gărăfioară sf [At: SEVASTOS, C. 148 / Pl: ~re / E: garafă + -ioară] 1-2 (Șhp) Carafă (mică).

GĂRĂFIOÁRĂ, gărăfioare, s. f. Diminutiv al lui garafă. – Garafă + suf. -ioară.

GĂRĂFIOÁRĂ, gărăfioare, s. f. Diminutiv al lui garafă. – Garafă + suf. -ioară.

GĂRĂFIOÁRĂ, gărăfioare, s. f. Diminutiv al lui garafă. Vîră gărăfioara verde în sîn. SADOVEANU, B. 35. Cît mustul acelor cepe e în putere, dumneaei îl strînge și îl păstrează în gărăfioare bine astupate, în dulăpașul care-i spițăria dumnisale. id. N. F. 35. Să beu din gără- fioară. SEVASTOS, C. 148. – Pronunțat: -fioa-.

GĂRĂFIOÁRĂ s. (reg.) șipușor. (O ~ cu apă.)

GĂRĂFIOARĂ s. (reg.) șipușor. (O ~ cu apă.)