gânj definitie

16 definiții pentru gânj

gânj smn [At: DAMÉ, T. 11 / Pl: (rar) ~i, ~uri / E: bg гъз „îndoitură”, cf vsl *газ „nuia”, гуз „funie”] (Pop) 1 Nuia foarte flexibilă trecută prin foc și apoi răsucită care se folosește ca frânghie. 2 (Îe) A se ține ~ de cineva A se ține scai de cineva. 3 Verigă făcută din gânj (1) cu care se închide poarta legându-se de stâlpul ei. 4 Gânj (1) răsucit de legat pomii de la gard unii de alții Si: (reg) gujbă. 5 (La car) Legătură a leucii cu carâmbul de sus Si: (reg) gujbă, peteucă, petiocă. 6 (Lpl) Întinzătorile care leagă fundurile carului de răscoalele loirtelor Si: baieri, brăciri, curmeie, cujbe, lambe, lanțuri, lănțușuri, tărânci. 7 (La plugul de lemn) Potângul care leagă cotiga de grindei. 8 (La sanie) Legătura dintre proțap și sanie Si: apărătoare, cetlău, coardă, lambă, lănțuș, legătură, prăjină, vlăioagă. 9 (La barcă) Frânghie de care se leagă vâslele de barcă. 10 (Lpl) Lemne noduroase. 11 Un fel de viță sălbatică. 12 (Reg) Om bătrân. 13 Joc țărănesc, probabil o horă.
GÂNJ, gânjuri, s. n. (Pop.) Nuia foarte flexibilă trecută prin foc și apoi răsucită, care se folosește ca frânghie. [Pl. și: (m.) gânji] – Et. nec.
GÂNJ, gânjuri, s. n. (Pop.) Nuia foarte flexibilă trecută prin foc și apoi răsucită, care se folosește ca frânghie. [Pl. și: (m.) gânji]- Et. nec.
GÎNJ, gînji, s. m., gînjuri, s. n. (Regional) Împletitură de nuiele sau din scoarță de tei asemănătoare cu funia de textile și întrebuințată în locul acesteia. Alăturînd una lîngă alta plutele care au coborît din munți, le leagă între ele cu gînjuri, formînd alte plute mai mari. BOGZA, C. O. 379. Femeia... ridică în sus un cerc de gînj, ce îmbrățișa doi pari alăturați ai gardului de răzlogi, și împinse în lături și tîrîiș o poartă lungă, tot de răzlogi. HOGAȘ, M. N. 77. ◊ (Prin exagerare) Fagii și brazii cei mai obli și mai groși îi strîmba de-i făcea gînji. Acesta era adecă Strîmbă-Lemne. RETEGANUL, P. I 60.
gânj (pop.) s. n. / s. m., pl. gấnjuri/gânji
gânj s. n./s. m., pl. gânjuri/gânji
GÂNJ s. (TEHN.) (reg.) gujbă, peteucă, (prin Munt.) sucitură. (~ la căruță.)
GÂNJ s. v. apărătoare, chingă, coardă, cocârlă, crivac, potâng, râncă.
gînj (gấnji), s. m. – Nuia care servește pentru a lega. Sl. *gązĭ (Cihac, II, 447; cf. Vasmer, I, 318), cf. rus. guz; cf. și cujbă și vînj. – Der. gîngei, s. n. (bîtă; mîner al furcii de tors; sfincter al vezicii; butuc la roata morii de grîu); gînjui, vb. (a strîmba); (în)gînju(lu)i, vb. (a strîmba); gînjia, vb. refl. (a se îndoi). Cf. și ghiuj.
GÂNJ ~uri n. pop. 1) Nuia trecută prin foc și răsucită, folosită la țară pentru legat (în loc de frânghie). 2) Frânghie împletită dintr-o astfel de nuia. [Pl. și gânji] /<bulg. găž
gânj n. Mold. 1. funie de teiu, nuia sucită ce leagă leuca de carâmbul carului; 2. funie de legat strâns sania. [Slav. *GÕJŬ (cf. rut. GUJ, funie)].
gînj n., pl. urĭ (vsl. gonžĭ, nuĭa, rus. guž, funie, rudă cu gujbă). Nuĭa flexibilă întrebuințată ca funie și maĭ ales, încovoĭată în formă de cerc, pusă la o poartă de nuĭele ca s’o țină închisă.
GÎNJ s. (TEHN.) (reg.) gujbă, peteucă, (prin Munt.) sucitură. (~ la căruță.)
gînj s. v. APĂRĂTOARE. CHINGĂ. COARDĂ. COCÎRLĂ. CRIVAC. POTÎNG. RÎNCĂ.
gânj, gânjuri, (ghinci), s.n. – (reg.) 1. Nuia flexibilă (de alun sau de salcie), folosită pe post de funie, legătoare (Papahagi, 1925; Nistor, 1977). 2. Cerc făcut dintr-o nuia subțire și scurtă: „De Bobotează, fetele își aduceau o farfurie cu apă și își făceau ghinciuri de mesteacăn luat de la Sânjorz” (Bilțiu, 2001: 352). ♦ (top.) Gânju, fânațe în Borcut, după Gânju, n. pr. sau poreclă (Vișovan, 2002). – Et. nec. (DEX); din sl. *gažǐ (Cihac, cf. DER); din sl. gonži „nuia”, cf. rus. guž „nuia” (Scriban, MDA).
gânj, -uri, s.n. (ghinci) – Nuia flexibilă (de alun sau de salcie), folosită pe post de funie, legătoare (Papahagi 1925; Nistor 1977). (Top.) Gânju, fânațe în Borcut, după Gânju, n. pr. sau poreclă (Vișovan 2002). – Din sl. gazǐ (Cihac cf. DER).

gânj dex

Intrare: gânj
gânj 2 pl. -uri substantiv neutru
gânj 1 pl. -i substantiv masculin