galbanare sf vz gălbinare

galbanări sfp vz gălbinare

galbenare sf vz gălbinare

galbinare sf vz gălbinare

gălbănare2[1] sf vz gălbinare modificată

gălbănări sfp vz gălbinare

gălbânare sf vz gălbinare

gălbenare sf vz gălbinare

gălbinare sf [At: BIBLIA (1688), 91 /V: ~băn~, ~bân~, ~ben~, ~nere, ghelben~ / Pl: ~nări / E: galben + -are] 1 (Med; pfm) Icter. 2 (Pop; gmț; îe) A suferi de ~ rusească A fi bețiv. 3 (Pop; îe) A găsi pe cineva ~a A se îmbolnăvi de frică. 4 (Pop; îe) A-și înghiți ~a A păți ceva din prea mult efort făcut o dată Si: a se trece cu firea. 5 (Pop; îae) A muri. 6 (Reg) Boală de oi. 7 (Înv; imp) Culoare galbenă. 8 (Rar) Paliditate. 9 (Îvp) Gălbenuș de ou. 10 (Bot; șîf ~ben~) Plantă erbacee cu tulpina ramificată spre vârf, cu frunze dințate, flori purpurii, care crește prin fânețele umede și se folosește ca colorant Si: cornută, holeră, joldeală, pălămidă, scai muscălesc, secerdă, șerpet, șoldeală (Serratula tinctoria). 11 (Bot; reg) Pălămidă (Cirsium arvense). 12 (Bot; reg) Lumânărică (Gentiana asclepiadaea). 13 (Bot; reg) Miază-noapte (Melampyrum bihariense). 14 (Bot; reg; îc) ~ de germe Turiță mare (Agrimonia eupatoria). 15 (Bot; reg; îf ~ben~) Linăriță (Linaria vulgaris). 16 (Bot; reg; îf ~ben~) Vetrice (Tanacetum vulgare).

gălbinere sf vz gălbinare

GĂLBENÁRE s. f. v. gălbinare.

GĂLBINÁRE, gălbinări, s. f. 1. (Med.; pop.) Icter. 2. (Rar) Culoare galbenă a feței; paliditate. 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată spre vârf, cu frunze ușor dințate și cu flori purpurii (Serratula tinctoria). [Var.: gălbenáre s. f.] – Din galbin.

GĂLBENÁRE s. f. v. gălbinare.

GĂLBINÁRE, gălbinări, s. f. 1. (Med.; pop.) Icter. 2. (Rar) Culoare galbenă a feței; paliditate. 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată spre vârf, cu frunze ușor dințate și cu flori purpurii (Serratula tinctoria). [Var.: gălbenáre s. f.] – Din galbin.

GĂLBENÁRE s. f. v. gălbinare.

GĂLBINÁRE, gălbinări, s. f. (Și în forma gălbenare) 1. (Med.) Icter. Dar de-oi ști că o prinde gălbinarea de ciudă... nu m-oi duce! ALECSANDRI, T. I 275. Hora mare Fete n-are, C-au murit de gălbenare. BIBICESCU, P. P. 210. 2. (Impropriu) Culoare galbenă a feței; gălbeneală, paliditate. Gălbenarea firească a lui Ipolit se făcuse mai grozavă la lumina făcliilor de ceară. NEGRUZZI, S. I 53. – Variantă: gălbenáre s. f.

gălbináre (pop.) s. f., g.-d. art. gălbinắrii; pl. gălbinắri

gălbináre s. f., g.-d. art. gălbinării; pl. gălbinări

GĂLBINÁRE s. 1. v. icter. 2. (BOT.; Serratula tinctoria) (reg.) pălămidă, (Olt.) șerpet.

GĂLBINÁRE s. v. rostopască.

GĂLBINÁRE ~ări f. 1) pop. Stare patologică constând în acumularea excesivă a fierii în sânge și a depunerii ei în țesuturi, manifestată, mai ales, prin colorația galbenă a pielii; icter. 2) bot. Plantă erbacee cu tulpină înaltă, cu frunze dințate și cu flori purpurii, din care se extrage o substanță de culoare galbenă. /galben + suf. ~are

gălbinare f. 1. boală când omul e galben la față și la albușul ochiului: 2. plantă cu fructele albe-gălbui sau roșiatice, întrebuințate de boiangii (Serratula tinctoria).

gălbenáre f., pl. ărĭ. Icter. O buruĭană din familia compuselor (serátula tinctória), numită și pălămidă.

gălbinare s. v. ROSTOPASCĂ.

GĂLBINARE s. 1. (MED.) hepatită, icter, (pop.) gălbeneală. 2. (BOT.; Serratula tinctoria) (reg.) pălămidă. (Olt.) șerpet.

gălbenáre (gălbânare), s.f. – (med.; pop.) Hepatită; icter. Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). – Var. a lui gălbinare (< galbin, var. a lui galben) (DEX, MDA).

SERRATULA L., GĂLBINARE, SERATULA, fam. Compositae. Gen originar din nordul Africii, Asia și Europa, cca 68 specii, erbacee. Frunze verzi, pe partea inferioară uneori alb-pîsloase. Flori purpur, roz, roșii sau violete, rar albe (involucru cu foliolele fără spini, imbricate, cele interioare prelungite, erecte, deseori colorate, cele exterioare mai scurte și late, cu vîrf ascuțit, rar bont), cele ale discului tubuloase, cele radiale ligulate, dispuse în capitule. Perii papusului nu sînt concrescuți la bază, persistenți, cei interni mai lungi.