gara definitie

79 definiții pentru gara

câr i [At: CANTEMIR, IST. 117 / V: car, câra (-mâra), gâr(a) (-mâra), gări (mâr), cârc (mârc) / P: de obicei cu r prelungit / E: fo cf gar, hâr, cârâi] 1 (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.) 2 (Adesea repetat) Strigăt cu care se alungă unele păsări. 3 (Îlav) Cu ~ Cu ceartă. 4 (Îal) Cu tocmeală. 5 (Îe) Că-i ~, că-i mâr Se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase.
cấr-mấr av vz câr
cấră sf [At: DDRF / V: gấ~ / Pl: nct / E: dr cărâi] (Pop) 1 Cicăleală. 2 Ceartă continuă. 3 (Îe) A se ține de ~ra cuiva A stărui pe lângă cineva să facă un lucru. 4 (Îe) A fi în ~ cu cineva A fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. modificată
gara vt [At: DA ms / Pzi: ~rez / E: fr garer] 1 A manevra un tren, un tramvai etc. pe o linie de garaj. 2 A parca un autovehicul într-un depou, într-un garaj.
gară2 sf] At: KOGĂLNICEANU, ap. CIHAC, I / E: pn gwar(a) „zgomot”] (Reg) Clevetire (1).
gară1 sf [At: CĂTANĂ, P.B. 86 / V: ~r sn / E: srb gar] 1 (Ban) Cenușă de la paie. 2 Pulbere.
gară3 sf [At: DA / Pl: gări / E: fr gare] 1 Ansamblu de construcții, instalații etc. unde opresc trenurile pentru urcarea și coborârea pasagerilor, pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor Si: haltă, stație. 2 (Îs) ~ maritimă (sau fluvială) Ansamblu de construcții, instalații etc. de pe cheiul unui port pentru îmbarcarea și debarcarea călătorilor, mărfurilor Cf port.
gară4 af [At: CHEST. V, 75/21 / Pl: nct / E: nct] (Reg; îs) Oaie ~ Oaie neagră pe bot.
gâr i vz câr
gâra i vz câr
gâ sf vz câră
gâri-mâr i vz câr
CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.
CẤRĂ s. f. (Pop.; în expr.) A se ține de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. – Din cârâi (derivat regresiv).
GARÁ, garez, vb. I. Tranz. A pune la adăpost într-un garaj, într-un depou etc. un autovehicul, un tramvai etc. ♦ A manevra un tren, o locomotivă etc. pe o linie de garaj. – Din fr. garer.
GÁRĂ, gări, s. f. Ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe o linie ferată, unde opresc trenurile pentru urcarea și coborârea călătorilor și pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor. ◊ Gară maritimă (sau fluvială) = ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe cheiul unui port maritim (sau fluvial), destinat îmbarcării și debarcării călătorilor și a bagajelor. – Din fr. gare.
CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.
CẤRĂ s. f. (Pop.; în expr.) A se ține de câra cuiva = a stărui pe lângă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru. A fi în câră cu cineva = a fi în ceartă, în dușmănie cu cineva. – Din cârâi (derivat regresiv).
GARÁ, garez, vb. I. Tranz. A pune la adăpost într-un garaj, într-un depou etc. un autovehicul, un tramvai etc. ♦ A manevra un tren, o locomotivă etc. pe o linie de garaj. – Din fr. garer.
GÁRĂ, gări, s. f. Ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe o linie ferată, unde opresc trenurile pentru urcarea și coborârea călătorilor și pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor. ◊ Gară maritimă (sau fluvială) = ansamblu de construcții, instalații, amenajări etc. situat pe cheiul unui port maritim (sau fluvial), destinat îmbarcării și debarcării călătorilor și a bagajelor. – Din fr. gare.
