ga definitie

2 intrări

24 definiții pentru ga

ga i [At: CREANGĂ, P. 43 / E: fo] (Rep) Cuvânt care imită strigătul gâștelor.
galiu sni [At: DEX / E: fr gallium] Element chimic, metal moale, ductil, cenușiu, folosit la termometre care măsoară temperaturi înalte sau, în aliaje, la tranzistoare, la oglinzi optice etc.
GA interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul gâștelor. – Onomatopee.
GÁLIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil, de culoare cenușie, folosit la fabricarea materialelor semiconductoare și ca lichid termometric. – Din fr. gallium.
GA interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul gâștelor. – Onomatopee.
GÁLIU s. n. Element chimic, metal moale, ductil, de culoare cenușie, folosit la fabricarea unor termometre care măsoară temperaturi înalte sau (ca aliaj) la fabricarea tranzistoarelor, la construirea oglinzilor optice etc. – Din fr. gallium.
GA interj. (Repetat) Onomatopee care redă gîgîitul gîștelor. Gînsacul... țipa cît îi lua gura: ga, ga, ga, ga! CREANGĂ, P. 43.
GÁLIU s. n. sg. Metal de culoare cenușie, întrebuințat la confecționarea unor termometre care măsoară temperaturi pînă la 1000°; în combinație cu alte metale se folosește în dentistică și la construirea oglinzilor optice.
ga/ga-gá interj.
ga-gá v. ga
gáliu [liu pron. liu] s. n., art. gáliul; simb. Ga
ga/ga-gá interj.
gáliu s. n. [-liu pron. -liu], art. gáliul; simb. Ga
GÁLIU s.n. Metal moale alb-cenușiu, întrebuințat la fabricarea termometrelor pentru temperaturi mari, în dentistică etc. [Pron. -liu. / < fr. gallium, cf. germ. Gallium].
GÁLIU s. n. metal moale alb-cenușiu, foarte ușor fuzibil. (< fr. gallium)
ga interj. – Exprimă gîngureala copiilor și strigătul gîștelor. – Var. gaga, gîga. Creație expresivă. – Der. gîgîi, vb. (despre gîște, a striga), cf. sl. gagati, germ. gackern; gîgîială (var. gîgîitură), s. f. (strigăt al gîștelor); gîgă, s. m. (copil; Bulă, personificare a copilului care le știe pe toate); gagă (var. gîgă, gaică), s. f. (mamă; soră mai mare); gîgîli (var. găgăli), vb. (despre rațe, a striga; despre copii, a gînguri); gîgîlice, s. f. (micuț, mititel; obiect mic); ghirghilic, s. m. (copil, copilaș); gîgîțele, s. f. pl. (anemonă, Anemona pulsatilla); gîgău (var. găgău), s. n. (Trans., terci); găgăuț(ă), s. m. (prost, tont); găgăuție, s. f. (prostie). Cf. gîng-, gogă, gaie.
GA interj. (se folosește, repetat, pentru a reda strigătul gâștelor sau pentru a le chema). /Onomat.
GÁLIU n. Metal moale, de culoare argintie, folosit la fabricarea termometrelor pentru temperaturi înalte, a oglinzilor optice și la confecționarea plombelor dentare. /<fr. gallium
*gáliŭ n. Chim. Un metal tetravalent cu o greutate atomică de 69. Seamănă mult cu zincu și se topește la +30°. A fost descoperit la 1875 de francezu Lecoq, al căruĭ nume, tradus pe lat., e gallus, cocoș, și de aicĭ galiŭ.
pa, vu, ga, di, ke, zo, ni, numele notelor muzicale bisericeștĭ, care corespund cu do, re, mi, fa, sol, la, si.[1]
ga 1. (gr. γα), denumire dată în muzica psaltică biz. unuia din cele șapte sunete diatonice, care corespunde în nomenclatura silabică lui fa*. 2. Numele celui de-al treilea sunet în gama* indiană.
Ga, simbol chimic pentru galiu.
GÁLIU (< fr.) s. n. Element chimic (Ga; nr. at. 31, m. at. 69,72), metal alb-argintiu, foarte ușor fuzibil (p. t. 29,78°C, p. f. 2.300°C); în natură se găsește în cantități foarte mici (însoțește zincul în blende și aluminiul în bauxite). Funcționează în stările de valență 1 și 3. Este folosit la fabricarea materialelor semiconductoare și ca lichid termometric. A fost descoperit (1875) de chimistul francez P.E. Lecoq de Boisbaudran.
ga subst. Treapta (nota) a treia pe scara (gama) muzicii bisericești psaltice, situată între „vu” și „di”. – Din g(ama) și a (vocală de legătură).

ga dex

Intrare: galiu
galiu (numai) singular substantiv neutru
  • pronunție: galĭu
Ga simbol
Intrare: ga
ga
ga-ga interjecție