gălucă sf vz gălușcă

gălușcă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 201/2 / V: (nob) ~ucă / Pl: ~ște, ~ști, (iuz) ~ușce / E: mg galuska, pn galuszka, rs галущка] 1 Perișoară din aluat, griș, din carne tocată, din brânză etc. 2 (Îe) A înghiți ~ca A răbda și a nu riposta la o insultă, o mustrare, la o minciună evidentă. 3 (Înv) Bilă de fier care, înfierbântată, se întrebuința ca instrument de tortură. 4 Lut modelat în formă de bulgăre cu care minerul umple găurile în care se așază explozibilul. 5 Dop din material refractar folosit la închiderea orificiului de scurgere a materialului topit dintr-un cuptor.

GĂLÚȘCĂ, găluște, s. f. Preparat culinar de formă (relativ) sferică, făcut din aluat, din griș, brânză, carne tocată etc. [Pl. și: găluști] – Din rus. galușka.

GĂLÚȘCĂ, găluște, s. f. Preparat culinar de formă (relativ) sferică, făcut din aluat, din griș, brânză, carne tocată etc. [Pl. și: găluști] – Din rus. galușka.

GĂLÚȘCẮ, găluște, s. f. (Uneori urmat de determinări arătînd materialul din care este făcut) Preparat culinar, de obicei în formă de cocoloș, făcut din aluat, griș, brînză sau carne tocată. Îndeletnicindu-se harnic cu găluște, cuviosul Timoftei își întoarse ochii bulbucați în laturi și văzu pe Ionuț. SADOVEANU, F. J. 134. Gătitu-le-ați [copiilor] ceva bob fiert, găluște, turte cu julfă și vărzare? CREANGĂ, A. 10. Nu pot suferi găluștele... nu-mi priesc. ALECSANDRI, T. I 247. ◊ Expr. A înghiți gălușca v. înghiți. ♦ (Regional) Sarma.

!gălúșcă s. f., g.-d. art. gălúștei/gălúștii; pl. gălúște/gălúști

gălúșcă s. f., g.-d. art. gălúștei; pl. gălúște

GĂLÚȘCĂ s. v. sarma.

gălúșcă (-ște), s. f. – Chiftea de carne sau de făină. Sl., cf. pol. gałuszka, rus. galuška, mag. galuska (Cihac, II, 113; DAR). Cf. gîlcă.

GĂLÚȘCĂ ~te f. pop. Preparat culinar în formă de cocoloș, pregătit dintr-un amestec de orez (sau crupe) cu carne tocată și adaos de condimente, înfășurat în foi de varză sau de viță de vie; sarma. * A înghiți ~ca a suporta în tăcere o neplăcere. [G.-D. găluștei] /<rus. galuška

gălușcă f. 1. cocoloș de făină sau de carne tocată; 2. fig. ceva neplăcut: omul tăcu și înghiți gălușca ISP.

gălúșcă f., pl. ște și ștĭ (rut. galúška, pol. galuszka, dim. d. gála, glob, din germ. galle, gîlcă; it. galla, lat. galla, gogoașă de ristic; ung. galuska. V. galle, gîlcă). Sarma mare, maĭ ales de post. Fig. Iron. A înghiți gălușca, a rămînea păcălit, buzat, rușinat.

gălușcă s. v. SARMA.

GĂLUȘCĂ, găluște, s.f. Preparat culinar de formă mai mult sau mai puțin sferică, realizat dintr-o compoziție pe bază de făină, de griș, de cartofi sau brânză de vaci; găluștele pot fi simple, fierte direct în supă sau sos, sau umplute (cu prune sau caise), fierte în apă, rumenite în pesmet și servite cu zahăr ca desert.

gălúșcă, găluște, găluști, s.f. – (gastr.) 1. Preparat culinar de formă (relativ) sferică făcut, de regulă, din griș și ou, fiert în supă de pui. 2. Sarmală (în Vișeu, Săcel, Moisei, Borșa); piroșcă, brozbuță: „Săracele druștele / C-o mâncat găluștele” (Ștețco, 1990: 255). ♦ (onom.) Gălușcă, nume de familie (16 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din rus. galuška (DEX); cf. pol. galuszka, rus. galuška, magh. galuska (Cihac, DA, cf. DER; MDA).

gălúșcă, găluște, s.f. – (gastr.) Sarma (în Vișeu, Săcel, Moisei, Borșa); piroșcă, brozbuță: „Săracele druștele / C-o mâncat găluștele” (Ștețco 1990: 255). – Din rus. galuska (DEX).

a înghiți gălușca / hapul expr. a fi pus în fața unui fapt împlinit; a suporta un afront fără a putea da riposta.