
geană f. 1. părul pleoapelor: a da ochii în gene, a ațipi; 2. fig. zare: geana zilei, pe geana câmpului albiu AL. [Lat. GENA].
geánă f., pl. gene (lat. *genna îld. gena, obraz, pleoapă; vgr. genys, scr. hanus, got. kinnus, germ. kinn; pv. gena, obraz. Cp. cu cină, pană, vînă). Păru pleoapelor. A da ochiĭ în gene, a închide ochiĭ, a adormi: n’am dat ochiĭ în gene o clipă (ChN. 1, 181). Fig. Geana dealuluĭ, muchea dealuluĭ.
gea s. v. PLEOAPĂ.
GEANĂ subst. 1. – V. (Ard; Buc; Buftea). 2. Geanău (16 B III 156). 3. Genea (DR; – Nicola (AO X 382); – Drag (17 B IV 322). 4. Geneș, V. (Tec I). 5. Gean, băn.
a avea geană de mahăr expr. (intl.) a avea spirit de observație dezvoltat; a fi expert în depistarea unor obiective de acțiune
a da geană expr. 1. a privi pe furiș. 2. a supraveghea.
a da ochii în gene expr. a ațipi, a adormi.
a pune geana pe ceva expr. (intl.) a observa cu atenție obiectivul unei acțiuni / infracțiuni viitoare.
a-i da pleoapele în gene expr. a ațipi, a adormi.
geană, gene s. f. atenție sporită; filaj.

geană dex

Intrare: geană
geană substantiv feminin
Intrare: Geană
Geană