gang definitie

20 definiții pentru gang

gang sn [At: CARAGIALE, S. N. 64 / Pl: ~uri / E: ger Gang] 1 Loc de trecere pe sub boltitura unei case ori pe sub o construcție. 2 Culoar. 3 (Spc; la mine) Galerie subterană.
gâng sn [At: BARCIANU / Pl: ~uri / E: ns cf gângăvi, gânganie] (Rar) Sunet.
GANG, ganguri, s. n. Loc de trecere aflat sub o construcție, sub boltitura unei case. ♦ Coridor, galerie, culoar. – Din germ. Gang.
GANG, ganguri, s. n. Loc de trecere aflat sub o construcție, sub boltitura unei case. ♦ Coridor, galerie, culoar. – Din germ. Gang.
GANG, ganguri, s. n. Loc de trecere la nivelul pămîntului pe sub o casă, un turn sau altă construcție. V. boltă. Trecînd pe sub gang [boierii] intrară în odăile palatului. SADOVEANU, O. VII 109. El intră cu pasul împleticit în gangul hanului. GHEREA, ST. CR. II 139. Începuse o ploaie măruntă... Intrară subt un gang. VLAHUȚĂ, O. A. 136. La mijlocul păretelui din fața casei se afla poarta cu gang boltit, pe dasupra căria se înălța un turn pătrat. ODOBESCU, S. I 125. ♦ Coridor. Deschise ușa repede și gangurile sunară prelung. ANGHEL-IOSIF, C. L. 16. Cînd vro ușă se trîntește Undeva, pe-un gang, departe, Furios răsună golul Dintr-o sală-ntr-altă sală. COȘBUC, P. II 98. În partea de dincolo de gang sînt: o cameră pentru împărțitorii de scrisori și pentru biroul inspectorului. I. IONESCU, M. 755. ♦ Galerie subterană. Nevasta vechilului veghea asupra lor... înfiptă în pragul pivniței uriașe, adînci, cu multe ganguri zidite în rărunchii dealului. DUMITRIU, N. 234.
gang s. n., pl. gánguri
gang s. n., pl. gánguri
GANG s. v. coridor.
GANG s.n. (Rar) Bandă organizată de răufăcători; gașcă. [< americ. gang – echipă].
GANG1 s. n. pasaj de trecere între două clădiri; coridor, galerie. (< germ. Gang)
GANG2 s. n. bandă organizată de răufăcători; gașcă. (< engl., fr. gang)
gang (gánguri), s. n. – Coridor, culoar, loc de trecere. germ. Gang. Sec. XVIII.
gîng s. n. – Zgomot. Creație expresivă, care imită mai cu seamă zumzetul insectelor. Este cuvînt rar, care abia dacă figurează în unele dicționare. Cf. aceeași intenție expresivă în ga › gîgîi, și în gr. γογγίζω, sl. gągnati, ngr. γουργουλίζω „a fierbe” (› mr. gurgurare), mag. gögyök „a bîlbîi”. Der. gîngăni (var. gînguri, gunguri, gongăni, gungăni, gungura), vb. (despre copii, a gînguri; despre porumbei și turturele, a gînguri), cf. megl. găngăres „a bîlbîi”; gînganie (var. gîngoană, gîngolie, gîngalie), s. f. (insectă), care ar putea proveni direct din sl. gągnanije „zumzet” (Cihac, II, 114; Conev 52); goangă (var. goambă, goand(r)ă, boangă, bonghiță), s. f. (insectă); gongălău, s. m. (gîndac); goande, s. f. (bulgăre, grunz, cocoloș), prin comparație cu forma generală a insectelor; goanță, s. f. (cocoloș, obiect rotund), cf. gloanță; gîndac, s. m. (insectă; Trans. de Nord, șarpe), cu suf. -ac (DAR presupune un prototip sl. *gądakŭ, care pare inutil); gîndăci, vb. (despre copii, a gînguri; a fi nepăsător); gîndăcos, adj. (minuscul); gîngav, adj. (bîlbîit), reproduce direct sl. gągnavŭ, care reprezintă aceeași rădăcină expresivă, cf. sb. gîngav; gîngăvi, vb. (a se bîlbîi, a gîngăvi; despre copii, a gînguri); gîngăvie, s. f. (bîlbîială), cf. Miklosich, Lexicon, 150; Byhan 312; Löwe 32; grîngoașe, s. f. (insectă, Gymnopleurus pilularius), al cărui nume pare a indica încrucișarea cu grîne, cf. numele său gîndac de la grîne; grînguri (var. grunguni, grunguri, gurgu(n)i, (în)gur(l)ui), vb. (a gînguri; a grohăi); guguș, s. m. (porumbel); guguștiuc, s. m. (porumbel); guguștiucă, s. f. (porumbiță), cf. bg., sb. guguška (după Cihac, I, 130, Conev 53 și Skok 73, din sl., ceea ce este adevărat numai pentru mr. gugufce, megl. gugufcu; după Șeineanu, II, 192, din tc. gögüslü „cu piept mare”).
GANG ~uri n. 1) Loc de trecere la nivelul terenului între clădiri sau pe sub bolta unei case cu mai multe etaje. 2) Încăpere lungă și îngustă într-o clădire de-a lungul unei serii de camere care servește ca loc de trecere și de legătură între camere; coridor; culoar. /<germ. Gang
gang n. coridor, galerie. [Nemț. GANG].
gang n. substanță străină ce acopere un mineraiu metalic (= fr. gangue).
*gang n., pl. urĭ (germ. gang, coridor, d. gehen, a merge). Coridor pe supt etaj, dar nu pe supt pămînt, și care servește ca intrare principală.
GANG s. coridor, culoar, (înv.) tindă. (Îl poartă printr-un ~ lung.)
gang s. n. (americanism) Bandă de răufăcători ◊ „Tot ea a fost amantă de șef de gang (Robinson din «Kid Galhad»), dar și fată de milionar.” R.lit. 23 XI 78 p. 17. ◊ „Gang al crimei organizate” R.l. 22 I 85 p. 6; v. și R.lit. 1 XI 79 p. 17; v. și crack, N’drangheta (din engl. americ. gang; cf. fr. gang; DMN 1964, CO; D. Am.; DN3)
GANG (< germ.) s. n. 1. Loc de trecere, la nivelul terenului, pe sub o construcție. 2. Coridor, galerie, culoar. ◊ Pictură de g. = pictură de calitate îndoielnică, realizată de diletanți în scop comercial, expusă odinioară în ganguri. 3. Viteză remanentă a unei nave după stoparea mașinilor.

gang dex

Intrare: gang (coridor)
gang substantiv neutru
Intrare: gang (bandă)
gang substantiv neutru
Intrare: gâng
gâng