găvan definitie

2 intrări

19 definiții pentru găvan

găvan smn [At: CUV. D. BĂTR. I, 272 V: că~, (reg) gav~ / Pl: ~e, ~uri, (rar) ~i sm / E: cf bg ваган, ngr βαγανι, srb vagan] (Pop) 1 Scobitură pe care o prezintă un obiect. 2 Parte scobită a lingurii. 3 Palmă a mâinii făcută căuș. 4 Parte scobită a pipei, în care se introduce tutunul. 5 Orbită a ochiului. 6 Adâncitură a mesei dulgherului, în care se țin uneltele. 7 Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură. 8 Structură concavă (mare). 9 Blid mare (de lemn). 10-11 Conținut al unui găvan (8-9). 12 (Îe) Anu' și ~u' Se spune despre femeile care nasc în fiecare an. 13 (Pop; fig; îe) A (i) se umple ~ul A nu mai rezista. 14 (Pop; îe) A dat Nan de ~ A pățit-o. 15 (Îae) S-a săturat. 16 Vas în care se toarnă porția câtorva soldați Cf gamelă. 17 Conținut al găvanului (16). 18 Lingură. 19 Polonic. 20-21 Conținut al găvanului (18-19). 22 Parte superioară a furcii de tors. 23 (La piuă) Albie în care se pun dimiile sau abaua. 24 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 25 (Top) Locuri joase cu văi întunecoase, în păduri. 26 (Reg) Teasc la cumpănă.
GĂVÁN, găvane, s. n. (Pop.) 1. Scobitură, adâncitură pe care o prezintă un obiect. ♦ Orbita ochiului. 2. Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură; (în special) strachină sau blid (de lemn); conținutul unui astfel de vas. – Cf. bg., sb. vagan.
GĂVÁN, găvane, s. n. (Pop.) 1. Scobitură, adâncitură pe care o prezintă un obiect. ♦ Orbita ochiului. 2. Obiect sau parte a unui obiect care prezintă o scobitură; (în special) strachină sau blid (de lemn); conținutul unui astfel de vas. – Cf. bg., scr. vagan.
GĂVÁN, găvane, s. n. 1. Scobitură, cavitate; obiect sau parte a unui obiect care prezintă o cavitate sau care poate lua o formă scobită. Găvanul lingurii. ▭ Își făcu pumnii găvane, îi cufundă în iazul rece și scoțîndu-i plini de apă... îi azvîrli în obraji. GALACTION, O. I 48. Se opri să-și aprindă pipa, făcînd din palmă găvan chibritului. C. PETRESCU, A. 443. ♦ Scobitura în care e așezat ochiul; orbită. Lelea Ileana își culegea cu arătătorul drept lacrimile din găvanele ochilor. SADOVEANU, N. F. 82. Zaharia Duhu era... de nerecunoscut. Ochii scufundați în găvane, privirea turbure, părul sur căzut pe frunte. C. PETRESCU, A. 219. 2. Strachină sau blid de lemn întrebuințat mai ales la țară ca vas de bucătărie. Pisăm în găvan... trei căpățîni de usturoi. STANCU, D. 195. ♦ Conținutul acestui vas. Dă-ne un găvan de mălai. STANCU, D. 26. Ce-ai mîncat de te-ai umflat? – Șepte pite Ș-un pitoi, Ș-un găvan de usturoi. TEODORESCU, P. P. 194. ♦ Lingură mare folosită la stînă.
găván (pop.) s. n., pl. găváne
găván s. n., pl. găváne
GĂVÁN s. 1. v. crov. 2. v. scafă.
GĂVÁN s. v. adâncitură, orbită, polonic, scobitură.
