geamăn definitie

17 definiții pentru geamăn

GEÁMĂN, -Ă, gemeni, -e, adj. 1. Adj., s. m. și f. Ființă care a fost născută odată cu altă ființă și de către aceeași mamă sau femelă. 2. N. pr. m. (La pl.) Constelație zodiacală din emisfera boreală, formată din două stele principale (numite Castor și Polux) și un număr de stele mai puțin strălucitoare. ♦ Unul dintre semnele zodiacului. 3. Adj. (Despre plante) Care are două tulpini crescute din aceeași rădăcină; (despre fructe) crescute lipite câte două. 4. Adj. (Anat.; în sintagma) Mușchii gemeni = mușchii, dispuși pereche, ai gambei. [Var.: (rar) gémen, -ă adj.] – Lat. geminus.
GÉMEN, -Ă adj. v. geamăn.
GEÁMĂN, -Ă, gemeni, -e, adj. 1. (Despre ființe; adesea substantivat) Care a fost născut odată cu altă ființă și de către aceeași mamă sau femelă. ♦ (Pop.; substantivat, m. pl. art.) Constelație care aparține Căii-Laptelui, formată din două stele principale (numite Castor și Polux) și un număr de stele mai puțin strălucitoare. ♦ (Despre plante) Care are două tulpini crescute din aceeași rădăcină; (despre fructe) crescute lipite câte două. 2. (Anat.; în sintagma) Mușchii gemeni = mușchii, dispuși pereche, ai gambei. [Var.: (rar) gémen, -ă adj.] – Lat. geminus.
GÉMEN, -Ă adj. v. geamăn.
GEÁMĂN, -Ă, gemeni, -e, adj. (Despre ființe) Născut de aceeași mamă o dată cu altul. Patru surori gemene Scapără din cremene, Toată ziua se alungă Și nu-i chip să se ajungă (Roatele căruței). SADOVEANU, P. C. 7. Semănau între ele, ca niște gemene, cîte cinci-șase de aceeași vîrstă. CAMIL PETRESCU, O. II 79. Albu-Împărat... avea trei fete gemene care de care mai frumoase. POPESCU, B. I 3. ◊ (Substantivat) Gemenii seamănă leit unul cu altul. ▭ Nevasta mea ține doi gemeni la sîn și-i fudulă ca o preoteasă. VLAHUȚĂ, O. A. II 97. ♦ (Popular, la pl.) Constelație formată din două stele principale numite Castor și Polux și un număr de stele mai puțin strălucitoare. ♦ Fig. Asemănător, identic. Un fapt cu multe alte geamăn... Se-ntîmplă astăzi pe la noi Atîtea fapte fără seamăn! DEȘLIU, M. 7. ♦ (Despre plante, mai ales despre copaci) Care are două tulpini crescute din aceeași rădăcină; bifurcat. La revedere colo, sub nucul cel geamăn! CONTEMPORANUL, VII 489. ♦ (Despre fructe, la pl.) Crescute lipit, cîte două. Prune gemene. – Variante: gémen, -ă, gémin, -ă (ALECSANDRI, P. III 6) adj.
GÉMEN, -Ă adj. v. geamăn.
GÉMIN, -Ă adj. v. geamăn.
GÉMIN, -Ă, gemini, -e, adj. V. geamăn.
geámăn adj. m., pl. gémeni; f. geámănă, pl. gémene
geámăn adj. m., pl. gémeni; f. sg. geámănă, pl. gémene
geamắn (geámănă), adj. – Care a fost născut odată cu altă ființă de către aceeași mamă. – Mr. geamin. Lat. gĕmĭnus (Pușcariu 704; Candrea-Dens., 722; REW 3723; DAR), cf. it. gemino, fr. (jumeau), sp. (gemelo), port. gémeo. Uz general (ALR, II, 210). – Der. gemănar, s. m. (geamăn); gemănare, s. f. (furcuță; la car, furculiță: răspîntie; înv., deget copitat); gemănăriță, s. f. (orhidee, Orchis papilionacea); îngemăna, vb. (a cupla, a uni; a bifurca, a ramifica), ce ar putea proveni și direct din lat. ingĕmĭnāre „a repeta” (Pușcariu 849; Candrea-Dens., 725; DAR); gemăna, vb. (a cupla), este cuvînt rar, cam îndoielnic, care apare numai la Candrea-Dens., 724; der din lat. gĕmĭnāre; înge(mă)nat, adj. (cuplat; bifurcat; crăpat); îngemănărat, adj. (bifurcat), încrucișare a lui îngemănat cu gemănare; gearmăn (var. ghermăn), s. n. (Trans., cumpăna puțului).
GEÁMĂN geámănă (gémeni, gémene) 1) (despre ființe) Care a fost născut în același timp cu altul (sau cu alții) de o mamă. 2) (despre tulpini) Care a crescut împreună cu o altă tulpină din aceeași rădăcină. 3) (despre plante) Care are o asemenea tulpină. 4) (despre fructe) Care a crescut lipit de alt fruct. /<lat. geminus
geamăn a. și m., pl. gemeni: 1. doi copii născuți deodată dintr’aceeaș mamă; 2. constelațiune și unul din cele 12 semne ale zodiacului. [Lat. GEMINUS]. ║ a. doi spectri gemeni mânați de o vijelie AL.
gemeni m. pl. V. geamăn.
geámăn, -ănă adj., pl. gemenĭ, gemene (lat. géminus, it. gemino, pg. gémeo; dim. gemellus, fr. jumeau, sp. gemelo). Născut împreună cu altu (vorbind de frațĭ): surorĭ gemene. Crescut la un loc: prune gemene. S. m. pl. O constelațiune (Cástor și Polúce). Un semn al zodiaculuĭ (luna Maĭ). – Și de gemene: aceștĭ copiĭ îs de gemene (Cp. cu seamăn 1).
gémenĭ, -ene pl. V. geamăn.
GEAMĂN subst. 1. Geamenul, Radu, munt., 1622 (RI XI 315). 2. Geamăn, mold, (Sd. XXII); – Stanciul (AO XVIII 474); -ul (Dm; Ștef; Isp I1); -ul fiu lui Geamănul (17 A I 261); -a s. (Dm). 3. Gemen, ard., 1214 (Lukinich-Galdi Doc. p. LVIII); Gemen/e -ea, -ele, -ești, -i ss. 4. Geamără, Barbă, 1454 (Glos); Geamîră b. (Dm). 5. Jemerești (Ștef). 6. Cu rotacism: Jemăroaia t. (16 A II 61) din n. marital. 7. Prob. Jimănu (Ard). 8. Gemănaru, G. act.

geamăn dex

Intrare: geamăn (adj.)
geamăn 1 adj. adjectiv
gemin adjectiv
gemen adjectiv
Intrare: Geamăn
Geamăn
Intrare: geamăn (s.m.)
geamăn 2 s.m. substantiv masculin