CÎR interj. 1. Onomatopee care imită croncănitul ciorii, cîrîitul găinii sau (mai rar) al altor păsări. Cloșca, cum l-au văzut, au început să strige: ctrrrl clone! clone! SBIERA, P. 292. Ai vrea d-ta să mă fac cuc, ș-apoi cir Corbule, cir moșule... spune cîte vrute, cîte nevrute. ALECSANDRI, T. 241. 2. Strigăt cu care se alungă păsările. Moșneagul se întoarce repezindu-se spre pui și strigînd tare: cîr! cîr! cîr! ȘEZ. II 58. ◊ (Adverbial sau substantivat, în expr.) Cîr-mîr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală, (cu) ciorovăială. De la tăbăcar izbutisem, cîr-mîr, să-i. storc, la plecare, doi poli. STANCU, D. 379. Ce să mai zică puiul? nu mai încăpea cîr-mîr. CARAGIALE, O. II 219. A face cîr-mîr =a face obiecții, a găsi pretexte. Strîmbă-Lcmne au început a face cîr-mîr, ba una, ba alta, și s-au trecut astă dată așa. SBIERA, P. 82. Că-i cîr, că-i mîr, se zice cînd cineva se încurcă în explicații șovăielnice. Ce cauți, măi, prin sat? -Că-i cîr, că-i mîr... SADOVEANU, P. S. 62. Popa tot se codea: că-i cîr, că-i mîr, în sfîrșit rămîne ca... a doua zi să-mi dea banii. VLAHUȚĂ, la TDRG. – Pronunțat adesea (ca interjecție) cu r prelungit.
CÎRĂ s. f. (În expr.) A se ține de cîra cuiva = a stărui pe lîngă cineva, a depune insistențe pentru a determina pe cineva să facă un lucru; a sta de capul cuiva. Sfatul împărăției.... se tot ținea de cîra împăratului ca să se însoare. ISPIRESCU, L. 306.
GARÁ, garez, vb. I. Tranz. (Cu privire la un autovehicul, un tramvai etc.) A pune la adăpost într-un garaj sau într-un depou; (cu privire la un tren, o locomotivă) a îndruma sau a face să staționeze pe o linie de garaj.
GÁRĂ, gări, s. f. Loc situat pe o linie ferată, prevăzut cu o clădire și alte instalații necesare, unde opresc trenurile, de unde se dirijează mișcarea lor, unde urcă și coboară călătorii, se încarcă și se descarcă mărfurile etc., (în special) clădirea unde sînt instalate birourile, sălile de așteptare pentru călători etc. De la gara Rădeni pînă la Vascani nu erau mai mult de șase kilometri. SADOVEANU, O. IV 5. Gara, cu vînzoleala de călători, a rămas in urmă. C. PETRESCU, S. 51. Înc-o gară mai era pînă la coborîre. MIRONESCU, S. A. 131. A mai fost el la gară de multe ori; chiar luna trecută a descărcat, din fugă, un car de secară în saci; dar nu s-a suit pînă acum în tren. SP. POPESCU, M. G. 27. ◊ Gară maritimă sau fluvială = stație de cale ferată în incinta unui port maritim sau fluvial, care asigură traficul de mărfuri și pasageri între trenuri și vapoare.
GÎ́RA interj. (Substantivat, numai în expr.) Gîra-mîra = sîcîială, ceartă. Și ca să scape de gîra-mîra, că nu-i mai tăcea fleoanca, puse de-l taie. ISPIRESCU, L. 69.
MÎ́RA interj. (în expr.) Gîra-mîra v. gîra.
GÂRA interj. (Substantivat, în expr.) Gâra-mâra = sâcâială; ceartă.
câr interj.
!cấră (pop., în expr.) s. f.
gará (a ~) vb., ind. prez. 3 gareáză
gáră s. f., g.-d. art. gắrii; pl. gări
câr interj.
câră s. f., g.-d. art. cârii
gará vb., ind. prez. 1 sg. garéz, 3 sg. și pl. gareáză
gáră s. f., g.-d. art. gării; pl. gări
gâra-mâra/gâr-mâr interj.
CÂR interj. gar! (Ciorile fac: ~!)
CÂRĂ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiță, sfârlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.
CÂRĂ s. v. zvârlugă.
GARÁ vb. v. parca.
GÁRĂ s. stație. (Mă dau jos la ~ următoare.)
