gaie sf [At: BIBLIA, ap. TDRG / V: (înv) ca~, (reg) gae[1] / Pl: găi / E: nct] 1 (Șîs ~ roșie) Pasăre răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, care se hrănește cu mamifere mici, păsări tinere, reptile, broaște și insecte (Milvus regalis) Si: (reg) cailă, puhoier, șorecar roșu, uligan. 2 (Șîs ~ cu coada crăpată) Pasăre mică, răpitoare, asemănătoare cu gaia (1) (Milvus ater) Si: (reg) cailă, uligan. 3 (Reg) Uliu. 4 (Pop; îe) Cu un ochi la ~ și cu altul la tigaie Chiorâș. 5 (Pop; îe) A se ține ~ după (sau de) cineva A se ține scai de cineva. 6 (Pop; îe) A merge (sau a veni) laie, ~ A merge în ceată, cu zgomot mare. 7 (Fam; îe) A lua ~ia pe cineva A o păți. 8 (Gmț; îe) A păpa -ia pe cineva A da de belea. 9 (Îcs) De-a (puia) ~ia Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 10 (Îcs) De-a buba (sau mama) ~ia Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 11 (Bot; îc) Iarba-găii Iarbă. corectată

GÁIE, găi, s. f. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). ◊ Expr. Se ține gaie după (sau de) cineva, se zice despre o persoană de care nu poți scăpa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc.) pățit-o. ♦ De-a puia-gaia v. puia. – Et. nec.

IÁRBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta să obții ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.

PUIA-GÁIA s. f. art. (În sintagma) De-a puia-gaia = numele unui joc de copii; de-a baba-gaia. [Pr.: pu-ia-ga-ia] – Pui1 + gaie.

ÚNGHIE, unghii, s. f. 1. Lamă cornoasă care crește pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la mâini și de la picioare, la om. ◊ Expr. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrâna obrăznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva, să răspundă urgent unei obligații. A-și pune unghia în gât = a face orice pentru atingerea unui scop. A-și arăta unghiile = a deveni agresiv. ♦ Substanță cornoasă formată la vârfurile degetelor de la picioarele animalelor și păsărilor; p. ext. gheară. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-păsării = plantă erbacee cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în formă de pinten, pătată cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente, în formă de pârghie, pentru ridicat și lăsat coșul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

GÁIE, găi, s. f. Nume dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare cu uliul, cu ciocul coroiat, cu gheare puternice și cu coada bifurcată (Milvus). ◊ Expr. Se ține gaie după (sau de) cineva, se zice despre o persoană de care nu poți scăpa. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc) pățit-o. ♦ De-a puia-gaia = numele unui joc de copii; de-a baba-gaia. [Pr.: pu-ia-ga-ia] – Et. nec.

PUIA-GÁIA s. f. art. (În sintagma) De-a puia-gaia = numele unui joc de copii; de-a baba-gaia. [Pr.: pu-ia-ga-ia] – Pui1 + gaie.

ÚNGHIE, unghii, s. f. 1. Lamă cornoasă care crește pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la mâini și de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrâna obrăznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia în gât = a constrânge pe cineva să răspundă urgent unei obligații. A-și pune unghia în gât = a face orice pentru atingerea unui scop. A-și arăta unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanță cornoasă formată la vârfurile degetelor de la picioarele animalelor și păsărilor; p. ext. gheară. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-păsării = plantă erbacee cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în formă de pinten, pătată cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente, în formă de pârghie, pentru ridicat și lăsat coșul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

