gâra definitie

2 intrări

23 definiții pentru gâra

câr i [At: CANTEMIR, IST. 117 / V: car, câra (-mâra), gâr(a) (-mâra), gări (mâr), cârc (mârc) / P: de obicei cu r prelungit / E: fo cf gar, hâr, cârâi] 1 (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.) 2 (Adesea repetat) Strigăt cu care se alungă unele păsări. 3 (Îlav) Cu ~ Cu ceartă. 4 (Îal) Cu tocmeală. 5 (Îe) Că-i ~, că-i mâr Se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase.
cấr-mấr av vz câr
gâr i vz câr
gâra i vz câr
gâri-mâr i vz câr
CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.
CÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul caracteristic scos de unele păsări (ciori, găini etc.); strigăt cu care se alungă unele păsări. ◊ Expr. (Adverbial sau substantivat) Câr-mâr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală. Că-i câr, că-i mâr, se zice când cineva se încurcă în explicații neconvingătoare, contradictorii, mincinoase. – Onomatopee.
CÎR interj. 1. Onomatopee care imită croncănitul ciorii, cîrîitul găinii sau (mai rar) al altor păsări. Cloșca, cum l-au văzut, au început să strige: ctrrrl clone! clone! SBIERA, P. 292. Ai vrea d-ta să mă fac cuc, ș-apoi cir Corbule, cir moșule... spune cîte vrute, cîte nevrute. ALECSANDRI, T. 241. 2. Strigăt cu care se alungă păsările. Moșneagul se întoarce repezindu-se spre pui și strigînd tare: cîr! cîr! cîr! ȘEZ. II 58. ◊ (Adverbial sau substantivat, în expr.) Cîr-mîr = (cu) ceartă, (cu) tocmeală, (cu) ciorovăială. De la tăbăcar izbutisem, cîr-mîr, să-i. storc, la plecare, doi poli. STANCU, D. 379. Ce să mai zică puiul? nu mai încăpea cîr-mîr. CARAGIALE, O. II 219. A face cîr-mîr =a face obiecții, a găsi pretexte. Strîmbă-Lcmne au început a face cîr-mîr, ba una, ba alta, și s-au trecut astă dată așa. SBIERA, P. 82. Că-i cîr, că-i mîr, se zice cînd cineva se încurcă în explicații șovăielnice. Ce cauți, măi, prin sat? -Că-i cîr, că-i mîr... SADOVEANU, P. S. 62. Popa tot se codea: că-i cîr, că-i mîr, în sfîrșit rămîne ca... a doua zi să-mi dea banii. VLAHUȚĂ, la TDRG. – Pronunțat adesea (ca interjecție) cu r prelungit.
GÎ́RA interj. (Substantivat, numai în expr.) Gîra-mîra = sîcîială, ceartă. Și ca să scape de gîra-mîra, că nu-i mai tăcea fleoanca, puse de-l taie. ISPIRESCU, L. 69.
MÎ́RA interj. (în expr.) Gîra-mîra v. gîra.
GÂRA interj. (Substantivat, în expr.) Gâra-mâra = sâcâială; ceartă.
câr interj.
câr interj.
gâra-mâra/gâr-mâr interj.
CÂR interj. gar! (Ciorile fac: ~!)
cîr interj. – Imită croncănitul ciorii; uneori se spune și despre cloșcă. Datorită confuziei populare între cioară și țigan (cf. cioară), se aplică și acestora din urmă. – Der. gîr (cu toți der.). Creație expresivă, cf. cîrc, hîr, mîr. – Der. cîr-mîr, interj. (sugerează ideea unei dispute sau a unei discuții în contradictoriu); cîră, s. f. (insistență supărătoare, bătaie la cap, pisălogeală); cîrîi, vb. (a croncăni; a vorbi un țigan; a vorbi împleticit; a vorbi în argou; a striga pentru a speria o pasăre sau un țigan; a deranja, a importuna; Arg., a fura); cîrîială, s. f. (sunetul anumitor păsări; Arg., ceartă, harță, scandal); cîrîit, s. m. (Arg., bătrîn afon); cîrîit, s. n. (croncănit de pasăre, cotcodăceală; gălăgie, larmă, zarvă); cîrîitoare, s. f. (morișcă, jucărie de copii; sperietoare; țigan); cîrîitor, s. m. (Arg., hoț, borfaș); cîrîitură, s. f. (cotcodăceală, cîrîit). Cihac, II, 40, reduce vb. cîrîi la sl. (sb., ceh. krakati).
CÂR interj. (se folosește pentru a reda sunetul pe care-l scoate găina sau cioara). ◊ Că-i ~, că-i mâr se spune când cineva se încurcă în explicații contradictorii. /Onomat.
gâra-mâra s.f. (pop., înv.) ceartă continuă.
câr! int. strigătul cioarei și al găinei.
cîr interj. care arată strigătu găiniĭ și cĭoriĭ (V. cîrc). A nu zice nicĭ cîr, nicĭ mîr. V. mîr.
gîra-mî́ra (d. gîrîĭ și mîrîĭ, cîr și mîr). Fam. Interj. care arată zgomotu certeĭ: ce gîra-mîra se aude?
gấra-mấra/gâr-mâr s. f.
CÎR interj. gar! (Ciorile fac: ~!)

gâra dex

Intrare: gâra-mâra
mâra
gâr-mâr interjecție
gâra
gâra-mâra interjecție
Intrare: câr
câr interjecție
gâr
gâra
gâri-mâr