găgăuț1, ~ă smf [At: JAHRESBER IX, 150 / Pl: ~i, ~e / E: nct] (Pcf; formă incorectă) Găgăuz (1).

găgăuț2 sm vz găgăuță

GĂGĂÚȚ s. v. pătrunjél.

găgăúț (-ți), s. m. – Nume al unei populații de origine cumanică, în sudul Basarabiei. Cuman. (tc.) kök uz „ușă albastră”, cf. rus. gagauz (Vasmer, I, 249). Nu are legătură cu găgăuț „stupid”, împotriva părerii din DAR.

Găgăuți m. pl. numele unui trib bulgăresc de pe lângă Varna. Găgăuții vorbesc și scriu turcește cu litere grecești: vr’o 3000 dintr’înșii au emigrat în Dobrogea.

găgăúț, -ă adj. (d. numele Găgăuților, care-s o rămășiță de Cumanĭ și locuĭesc pin Basarabia, Dobrogea și Bulgaria. Turc. Gagauz și Palauz, „Cuman”). Fam. Dobitoc, prost. – Și găgăuță, s. f. (adresat și bărbaților, și femeilor). V. turlac și venetic.

găgăuț s. v. PĂTRUNJEL.