GÁIE, găi, s. f. Pasăre migratoare din ordinul răpitoarelor, cu pene ruginii, cu ciocul coroiat și cu gheare puternice; se hrănește cu păsări, cu mamifere mici și cu mortăciuni (Milvus milvus). Porni o sfadă și o gălăgie în neamul păsăresc, de credeai c-a dat gaia în ele. DUNĂREANU, N. 20. Peste deșertul înalt și plin de lumină al văilor adînci, numai gaia, cu țipet flămînd și ascuțit, spinteca văzduhurile ca o săgeată neagră și iute. HOGAȘ, M. N. 170. Și-a prins a se aduna pasări, fel de fel: vulturi, uli, găi, buhe. RETEGANUL, P. V 65. ◊ De-a gaia sau de-a puia-gaia = numele unui joc de copii. După clacă se puneau cu toții la jocuri: de-a ineluș-învîrtecuș, de-a baba-mija, de-a gaia, de-a cîrpa, și acestea se-ncheiau printr-o horă mare. GHICA, S. A. 59. Iată și Nicu, fiul meu, dragă Marghioliță... Nu-ți aduci aminte cînd te giucai cu dînsu de-a baba-oarba?... – Ba nu, băbacă... de-a puia-gaia. ALECSANDRI, T. I 43. ◊ Expr. (A se uita) cu un ochi la gaie și cu altul la tigaie = (a se uita) sașiu. A se ține gaie după (sau de) cineva = a se ține scai de cineva. Pe urmă s-a ținut iar gaie după mine... pînă la răscruci, știi, unde vrei s-apuci spre cazarmă. CARAGIALE, O. I 47. M-a (sau te-a etc.) luat gaia = am (sau ai etc.) pățit-o, am (sau ai etc.) dat de bucluc. Acu ești al meu! acu te-a luat gaia! CARAGIALE, S. 29. A dat bărdaca peste cap, și, firește, numaideclt l-a luat gaia. id. P. 155.

PUIA-GÁIA s. f. (Numai în expr.) De-a puia-gaia v. gaie.

ÚNGHIE, unghii, s. f. 1, (La om) Substanță cornoasă, avînd forma unei plăci, care acoperă partea de deasupra a ultimei falange de la degetele mîinilor și picioarelor. Gîngu își ascunde capul în pămînt, cu unghiile înfipte în iarbă. C. PETRESCU, S. 43. Nevasta... zgîria cu unghia florile de gheață și bruma groasă de pe ochiul ferestruicei. BUJOR, S. 56. Cu o mișcare mlădioasă... își lipi repede de buzele mele unghia degetului celui mic de la mîna dreaptă. HOGAȘ, M. N. 23. ◊ Expr. (Nici) cît (e) negru sub unghie v. negru1 (3). A lua (sau a apuca) pe cineva în unghii = a se lua cu cineva la luptă, a rupe, a sfîșia pe cineva; fig. a ataca pe cineva în mod violent. Și unde se repeziră [zmeii] la dînsul, de pare că să-l ia în unghii. ISPIRESCU, L. 122. A-și mînca de sub unghie v. mînca. A reteza (sau a tăia) cuiva din unghii = a înfrîna obrăznicia, îndrăzneala cuiva, a pune pe cineva la punct. Numai s-o cam ții din frîu și să-i rătezi unghiile din cînd în cînd, ca nu cumva să-ți pună coarne. CREANGĂ, P. 178. A fi prieten cu cineva unghie și carne v. carne (1). A-și arăta unghiile = a deveni agresiv; a-și arăta colții. A-și mînca unghiile v. mînca. ♦ (La păsări) Substanță cornoasă la vîrful degetelor de la picioare (v. gheară); (la mamifere) copită. Corbule, ia seu în unghiile tale și pune peste mine. ISPIRESCU, L. 87. Veverițile... suflau în unghii și plîngeau în pumni, blăstămîndu-și ceasul în care s-au născut. CREANGĂ, P. 240. Rămîneare-ai fără cioc, Și ți-ar cădea unghiile Să n-acați cu dînsele! ALECSANDRI, P. P. 141. 2. Compuse: unghia-găii sau unghia-găinii = plantă din familia leguminoaselor, cu flori galbene-verzui, dispuse în ciorchine (Astragalus glycyphyllos). Unghia-găii cu flori pintenate și păișul țesut în orbotă sură împrejurau p-alocurea ciulini, scai și vrejuri de mure. DELAVRANCEA, S. 60; unghia-păsării = plantă erbacee cu două tulpini neramificate, întinse pe pămînt, cu flori albastre și cu petala inferioară prelungită în pinten cu o pată galbenă la bază (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele două instrumente în formă de pîrghie pentru ridicat și lăsat coșul lesei de pescuit.

de-a bába-gáia loc. adv.

de-a púia-gáia loc. adv.

gáie s. f., art. gáia, g.-d. art. gắii; pl. găi

!iárba-gắii (plantă) s. f. art., g.-d. art. iérbii-gắii

!únghia-gắii/únghia-găínii (plantă) (-ghi-a-) s. f., g.-d. art. únghiei-gắii/únghiei-găínii

de-a bába-gáia loc. adv.

de-a púia-gáia loc. adv.

gáie s. f. (sil. ga-ie), art. gáia, g.-d. art. găii; pl. găi

iárba-găii s. f.