GARÁ vb. I. tr. A adăposti într-un garaj sau într-un depou (automobile, tramvaie etc.); a trage pe o linie de garaj (o locomotivă, un tren). [< garaj].
GÁRĂ s.f. Stație de cale ferată; clădirea și instalațiile dintr-o astfel de stație. [< fr. gare].
GARÁ vb. tr. a adăposti (automobile, tramvaie etc.) într-un garaj sau într-un depou; a trage o locomotivă, un tren pe o linie de garaj. (< fr. garer)
GÁRĂ s. f. stație de cale ferată. ◊ ~ maritimă (sau fluvială) = ansamblu clădirilor și instalațiilor portuare amenajate pentru îmbarcarea-debarcarea mărfurilor și călătorilor. (< fr. gare)
cîr interj. – Imită croncănitul ciorii; uneori se spune și despre cloșcă. Datorită confuziei populare între cioară și țigan (cf. cioară), se aplică și acestora din urmă. – Der. gîr (cu toți der.). Creație expresivă, cf. cîrc, hîr, mîr. – Der. cîr-mîr, interj. (sugerează ideea unei dispute sau a unei discuții în contradictoriu); cîră, s. f. (insistență supărătoare, bătaie la cap, pisălogeală); cîrîi, vb. (a croncăni; a vorbi un țigan; a vorbi împleticit; a vorbi în argou; a striga pentru a speria o pasăre sau un țigan; a deranja, a importuna; Arg., a fura); cîrîială, s. f. (sunetul anumitor păsări; Arg., ceartă, harță, scandal); cîrîit, s. m. (Arg., bătrîn afon); cîrîit, s. n. (croncănit de pasăre, cotcodăceală; gălăgie, larmă, zarvă); cîrîitoare, s. f. (morișcă, jucărie de copii; sperietoare; țigan); cîrîitor, s. m. (Arg., hoț, borfaș); cîrîitură, s. f. (cotcodăceală, cîrîit). Cihac, II, 40, reduce vb. cîrîi la sl. (sb., ceh. krakati).
gáră (-re), s. f. (Banat) Cenușă de paie. Sb. gara (Bogrea, Dacor., IV, 816). – Aceleiași familii îi aparține gărînă, s. f. (Banat, Olt., hoceag), care a însemnat probabil la origine „loc de ars în pădure”, cf. sl. garanŭ „ars”; și gariște, s. f. (Banat, cîmpie), cf. sb. gàrište „loc ars”.
gáră (gắri), s. f. – Ansamblu de construcții pe calea ferată unde opresc trenurile. Fr. gare. Din aceeași familie fac parte gara, vb. (a parca), din fr. garer; garaj, s. n., din fr. garage; aerogară, s. f. (aeroport); autogară, s. f. (gară de autobuze).
gáră s. f. – Protest zgomotos, tăgăduire. Pol. gwar(a) „zgomot” (Cihac, II, 114; DAR). În Mold.
CÂR interj. (se folosește pentru a reda sunetul pe care-l scoate găina sau cioara). ◊ Că-i ~, că-i mâr se spune când cineva se încurcă în explicații contradictorii. /Onomat.
A GARÁ ~éz tranz. 1) (autovehicule) A pune la adăpost într-un garaj sau într-un depou. 2) (trenuri, locomotive) A manevra pe o linie de garaj. /<fr. garer
GÁRĂ gări f. 1) Stație de tren. * ~ de triaj ansamblu de linii unde se face regruparea vagoanelor. 2) Loc special amenajat de unde pleacă și unde sosesc mijloacele de transport public. ~ auto. ~ fluvială. [G.-D. gării] /<fr. gare
gáră, gári, s.f. (înv., reg.) 1. clevetire, calomnie. 2. mulțime zgomotoasă.
gâra-mâra s.f. (pop., înv.) ceartă continuă.
câr! int. strigătul cioarei și al găinei.
câră f. cicăleală: se ținu de câra bărbatului său, ca să-și prăpădească copiii ISP. [V. câr].
