găina [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / P: gă-i~ / V: ~ni / Pzi: ~nez / E: drr găină] 1 vr (D. păsări) A se găinăța Cf băliga. 2 vi (D. ființe) A lâncezi (ca o găină bolnavă). 3 vr (Îe) A se duce unde s-a ~t cioara-ntâi A se duce departe, de unde să nu se mai întoarcă.

GĂINÁ2, găinez, vb. I. Intranz. (Pop.; despre oameni) A lâncezi; a boli. [Pr.: gă-i-. – Var.: găiní vb. IV] – Din găină.

GĂINÍ vb. IV v. găina2.

GĂINÁ2, găinez, vb. I. Intranz. (Rar; despre oameni) A lâncezi; a boli. [Pr.: gă-i-. – Var.: găiní vb. IV] – Din găină.

GĂINÍ vb. IV v. găina2.

GĂINÁ, găinez, vb. I. 1. Refl. (Despre păsări) A-și lepăda găinațul. Vrăbiile s-au găinat pe scară. 2. Intranz. (Despre oameni) A lîncezi (ca o găină bolnavă). Ce facem cu băiatul? Nu arată bine. E pierit. Găinează mereu. PAS, Z. I 288. Mă-sa nu se îndreptează, ci găinează. ISPIRESCU, L. 128. – Pronunțat: gă-i-. – Variantă: (2) găiní (ISPIRESCU, L. 264) vb. IV.

GĂINÍ vb. IV v. găina.

găiná1 (a ~) (a boli) (pop.) (gă-i-) vb., ind. prez. 3 găineáză

găiná vb., ind. prez. 3 sg. găineáză

găinà v. a avea găinare, a lâncezi: mă-sa găinează și se topește de pe picioare ISP.

găinéz v. intr. Munt. Rar. Lîncezesc. V. refl. Vechĭ. Mă găinățez.