GEAMLÎ́C, geamlîcuri, s. n. Perete format din geamuri fixate pe un schelet metalic sau de lemn. Răcoarea amurgului venea pînă în balcon, pe geamlîcul deschis, și răsfira în șuvițe lungi fumul tutunului. SADOVEANU, O. II 338. Cum prin geamlîcul verandei pătrundea lumina lunii pline, Titu se opri un moment în mijlocul holului. REBREANU, R. I 225. Noaptea visam școala: un palat mare, mare și frumos, ca în basme, cu porți de fier, cu geamlîcuri. DELAVRANCEA, H. TUD. 34. ♦ Coridor, verandă ai cărei pereți exteriori sînt formați în cea mai mare parte din geamuri fixate pe un schelet de metal sau de lemn.