găinare definitie

35 definiții pentru găinare

gairariu sm vz găinar
găina [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / P: gă-i~ / V: ~ni / Pzi: ~nez / E: drr găină] 1 vr (D. păsări) A se găinăța Cf băliga. 2 vi (D. ființe) A lâncezi (ca o găină bolnavă). 3 vr (Îe) A se duce unde s-a ~t cioara-ntâi A se duce departe, de unde să nu se mai întoarcă.
găinar sm [At: ANON. CAR. / P: gă-i~ / V: (pop) gairariu, ~iu, (reg) ~re snp / Pl: ~ri / E: găină + -ar] 1 Vânzător de găini. 2 Vânzător de păsări de curte vii. 3 (Înv) Păzitor și îngrijitor de găini. 4 (Fam) Hoț de găini. 5 (Fam; pgn) Borfaș. 6 (Fam) Șantajist mărunt. 7 (Irn; iuz) Denumire dată jandarmilor care se lăsau mituiți cu lucruri mărunte sau sume mici. 8 (Fam) Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. 9 Un fel de uliu Si: (Buc) cobaț, hârău, hereu, herete, porumbariu, uliu-găinilor, uliu-de-porumbei. 10 (Reg) Coteț. 11 snp (Teh; reg; îf ~e) Bucăți de lemn prinse pe căpriori pentru a-i ține mai bine încheiați și pentru a mări rezistența la vânt.
găinare snp vz găinar
găinariu sm vz găinar
găini v vz găina
GĂINÁ1, pers. 3 găinează, vb. I. Refl. (Despre păsări) A-și lepăda găinațul; a se găinăța. [Pr.: gă-i-] – Din găinaț (derivat regresiv).
GĂINÁ2, găinez, vb. I. Intranz. (Pop.; despre oameni) A lâncezi; a boli. [Pr.: gă-i-. – Var.: găiní vb. IV] – Din găină.
GĂINÁR, găinari, s. m. 1. Vânzător de găini sau, p. gener., de păsări de curte vii. 2. (Fam.) Hoț de găini; p. gener. hoț de lucruri mărunte, borfaș. ♦ Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. [Pr.: gă-i-] – Găină + suf. -ar.
GĂINÍ vb. IV v. găina2.
GĂINÁ1, pers. 3 găinează, vb. I. Refl. (Despre păsări) A-și lepăda găinațul; a se găinăța. [Pr.: gă-i-] – Din găinaț (derivat regresiv).
GĂINÁ2, găinez, vb. I. Intranz. (Rar; despre oameni) A lâncezi; a boli. [Pr.: gă-i-. – Var.: găiní vb. IV] – Din găină.
GĂINÁR, găinari, s. m. 1. Vânzător de găini sau, p. gener., de păsări de curte vii. 2. (Fam.) Hoț de găini; p. gener. hoț de lucruri mărunte, borfaș. ♦ Persoană care se ocupă de afaceri ilicite mărunte. [Pr.: gă-i-] – Găină + suf. -ar.
GĂINÍ vb. IV v. găina2.
GĂINÁ, găinez, vb. I. 1. Refl. (Despre păsări) A-și lepăda găinațul. Vrăbiile s-au găinat pe scară. 2. Intranz. (Despre oameni) A lîncezi (ca o găină bolnavă). Ce facem cu băiatul? Nu arată bine. E pierit. Găinează mereu. PAS, Z. I 288. Mă-sa nu se îndreptează, ci găinează. ISPIRESCU, L. 128. – Pronunțat: gă-i-. – Variantă: (2) găiní (ISPIRESCU, L. 264) vb. IV.
GĂINÁR, găinari, s. m. 1. Vînzător de găini. O găină grasă, cum îs la casa omului, nu mortăciuni de la găinari. La TDRG. 2. Hoț de găini; p. ext. hoț de lucruri mărunte; borfaș, potlogar. Un găinar înrăutățit. Fura de ici, fura de colo, ieșea în calea femeilor, – sînge nu vărsa, parcă îi era frică să dea prea tare cu bîta. SADOVEANU, O. VII 359. Întimplările astea nu se dovedeau pricinuite de niscaiva găinari, fiindcă nu s-a aflat nici o lipsă. POPA, V. 9. ♦ Denumire dată în trecut jandarmilor și polițiștilor care se lăsau mituiți cu lucruri mărunte sau cu sume mici de bani. Cum e Neguși găinar, ce-o să-i mai frece pe unii, să tragă de la ei ceva. DUMITRIU, B. F. 80. Dacă-l va prinde un găinar, adică un jandarm, să-l ia cu vorba. PAS, Z. III 76. – Pronunțat: gă-i-.
GĂINÍ vb. IV v. găina.
*găiná2 (a se ~) (a se găinăța) (gă-i-) vb. refl., ind. prez. 3 se găineáză
găiná1 (a ~) (a boli) (pop.) (gă-i-) vb., ind. prez. 3 găineáză
găinár (gă-i-) s. m., pl. găinári
găiná vb., ind. prez. 3 sg. găineáză
găinár s. m., pl. găinári
GĂINÁ vb. v. găinăța.
GĂINÁR s. v. borfaș, cătușă, chingă, erete, pungaș, uliu.
GĂINÁR ~i m. 1) rar Vânzător de găini. 2) Persoană care fură găini. 3) Persoană care fură lucruri mărunte; hoț de boarfe; borfaș. 4) fam. Persoană care se ocupă de afaceri ilicite neînsemnate; bișnițar. /găină + suf. ~ar
găináre s.f. (reg.) boală de găini; lâncezeală, bolire, picuială.
găinà v. a avea găinare, a lâncezi: mă-sa găinează și se topește de pe picioare ISP.
găinar m. 1. vânzător, îngrijitor de găini; 2. fig. și pop. borfaș, șmecher; 3. Zool. Buc. uliul găinilor (Falco palumbarius). [Lat. GALLINARIUS].
găinare f. boală de găini, lâncezeală.
găinár m. Hoț de găinĭ. Fig. Mold. Ștrengar, haĭmana: găinaru (un marțafoĭ din Odobeștĭ) nu maĭ contenea cu flecăriile (Sov. 234).
găinéz v. intr. Munt. Rar. Lîncezesc. V. refl. Vechĭ. Mă găinățez.
GĂINA vb. a se găinăța.
găinar s. v. BORFAȘ. CĂTUȘĂ. CHINGĂ. ERETE. PUNGAȘ. ULIU.
găinár, găinari, s.m. – 1. (ornit.) Uliu (Accipiter) (Maram. din dreapta Tisei). 2. Vânzător de găini. 3. Hoț de găini. 4. Coteț de găini. ♦ (onom.) Găinariu, Găinaru, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). ♦ Atestat sec. XV (Mihăilă, 1974). – Din găină + suf. -ar (DEX, MDA); lat. gallinarium, cf. it. gallinaio, sp. gallinero (Șăineanu; Loșonți, 2001).
găinar, găinari s. m. 1. hoț de găini 2. hoți de lucruri mărunte 3. persoană care face afaceri ilicite de mică amploare

găinare dex

Intrare: găina (găinăța)
găina conjugarea a II-a grupa I verb
  • silabisire: gă-i-na
găini
Intrare: găina (lâncezi)
găini verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
găina conjugarea a II-a grupa I verb
  • silabisire: gă-i-na
Intrare: găinar
găinar admite vocativul substantiv masculin
  • silabisire: gă-i-nar
gairariu
găinare substantiv feminin
găinariu