Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

20 defini╚Ťii pentru g─âietan

g─âetan sn vz g─âitan
g─âietan sf vz g─âitan
g─âitan sn [At: DIONISIE, C. 224 / P: g─â-i~[1] / V: g─âet~, ~iet~ / Pl: ~e / E: tc gajtan] 1 Fir de l├ón─â, m─âtase, metal (aur, argint) r─âsucit ├«n form─â de sfoar─â groas─â ╚Öi folosit ca ornament la ├«mbr─âc─âminte Cf ╚Öiret, ceapraz, galon. 2 (├Änv) ├Ämpletitur─â f─âcut─â din g─âitane (1), care ├«nlocuia plato╚Öa ├«n oastea Moldovei din Evul Mediu. (D. ac╚Ťiuni, activit─â╚Ťi; ├«nv; ├«e) A merge ~ A decurge bine, f─âr─â nici o poticneal─â Si: a merge strun─â, a merge a╚Ť─â. corectat─â
GĂIETÁN[1] s. n. v. găitan.
G─éIT├üN, g─âitane, s. n. 1. Fir de metal sau ╚Öiret (├«mpletit ori r─âsucit) de l├ón─â, m─âtase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de ├«mbr─âc─âminte. ÔŚŐ Expr. (Fam.; adverbial) A merge g─âitan = (despre ac╚Ťiuni, activit─â╚Ťi) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (├Änv.) ├Ämpletitur─â f─âcut─â din g─âitane (1), care ├«nlocuia plato╚Öa ├«n oastea Moldovei din Evul Mediu. [Pr.: g─â-i-. ÔÇô Var.: g─âiet├ín s. n.] ÔÇô Din tc. gaytan.
GĂIETÁN[1] s. n. V. găitan.
G─éIT├üN, g─âitane, s. n. 1. Fir de metal sau ╚Öiret (├«mpletit ori r─âsucit) de l├ón─â, m─âtase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de ├«mbr─âc─âminte. ÔŚŐ Expr. (Fam.; adverbial) A merge g─âitan = (despre ac╚Ťiuni, activit─â╚Ťi) a merge, a decurge, a evolua bine. 2. (├«nv.) ├«mpletitur─â f─âcut─â din g─âitane (1), care ├«nlocuia plato╚Öa ├«n oastea Moldovei din evul mediu. [Pr.: g─â-i-. ÔÇô Var.: g─âiet├ín s. n.] ÔÇô Din tc. gaytan.
GĂETÁN[1] s. n. v. găitan.
GĂETÁN s. n. v. găitan.
G─éIT├üN, g─âitane, s. n. 1. ╚śiret ├«mpletit sau r─âsucit din fire de l├«n─â, de m─âtase sau de metal, ├«ntrebuin╚Ťat ca ornament la ├«mbr─âc─âminte. V. ceapraz, brandeburg Se cos cojoace simple, numai cu g─âitan negru, sub╚Ťire pe la m├«neci. STANCU, D. 351. Veneau numai oameni de soi: ofi╚Ťeri plini de g─âitane ╚Öi fireturi la tunic─â. I. BOTEZ, ╚śC. 20. Cioareci albi, tivi╚Ťi cu g─âitane de fir. ODOBESCU, S.I 71. ÔŚŐ Expr. (Despre o activitate) A merge g─âitan = a merge bine, f─âr─â piedici, a merge strun─â. Greu i-a fost lui s─â fac─â ce-a f─âcut, c─â d-aci ├«ncolo merge g─âitan. DELAVRANCEA, S. 39. Treaba merge g─âitan. Lega╚Ťi-mi-l ╚Öi duce╚Ťi-l. HASDEU, R. V. 43. ÔÖŽ (├Änvechit) ╚śnur care serve╚Öte ca cing─âtoare, ca ╚Öiret de legat etc. Un b─âtr├«n cu lunete