găurit definitie

30 definiții pentru găurit

găuri [At: BIBLIA (1688), 3811 / P: ~gă-u~ / Pzi: ~resc, (nob) gaur și găur / E: gaură] 1-2 vtr A (se) face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.) Si: a perfora, (reg) a borteli, a borti (pop) a sfredeli. 3 vr A se degrada apărând găuri. 4 (Fig) A avea relații sexuale cu o femeie.
găurit1 sn [At: ȘEZ. IV, 156 / P: gă-u~ / Pl: ~uri / E: găuri] 1-3 Găurire (1-3).
găurit2, ~ă [At: CREANGĂ, P. 243 / P: gă-u~ / Pl: ~iți, ~e / E: găuri] 1 În care s-a făcut una sau mai multe găuri Si: perforat2, (reg) bortelit2, bortit2. 2 Care are una sau mai multe găuri Si: perforat2, (reg) bortelit2, bortit2. 3 Care e plin de găuri Si: perforat2, bortelit2, bortit2. 4 Care s-a degradat formând găuri. 5 (Trv; d. fete) Care nu mai este virgină.
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.
GĂURÍT1 s. n. Găurire. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.
GĂURÍT2, -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat2. ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură (cu ajutorul unui instrument, al unei unelte etc.); a perfora, a borteli, a borti. ♦ Refl. A se strica, a se degrada în urma găuririi. [Pr.: gă-u-] – Din gaură.
GĂURÍT1 s. n. Găurire. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.
GĂURÍT2, -Ă, găuriți, -te, adj. Care are una sau mai multe găuri, prevăzut cu una sau mai multe găuri; în care s-a făcut o gaură; care e plin de găuri; perforat2, bortelit, bortit. ♦ Care s-a stricat, s-a degradat formând găuri. Haină găurită. [Pr.: gă-u-] – V. găuri.
GĂURÍ, găuresc, vb. IV. Tranz. A face o gaură. V. perfora. Găurește scîndura cu burghiul. ▭ Numaidecît găuri fundul desagilor. RETEGANUL, P. V. 78. Baba găurise stînca într-un loc și trecea prin ea prefăcută într-o funie de fum. EMINESCU, N. 23. Picătura mică găurește piatra. – Pronunțat: gă-u-.
GĂURÍT1 s. n. Găurire. Găuritul metalelor. – Pronunțat: gă-u-.
GĂURÍT2, -Ă, găuriți, -te, adj. Care are o gaură (sau mai multe); în care s-a făcut o gaură, care e plin de găuri. Toate lucrurile mi se arată găurite ca sitișca și străvezii ca apa cea limpede. CREANGĂ, P. 243. – Pronunțat: gă-u-.
găurí (gă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 să găureáscă
găurít (gă-u-) s. n.
găurí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găurésc, imperf. 3 sg. găureá; conj. prez. 3 sg. și pl. găureáscă
găurít s. n.
GĂURÍ vb. 1. a perfora, a scobi, a sfredeli, a străpunge, (înv. și reg.) a petrece, a potricăli, (reg.) a găuni, a sfredeluși, (Mold. și Bucov.) a borteli, a borti, (prin Ban.) a butori, (Olt.) a răzbici, (prin vestul Transilv.) a sclidiri. (A ~ într-un material dur.) 2. v. sparge. (Blidul s-a ~ la fund.) 3. v. zdrențui. 4. v. caria.
GĂURÍ vb. v. composta.
GĂURÍT s. v. găurire.
GĂURÍT adj. 1. perforat, scobit, sfredelit, străpuns, (înv. și reg.) potricălit, (Mold. și Bucov.) bortelit, bortit. (O piesă de metal ~.) 2. v. spart. 3. v. zdrențuit. 4. v. cariat.
A GĂURÍ ~ésc tranz. (materiale, obiecte) A prevedea cu o gaură (sau cu mai multe găuri). /Din gaură
A SE GĂURÍ pers. 3 se ~éște intranz. A se deteriora formând găuri. /Din gaură
găurì v. a face o gaură.
găurésc v. tr. (d. gaură). Vest. Bortesc, borteĭesc, fac găurĭ: a găuri pămîntu.
găuri vb. v. COMPOSTA.
GĂURI vb. 1. a perfora, a scobi, a sfredeli, a străpunge, (înv. și reg.) a petrece, a potricăli, (reg.) a găuni, a sfredeluși, (Mold. și Bucov.) a borteli, a borti, (prin Ban.) a butori, (Olt.) a răzbici, (prin vestul Transilv.) a sclidiri. (A ~ într-un material dur.) 2. a (se) perfora, a (se) sparge. (Blidul s-a ~ în fund.) 3. a (se) rupe, a (se) sfîșia, a (se) uza, a (se) zdrențui, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina i s-a ~ de tot.) 4. (MED.) a se caria, a se strica, (reg.) a se scorboroși. (Dinții i s-au ~.)
GĂURIT s. găurire, perforare, perforat, perforație, scobire, scobit, sfredelire, sfredelit, străpungere, străpuns, (reg.) găunire, (Mold. și Bucov.) bortelire. (~ unui material dur.)
GĂURIT adj. 1. perforat, scobit, sfredelit, străpuns, (înv. și reg.) potricălit, (Mold. și Bucov.) bortelit, bortit. (Metal ~.) 2. spart. (O cratiță ~.) 3. rupt, sfîșiat, uzat, zdrențăros, zdrențuit, (pop.) zdrențos. (Haine ~.) 4. (MED.) cariat, găunos, stricat, (înv. și reg.) scorboroșit, scorburos. (Măsea ~.)
GUTTA CAVAT LAPIDEM NON VI, SED SAEPE CADENDO (lat.) picătura găurește piatra nu prin forță, ci prin continua ei cădere – Ovidiu, „Ex Ponto”, IV, 10, 5. Voința stăruitoare învinge cu timpul orice obstacol.
găuri, găuresc v. t. 1. a împușca. 2. a înjunghia. 3. (d. bărbați) a poseda sexual.

găurit dex

Intrare: găuri
găuri conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv
  • silabisire: gă-u-ri
Intrare: găurit (adj.)
găurit 1 adj. adjectiv
  • silabisire: gă-u-rit
Intrare: găurit (s.n.)
găurit 2 s.n. (numai) singular substantiv neutru
  • silabisire: gă-u-rit