únghia-găii (bot.) s. f.

BABA-GÁIA s. v. cloșca-cu-pui, puia-gaia, uliul-și-porumbeii.

GÁIE s. 1. (ORNIT.; Milvus) (reg.) cailă, puhoier, șorecar, șorliță, șurlicar, uligan, (prin Munt. și Olt.) șurligaie. 2. (art.) cloșca (art.), (Olt.) de-a cloața. (Jocul de copii numit ~.)

GÁIE s. v. cucă, erete, uliu.

PUIA-GÁIA s. v. uliul-și-porumbeii.

UNGHIA-GĂÍNII s. v. coroniște.

gáie (gắi), s. f. – Pasăre răpitoare, uliu (Milvus regalis, Milvus ater). – Var. caie, (înv.) gaică. Mr. gaie „cioară”. Creație expresivă pe baza lui ga, care exprimă croncănitul acestei păsări. Coincidența cu lat. gaia „cioară” este întîmplătoare; rezultatul rom. nu corespunde nici semantic nici fonetic; pe de altă parte, semnificația din rom. arată că nu trebuie plecat de la un cuvînt care să se refere la specie, ci la vreo caracteristică în comun mai multor păsări. Totuși, lat. este considerată drept etimon al cuvîntului rom. de Pușcariu 693; Candrea-Dens.,708; REW 3640; Pascu, II, 241 și DAR; Pascu, Beiträge,17, preferă să plece de la lat. gavia. Var. caie poate să fi suferit influența sb. kanja „uliu” (Berneker 483). Der. gaiță, s. f. (cioară, Garrulus glandarius; Alunar, Nucifraga caryocatactes; uliu; persoană gureșă), probabil prin încrucișare cu galiță (după Cihac, II, 112; Șeineanu, Semasiol., 162; REW 3640 și DAR, ar fi vorba de un der. direct din sl., dar pierderea lui l nu este clară).

GÁIE găi f. Pasăre migratoare răpitoare, de talie medie, cu cioc puternic, încovoiat, având coadă lungă, bifurcată, și penaj brun-închis; șorliță. * A-l lua (pe cineva) gaia a nimeri într-o situație neplăcută; a o păți. De-a puia-gaia (sau de-a baba-gaia) v. BABĂ. A se ține ~ după cineva a deranja în permanență pe cineva. [Sil. ga-ie] /Orig. nec.

ÚNGHIE ~i f. 1) (la om) Placă cornoasă subțire, care acoperă partea de deasupra a capătului degetelor. ◊ A reteza (sau a tăia) cuiva ~ile a reduce posibilitățile de acțiune (agresive) ale cuiva. A-și mânca ~ile a regreta amarnic o imprudență comisă. A-și mânca și de sub ~ a fi foarte zgârcit. Nici cât îi negru sub ~ deloc. A pune cuiva ~a în gât a sili pe cineva să-și îndeplinească obligația. 2) (la păsări și la animale) Parte cornoasă și încovoiată a degetelor; gheară. 3): ~a-găii plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, având frunze compuse, flori galbene-verzui și fructe păstăi. ~a păsării plantă erbacee de pădure cu tulpină culcată, având frunze rotund-cordate și flori albastre, solitare, în formă de pinten. 4) Pârghie cu care se manevrează leasa de pescuit. [G.-D. unghiei; Sil. -ghi-e] /<lat. ungla

gaie f. 1. cea mai mică dintre păsările de pradă din genul șoimilor (Milvus regalis); a se ținea gaia după cineva, a nu-l slăbi o clipă: pe urmă s’a ținut iar gaie după mine CAR.; 2. înjurătură: lua-lar gaia!; a lua gaia pe cineva, a adormi CAR. (cf. aghiuță); 3. de-a mama gaia, un fel de joc de copii. [Lat. GAIA].

puia-gaia f. joc de copii în care s’aleg doi băieți mai voinici și aceștia se fac: unul cloșcă și unul gaie, având un număr oarecare de pui.