găván (găváne), s. n.1. Scobitură, adîncitură. – 2. Strachină, blid. – 3. Lingură, polonic. – 4. Farfuriuță. – 5. Mînerul furcii de tors. – 6. Prăpastie hău. – Mr. găvane, megl. găvan. Origine obscură. Este pus în legătură cu bg., sb. vagan „strachină” (Cihac, II, 118; DAR), bg. gavanka (Conev 64), și prin intermediul acestuia cu ngr. γαβένα „vas”; însă explicația nu pare suficientă întrucît nu lămurește legătura cu găun, văgăună și eventual cu gaură; cf. și gîf, s. m. (Trans., blid), găfană, s. f. (Trans. de Vest, partea scobită a lingurii). Este posibil să existe o intenție expresivă în aceste cuvinte (după Diculescu, Elementele, 467, gîf este gr. ϰῦφος). Der. găvănat, adj. (gol); găvăni, vb. (a săpa. a adînci); găvănătură, s. f. (cavitate; scobitură); găvănos, adj. (gol, scobit).
GĂVÁN ~e n. 1) Adâncitură într-un obiect; cavitate. 2) Orbita ochiului. 3) Strachină de lemn. 4) Conținutul unei asemenea străchini. /<bulg., sb. vagan
găvan n. 1. strachina în care țăranul păstrează sarea grunzoasă: pe tot anul și găvanul PANN; 2. partea găunoasă a lingurei de lemn și lingura însăș; 3. partea furcei ce poartă caierul; 4. șanțul sau jgheabul mesei dulgherului și tâmplarului. [Vechiu-rom. căvan, taler de cumpănă = lat. medieval *CAVANUM (din CAVUS)].
găván n., pl. e și urĭ (bg. gavana și vagan, sîrb. vagan, rut. vahány, ceh. vahan, mgr. gavéna, ngr. vagéni, a. î., rudă cu rom. havan și gavanos, ca și cu lat. cavus, scobit. V. văgăună). Vest. Scafă saŭ piŭă de lemn saŭ strachină de lemn de pisat usturoĭ, nucĭ ș. a. Calota pălăriiĭ (V. pălărie). Cavitatea linguriĭ. Trans. Maram. Lingură mare, polonic. Orbită. Adîncătură cam rătundă într’un teren (BSG. 1928, 148 și 1933, 165). V. hîrtop, padină.
GĂVAN s. 1. (GEOGR.) crov, padină, (Mold. și Bucov.) coșcovă. 2. scafă. (~ pentru bucate.)
găvan s. v. ADÎNCITURĂ. ORBITĂ. POLONIC. SCOBITURĂ.
găván, găvane, (gâvan, ghivan), s.n. – 1. Scobitură, adâncitură; orbită. 2. Lingură mare de lemn, cu care se măsoară cheagul când se pune în lapte ca să se facă brânză; are coada de 60 cm și capacitatea de 500-700 cmc (Papahagi, 1925; Georgeoni, 1936). 3. Strachină, blid. 4. Groapă; prăpastie, hău. ♦ (onom.) Găvan, Gavan, Găvănescu, Gava, nume de familie (143 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. bg., srb. vagan „strachină” (Scriban; Cihac, DA, cf. DER; DEX, MDA).
găván, -e, (gâvan, ghivan), s.n. – Lingură mare de lemn, cu care se măsoară cheagul când se pune în lapte ca să se facă brânză; are coada de 60 cm și capacitatea de 500-700 cmc (Georgeoni 1936; Papahagi 1925). – Cf. srb. vagan „strachină” (Cihac, DA, DEX).
GĂVANU-BURDEA, porțiune a Câmpiei Române cuprinsă între Olt și Argeș și fragmentată de văile râurilor Călmățui, Vedea (cu afl. Burdea), Teleorman, Glavacioc, Dâmbovnic și Neajlov. Alt. medie: 140 m. Acoperită cu depozite loessoide a căror grosime variază între 5 și 12 m. Numeroase crovuri. Denumirea câmpiei a fost dată de geofraful G. Vâlsan.
Găvan etc. v. Gavriil I 7.
GĂVAN subst. 1. Găvăn/escu, Ioan, prof.; -ești s. 2. Găvănel N. (Isp VI2) și s.; Găvănil (AO IX 181). 3. Găvăniș, Oprea, munt. (RI VIII 199).

găvan dex

Intrare: găvan
găvan substantiv neutru
Intrare: Găvan
Găvan