rotunde, legate la ceaf─â cu dou─â g─âitane. DELAVRANCEA, H. T. 219. Rasa i-e de ╚Öiac, e-ncins cu g─âitan alb. EMINESCU, N. 95. Mi s-a umflat piciorul ├«n botin─â ╚Öi nu pot c─âlca... m─â curm─â g─âitanul ALECSANDRI, T. 282. ÔÖŽ Fig. (Neobi╚Önuit) Dung─â v├«n─ât─â sub ochi; cearc─ân. Cercuir─â masa cucoanelor ├«nvr─âjbite la joc, fierte la chip, cu g─âitane vinete ├«n jurul ochilor. DELAVRANCEA, S. 136. 2. (├Änvechit) ├Ämpletitur─â f─âcut─â din g─âitane, care ├«n timpul evului mediu ├«nlocuia plato╚Öa ├«n oastea Moldovei. N-aveau za de s├«rm─â, ci numai g─âitane de p─âr la coapse, la piept ╚Öi umeri. SADOVEANU, F. J. 720. ÔÇô Pronun╚Ťat: g─â-i-. -Variant─â: g─âet├ín (CAMILAR, N. II 266, CAMIL PETRESCU, O. I 279) s. n.
găitán (înv.) (gă-i-) s. n., pl. găitáne
găitán s. n. (sil. gă-i-), pl. găitáne
GĂITÁN s. v. brandenburg.
g─âit├ín (g─âit├íne), s. n. ÔÇô ╚śiret, firet, galon. ÔÇô Mr., megl. g─âitan. Tc. kaytan (╚śeineanu, II, 176; Meyer 111; Lokotsch 644), cf. alb., bg. gaitan, sb. gajtan. Provine din ngr. ╬│╬▒├»╬Á¤ä╬▒╬Ż¤î╬Ż (Vasmer, Gr., 60). ÔÇô Der. g─âit─âna (var. g─âit─âni), vb. (a ├«mpodobi cu g─âitane); g─âit─ânar, s. m. (negustor de g─âitane); g─âit─ân─ârie, s. f. (ceapr─âz─ârie, pasmanterie); ├«ng─âit─âna, vb. (a face pasmanterie).
GĂITÁN ~e n. Sfoară de bumbac, mătase, lână sau metal, cusută ca podoabă la obiectele de îmbrăcăminte sau de mobilă; ceapraz; șnur; brandenburg; șiret. [Sil. gă-i-] /<turc. gaytan
g─âitan n. fire ├«mpletite din m─âtase, argint sau aur: un mintean negru cu g─âitane de fir OD. [Turc. GAITAN]. ÔĽĹ adv. ca un g─âitan, drept ├«nainte: trebile ├«mp─âr─â╚Ťiei mergeau g─âitan POP.
g─â─şet├ín, V. g─âitan.
g─âit├ín n., pl. e ╚Öi (Al.) ur─ş (turc. gha─ştan, ka─ştan, ngr. ga├»t├íni, d. lat. gaitanum, cing─âtoare, dup─â numele ora╚Öului Gaeta, lat. Cajeta, ├«n Italia; bg. rus. ga─şt├ín). ╚śnur lat, ├«mpletitur─â de fire sup╚Ťir─ş de a╚Ť─â (matas─â, argint, aur) ├«ntrebuin╚Ťat ca ornament la uniforme sa┼ş la alt-ceva: o tunic─â ro╚Öie cu g─âitane negre, un pistol at├«rnat de un g─âitan. Adv. Strun─â, f─âr─â dificult─â╚Ť─ş: treaba merge g─âitan. ÔÇô ├Än VR. 1926, 5, 216, g─â─şetan. V. bucmea, ciripie, s─ârad.
GĂITAN s. brandenburg, (reg.) șinor. (Haină cu ~e.)
a merge g─âitan expr. a func╚Ťiona perfect.

G─âietan dex online | sinonim

G─âietan definitie

Intrare: g─âitan
g─âietan substantiv neutru
g─âetan substantiv neutru
g─âitan substantiv neutru
  • silabisire: g─â-i-tan