unghie f. 1. partea cornoasă la capătul degetelor omului și maimuței; a fi prieten unghie și carne, a fi trup și suflet, foarte intim; 2. copita despicată a boului; 3. Bot. nume de plante: unghia găii, plantă ce are forma unei unghii mari de vultur și care, plămădită în vin, se bea pentru vătămătură (Astragalus); unghia pasării, un fel de viorea (Viola declinata). [Lat. UNGULA].

gaĭ, gaĭe adj. (mrom. gal, negru, d. vsl. galŭ, murdar, adică „negru”, ca și lat. sórdidus, murdar, față de înruditu germ. schwartz, negru. Gaĭ e dedus din pl. gaĭ fem. găĭ. V. gaiță). Trans. Negru (ca coloare la păsărĭ): cocoș gaĭ.

gắĭe și (nord) cáĭe f., pl. ăĭ (ung. kánya, sîrb. kánja, rus. kánea, d. lat. cônia și cicônia, barză. V. Bern. 1, 483. Cp. și cu coroĭ, șoĭm, ulĭ și vindireŭ, toate ungureștĭ. Cp. și cu buligaĭ, uligaĭe). Un fel de șoĭm foarte rapace cu coada ca furca (milvus regalis). Hodorob de plasă întrebuințat la apă foarte mică (Dun. de jos). De-a gaĭa (saŭ de-a puĭa-gaĭa saŭ baba-gaĭa), un joc copilăresc care simulează cum cloșca îșĭ apără puiĭ cînd vine ulĭu. Adv. A te ținea gaĭe după (saŭ de) cineva, a te ținea scaĭ (cață). V. sorliță.

puĭa-gáĭa, V. gaĭe.

únghie f. (lat. úngula, unghie; it. únghia, ugna, pv. ongla, fr. ongle, cat. ungla, sp. uña, pg. unha). Materia dură cu care se termină vîrfu degetelor (numită la unele animale și păsărĭ și gheară, ĭar la vite copită): a-țĭ tăĭa unghiile. Nicĭ cît negru supt unghie, de loc, nicĭ de cum. A lua în unghiĭ, a lua în gheare, a ataca violent. A fi unghie și carne cu cineva, a fi foarte unit cu el, a ținea foarte mult cu el. Zgîrcit de-șĭ mănîncă de supt unghie, foarte zgîrcit. Unghia găiĭ, 1. o buruĭană popilionacee (astrágalus glycyphyllos); 2) un fel de bubă cu treĭ găurĭ. Unghia păsăriĭ, un fel de viorea (viola declinata).

baba-gaia s. v. CLOȘCA-CU-PUI. PUIA-GAIA. ULIUL-ȘI-PORUMBEII.

GAIE s. 1. (ORNIT.; Milvus) (reg.) cailă, puhoier, șorecar, șorliță, șurlicar, uligan, (prin Munt. și Olt.) șurligaie. 2. (art.) cloșca (art.), (Olt.) de-a cloața. (Jocul de copii numit ~.)

gaie s. v. CUCĂ. ERETE. ULIU.

PUIA-GAIA s. cloșca-cu-pui, uliul-și-porumbeii, (reg.) puișorii (pl. art.), baba-gaia, mama-gaia. (Jocul de copii numit ~.)

unghia-găinii s. v. CORONIȘTE.

gáie, (gae), s.f. – (ornit.) Pasăre răpitoare (Milvus milvus); v. și caie. ♦ De-a pui-gaia, un joc de copii care simulează cum cloșca își apără puii când vine uliul. ♦ (top.) Balta găii, mlaștină în Suciu de Jos (Lăpuș). ♦ (onom.) Gae, Gaie, nume de familie (158 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă pe baza lui ga, care exprimă croncănitul acestei păsări; fără nicio legătură cu lat. gaia (DER); din lat. gaia „cioară” (Șăineanu; Pușcariu, CDDE, Pascu, DA, cf. DER).

GAIE lat. Caius cit. Gaius, cont. cu subst. gaie. 1. Gaiu, 1 (Bîr I-II); -/ și Găești ss.; Gaia fam. (Moț; Isp V2); s. (Giur 317); Gaiia (17 B IV 540). 2. + -ca, -cu; Gaiculescu, act.; -lești s.; Gaica boier (17 A IV 52); Găiceana s. 3. Formă cultă, mod.: Caiu fam. (Puc); pren. Caius Brediceanu.

a o ține ca gaia-mațu expr. 1. a ține ceva strâns, ferm. 2. a insista în mod obsesiv într-o anumită direcție.