găităni [At: RUSSO, S. 22 / P: găi~ / Pzi: ~nez / E: găitan] (Înv) 1 vt A răsuci, a împleti găitane (1). 2 vr (Fig; d. iarbă) A se răsuci la vârf.

GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A răsuci, a împleti găitane (1). ♦ Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vârf. [Pr.: gă-i-] – Din găitan.

GĂITĂNÍ, găitănesc, vb. IV. 1. Tranz. (Învechit) A răsuci, a împleti găitane. 2. Refl. Fig. (Despre iarbă) A se răsuci la vîrf. Iarba frumoasă ca mătasa... în vîrv se găitănește. RUSSO, S.22. Stoian popa se oprea Și de prînz el poposea... În poiana înflorită... Unde iarba se-mpletește Și-n vîrf se găitănește. ALECSANDRI, P. P. 98. – Pronunțat: gă-i-.

GĂITĂNÍT, -Ă, găităniți, -te, adj. (Despre iarbă) Răsucit la vîrf. Cum se cheamă ierbile celea care par împletite și la vîrf găitănite? ODOBESCU, S. III 173. – Pronunțat: gă-i-.

GĂITĂNÍT, -Ă, găităniți, -te, adj. (Despre iarbă) Răsucit la vârf. [Pr.: gă-i-] – V. găităni.

găităní (a ~) (înv.) (gă-i-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 să găităneáscă

găităní vb. (sil. gă-i-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. găitănésc, imperf. 3 sg. găităneá; conj. prez. 3 sg. și pl. găităneáscă

găitănì v. 1. a împleti găitane; 2. fig. a se împleti în genere: iarba ’n vârf se găitănește POP.

găitănésc v. tr. Împletesc găitane. V. refl. Mă răsucesc la vîrf, vorbind de firu ĭerbeĭ.