GEAMBÁȘ, geambași, s. m. (Înv.) Persoană care vindea cai sau mijlocea vânzarea cailor. – Din tc. cambaz.

GEAMBÁȘ, geambași, s. m. Persoană care vinde cai sau mijlocește vânzarea cailor. – Din tc. cambaz.

GEAMBÁȘ, geambași, s. m. (Adesea determinat prin «de cai») Negustor de cai (adesea hoț de cai). Veneau geambașii, se uitau, o căutau... iapa... își ciulea urechile, ca la apropierea lupului! CAMILAR, TEM. 65. Moș Nichifor era și geambaș de cai și, cînd îi venea la socoteală, făcea schimb ori vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului. CREANGĂ, P. 106.

geambáș (înv.) s. m., pl. geambáși

geambáș s. m. (sil. geam-), pl. geambáși

GEAMBÁȘ s. (înv. și reg.) sfârnar, (reg.) mecler. (~ de cai.)

geambáș (geambáși), s. m. – 1. (Înv.) Înșelător, trișor. – 2. Persoană care vinde cai. – Mr. geambaz. Tc. cambaș (Roesler 610; Șeineanu, II, 186; Lokotsch 660), cf. ngr. τζαμπάζης, alb., sb. ğambaš, bg. džambazin. – Cf. geambășie, s. f. (meseria de geambaș; înv., înșelătorie); geambașlîc, s. n. (geamnașie), din tc. cembașlik.

GEAMBÁȘ ~i m. Negustor sau samsar de cai. /<turc. țambaz

geambaș m. 1. samsar de cai: Moș Nichifor era și geambaș de cai CR.; 2. fig. mijlocitor neonest. [Vechiu-rom. geambaș, acrobat = turc. DJAMBAZ, lit. care își riscă vieața].

geambáș m. (turc. pers. ğanbaz, d. pers. ğan, vĭață, și baz, joacă, adică „om care-șĭ joacă vĭața pe frînghie, funámbul”; ngr. dzambázis [scris tzamp-], sîrb. ğambaš, pol. dzambas). Samsar de caĭ. Fig. Șarlatan. – În est geámbaș, poate supt infl. pol. În Olt. gimbaș, „escroc”. V. saltimbanc și sfîrnar.

GEAMBAȘ s. (înv. și reg.) sfîrnar, (reg.) mecler. (~ de cai.)