câră f. Zool. (Neamtu) svârlugă. [Origină necunoscută].
gară f. loc de sosire și de plecare pe căile ferate (= fr. gare).
găra-măra f. ceartă continuă: totdeauna găra-măra și traiu cu vătraiu PANN. [Onomatopee].
cîr interj. care arată strigătu găiniĭ și cĭoriĭ (V. cîrc). A nu zice nicĭ cîr, nicĭ mîr. V. mîr.
cî́ră f., pl. ĭ (d. cîr, cîrîĭ). Vest. Cîrîĭală, cicăleală, mustrare, observațiunĭ: m’am săturat de cîra luĭ.
1) gáră f., pl. gărĭ (pol. gwar, gwara, murmur, tumult, gwara, vorbă, discurs, vsl. govorŭ, tumult). Est. Vechĭ. Clevetire, calomnie. Azĭ. Mold. sud. Mulțime gălăgioasă.
2) *gáră f., pl. gărĭ (fr. gare, gară, d. garer, a gara). Locu de plecare și de sosire a trenurilor și, pin urmare, loc de adăpost p. vagoane și locomotive.
*garéz v. tr. (fr. garer, a adăposti un vapor orĭ tren, vfr. garir, nfr. guérir, a vindeca, d. vgerm. warjan, ngerm. wehren, a depărta un răŭ, a opri. V. gară, gherită). Duc un tren pe o linie de garaj, unde stă ferit de mișcarea altor treburĭ.
gîra-mî́ra (d. gîrîĭ și mîrîĭ, cîr și mîr). Fam. Interj. care arată zgomotu certeĭ: ce gîra-mîra se aude?
gấra-mấra/gâr-mâr s. f.
CÎR interj. gar! (Ciorile fac: ~!)
CÎ s. (IHT.; Cobitis aurata balcanica) (reg.) sacagiță, sfîrlă, (prin Bucov.) sacăucă, (prin Mold.) smorlă.
cî s. v. ZVÎRLUGĂ.
GARA vb. a parca. (A ~ un vehicul.)
GA s. stație. (Mă dau jos la ~ următoare.)
cấră, s.f. – (zool.) Specie de pește ce trăiește în râuri de munte și de șes; zvârlugă (Sabanejewia aurata balcanica). Semnalată în afluenții râurilor mari din Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000: 83). – Et. nec. (Șăineanu).
GARÁ (< fr.) vb. I tranz. 1. A adăposti un autovehicul într-un garaj. 2. A dirija un tren într-o stație de cale ferată pe o anumită linie, astfel încât să nu împiedice circulația sau manevrarea materialului rulant pe liniile vecine.
LEHLIU-GARĂ, oraș în jud. Călărași, situat în Câmpia Bărăganului, la 55 m al.t, la 65 km E de București; 6.739 loc. (2000). Stație de c. f. (inaugurată la 17 nov. 1886). Nod rutier. Fabrică de piese de schimb pentru combinatele siderurgice, de garnituri din cauciuc pentru nave fluviale, de tricotaje și de prelucr. a legumelor. Obiecte de artizanat (împletituri de răchită. obiecte din ceramică). Declarat oraș în 1989.
GARA (Moț); cf. Gări, Ivan (13-15 B I 77).
a-i trage (cuiva) una de adoarme în Gara de Nord / de joacă zaruri cu măselele din gură / de se plictisește în aer expr. (adol.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva) rău.
husăn de gară expr. (intl.) victimă potențială a hoților.
sună telefonul ca-n Gara de Nord expr. se spune despre un post telefonic foarte solicitat, despre o persoană care este foarte căutată la telefon.
ura și la gară! expr. la revedere!

gara dex

Intrare: gară
gară substantiv feminin
Intrare: gara
gara conjugarea a II-a grupa I verb tranzitiv
Intrare: gâra-mâra
mâra
gâr-mâr interjecție
gâra
gâra-mâra interjecție
Intrare: găra
găra
Intrare: Gara
Gara
Intrare: câră
câră
gâră
Intrare: câr
câr interjecție
gâr
gâra
gâri-mâr