Dicționare ale limbii române

2 intrări

14 definiții pentru gâtuit

GÂTUÍ, gấtui, vb. IV. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (și a-l omorî prin sufocare); a sugruma. 2. Refl. A se îngusta, a se micșora pe o anumită porțiune, într-o anumită zonă. – Gât + suf. -ui.
GÂTUÍ, gấtui, vb. IV. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (și a-l omorî prin sufocare); a sugruma. 2. Refl. A se îngusta, a se micșora pe o anumită porțiune, într-o anumită zonă. – Gât + suf. -ui.
GÎTUÍ, gî́tui, vb. IV. Tranz. 1. A strînge (pe cineva) de gît; a sugruma. Nu-i rămînea decît să sară la ea și s-o gîtuie, să-i sucească gîtul ca la un pui de vrabie. SLAVICI, O. I 342. Cît pe ce erai să mă gîtui, jupîneșică. CREANGĂ, P. 120. ◊ Fig. Erai gîtuit de emoție. PAS, Z. I 70. Femeia a dat să se scoale, să fugă, ori să răspundă. Dar, gîtuită de-o teamă năprasnică, a venit mototol la loc. POPA, V. 317. 2. Fig. A înăbuși, a împiedica un proces în dezvoltarea lui. Acolo unde critica de jos este gîtuită, sub o formă sau alta, apar atitudini tolerante față de lipsuri, lăudăroșenie, îngîmfare, automulțumire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 51. – Prez. ind. și: gîtuiesc (CREANGĂ, P. 115).
GÎTUÍT, -Ă, gîtuiți, -te, adj. (Despre ființe) Strîns de gît, sugrumat, omorît.
GÂTUÍT, -Ă, gâtuiți, -te, adj. Sugrumat; omorât prin sugrumare. – V. gâtui.
gâtuí (a ~) vb., ind. prez. 3 gấtuie, imperf. 3 sg. gâtuiá; conj. prez. 3 să gấtuie
gâtuí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. gâtui, 3 sg. și pl. gâtuie, imperf. 3 sg. gâtuiá
GÂTUÍ vb. 1. v. sugruma. 2. v. îngusta.
GÂTUÍT adj. 1. v. sugrumat. 2. înăbușit, înecat, sugrumat. (Cu glasul ~ de emoție, spuse...)
A GÂTUÍ gâtui tranz. 1) A lipsi de respirație, strângând de gât; a sugruma; a strangula. 2) (calea de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porțiune; a sugruma; a strangula. 3) pop. (acțiuni sau manifestări) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere; a strangula; a sugruma. /gât + suf. ~ui
gâtuì v. a strânge de gât, a sugruma.
gî́tuĭ, a -í v. tr. (d. gît). Strîng de gît, ucid strîngînd de gît, sugrum, beregățesc, gușuĭ suguș. V. strangulez.
GÎTUI vb. 1. a strangula, a sugruma, (rar) a jugula, (înv. și reg.) a îneca, a sugușa, (reg.) a îmberegăți, a înnăduși, a năduși, a strugușa, a zgăira, (prin Olt.) a beregătui. (Tîlharul l-a ~.) 2. a se îngusta, a se strîmta, a se sugruma, (rar) a se subția, (înv. și reg.) a se strîmtora. (În acel loc valea se ~.)
GÎTUIT adj. 1. strangulat, sugrumat, (înv.) sugușat. (Persoană ~.) 2. înăbușit, înecat, sugrumat. (Cu glasul ~ de emoție, spuse...)

gâtuit definitie

gâtuit dex

Intrare: gâtui
gâtui 1 1 -i conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
gâtui 2 1 -iesc grupa a IV-a verb conjugarea a VI-a
Intrare: gâtuit
gâtuit adjectiv