gagiu sm [At: PĂSCULESCU, L. P. 103 / Pl: ~ii / E: rrm gagic css] 1 (Pop) Bărbat mai în vârstă. 2 (Arg) Șef. 3 (Arg) Stăpân. 4 (Arg) Neguțător. 5 (Pfm) Individ. 6 (Pfm) Amant. 7 (Pfm) Iubit.

găgiuleasă sf [At: PĂSCULESCU, L. P. 103 / Pl: ~ese / E: gagiu + -(u)leasă] 1-3 (Arg) Soție a gagiului (2-4).

GAGÍU, gagii, s. m. 1. Om, persoană, tip, individ. 2. Iubit, amant. – Gag[ic] + suf. -iu.

GAGÍU, gagii, s. m. (Arg.) 1. Om, persoană, tip, individ. 2. Iubit, amant. – Gag[ic] + suf. -iu.

gagíu (fam.) s. m., art. gagíul; pl. gagíi, art. gagíii (-gi-ii)

gagíu s. m., art. gagíul; pl. gagíi, art. gagíii

GAGÍU s. v. amant, concubin, iubit, prieten.

gagíu (gagíi), s. m. – 1. (Arg.) Stăpîn, domn. – 2. (Arg.) Iubit. Țig. gağo, gaği „român” (Bogrea, Dacor., II, 441; Graur 152; Juilland 164). – Der. gagică, s. f. (Arg., iubită, amantă).

gagíŭ, -íĭcă saŭ -ícă s. Pop. Șef (în argot). S. f. Amantă. Porumbeĭ gagiĭ pe năutiŭ, un fel de porumbeĭ cu pene auriĭ cu chenare închise la aripĭ și la coadă.

gagiu s. v. AMANT. CONCUBIN. IUBIT. PRIETEN.

GAGE – GAGIU cf. țig. gagio „om” < tc. aghadjik „domnișor” (DR II 441). 1. Gage (Arh); -a (Dm; C Ștef; 16 A I 122; 16 B I 31). 2. Gagiu (Puc; Tec I); – G. (Ocina); -l (Sd XXII); -l 1308 (Vlah PB). 3. Găgiul,1 635 (Sd XIX 25); Găg/eni, -ești s s. 4. Cf. + -eală, Găgeată, I., olt., act. Găgil (Isp I2); -ă, vătaf, 1600 (C. Neamț II 2)..

gagiu, gagii s. m. (fig.) 1. om; persoană; tip; individ 2. amant; iubit